Am avut dintotdeauna vocația pierderii. Inițial, îmi pierdeam câte un creion, o agrafă de păr sau o jucărie. Nimicuri. Lucruri neimportante pe care le pierde orice copil. Nici măcar nu remarcam că le-am pierdut. Apoi mi-am pierdut tatăl într-o zi caldă de aprilie. Și nici măcar atunci nu am conștientizat durerea pierderii. Și-așa nu îl… Continue reading Sunt un om cu vocația pierderii
A curs multă cerneală virtuală zilele acestea în online pe tema premiilor, serbărilor și performanțelor școlare. Și da, am citit fiecare postare pentru că m-a interesat, dincolo de experiența personală, motivația din spatele acelei postări. Unii erau mîndri de copiii lor care defilau cu coroniță, chiar dacă de-abia terminaseră clasa pregătitoare sau de ce nu,… Continue reading Premiile sunt pentru părinți. Copiii n-au nevoie de premii. Copiii au nevoie de iubire
Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti... “A fost odată ca niciodată…” așa încep aproape toate poveștile cu prinți și prințese, cu aventuri nemaivăzute. Și invariabil, orice poveste se încheie cu deja clasicul truism “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. De parcă fericirea ar fi inclusă de la sine în pachetul conviețuirii împreună. Însă… Continue reading Pasiunea care hrănește … pasiunea!
Când mă gândesc la copilărie nu ştiu de ce, dar mi se umplu ochii de lacrimi. Din când în când simt gustul cireşelor din curtea bunică-mii, dar nu coapte şi suculente, ci mai mult verzi când tocmai se pregătesc să dea în pârg. Mi-aduc aminte de jocurile nesfârşite cu toţi copiii de pe stradă atunci… Continue reading Despre copilărie… (şi un mic concurs)
Te iubesc cum iubesc dimineţile care-mi urcă în vine Pure şi adevărate Ca fiecare cântec închis în trupul meu! Te iubesc cum iubesc florile ce-şi înalţă culoarea spre ochii unui albastru imens şi greu de strălucire! Te iubesc cum iubesc cerul sprijinit de frunţile noastre ca un cerc uriaş, de senin, Ce ne uneşte visurile!… Continue reading Dimineaţa iubirii de George Şovu
Dacă am fi măcar din când în când conştienţi cât de bogaţi suntem… şi în ce constă adevărata bogăţie… Tu esti în inima mea ca un dar neaşteptat şi mult prea scump, pe care îl cercetez mirată iar şi iar, cu-aceeaşi nesecată desfătare. Esti tainica-mi putere şi mândrie, de când te ştiu mi-i cerul mai… Continue reading Daruri de Magda Isanos
Una dintre poeziile mele favorite. Poate şi pentru că mi-a fost trimisă de soţul meu. Cu tine viaţa mea se luminează, Cu tine hotărăsc a obosi, Cu tine urc astenic spre amiază Şi mă sfârşesc în fiecare zi. Cu tine e-mpăcare şi e luptă, Cu tine este tot şi e nimic, Cu tine-mi înfloreşte lancea… Continue reading Cu tine de Adrian Păunescu
Mă grăbeam. De fapt, mă grăbeam ca întotdeauna când ziceam că “am timp să ajung” şi niciodată, dar niciodată, nu reuşeam să intru pe uşă în timp util la ora de aerobic. Deja mă obişnuisem. Dar asta nu însemna că nu mă străduiam să respect ora. Doar că timpul îmi demonstra întotdeauna contrariul, chiar dacă… Continue reading O cafea pentru o viaţă
Unul dintre poeţii mei favoriţi. Un om pe care am avut privilegiul să-l cunosc şi de care îmi aduc aminte cu pioşenie. Un poem ca o spovedanie. Dacă tu ai dispărea Într-o noapte oarecare, Dulcea mea, amara mea, Aş pleca nebun pe mare. Cu un sac întreg de lut Şi-o spinare de nuiele, Să te… Continue reading Dacă tu ai dispărea – Adrian Păunescu
Astăzi însă trăim mai puţin şi mimăm mai mult. Minţim mai mult şi visăm mai puţin. Ipocrizia a devenit a doua noastră natură. Individul este, ca Aurora, rupt de sine şi cu greu reuşeşte să se regăsească. Relaţia de cuplu este pusă sub acelaşi semn al întrebării care depinde de nenumărate potenţialităţi. Acelaşi joc al aparenţelor sub care ne ascundem cu toţii.
Irninis Miricioiu 