Sunt un om cu vocația pierderii

Am avut dintotdeauna vocația pierderii. Inițial, îmi pierdeam câte un creion, o agrafă de păr sau o jucărie. Nimicuri. Lucruri neimportante pe care le pierde orice copil. Nici măcar nu remarcam că le-am pierdut.  Apoi mi-am pierdut tatăl într-o zi caldă de aprilie. Și nici măcar atunci nu am conștientizat durerea pierderii. Și-așa nu îl…

În loc de urare (la început de An)

Nu vă mai spun și eu cum să vă fie anul, căci deja au trecut câteva zile bune din el. Zile în care ați avut timp să vă dezmeticiți, și unii dintre voi, să vă întoarceți la cotidian. Da, același cotidian întrerupt abrupt de zilele de sărbătoare. Sărbătoare trăită și ea pe repede înainte tocmai…

Un strop de trecut la un click distanță

Recent mi-am cumpărat o pisică. Da, știu. “De ce nu ai adoptat una?” mă veți întreba. Pentru că pisica mea nu are blăniță moale și nici ochi sticloși. Nu toarce dimineața la trezire și nici nu miaună pe la ușă așteptându-ne nerăbdătoare. În schimb, stă cuminte pe o etajeră, fix acolo unde am lăsat-o. Cam…

Pasiunea care hrănește … pasiunea!

Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti... “A fost odată ca niciodată…” așa încep aproape toate poveștile cu prinți și prințese, cu aventuri nemaivăzute. Și invariabil, orice poveste se încheie cu deja clasicul truism “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. De parcă fericirea ar fi inclusă de la sine în pachetul conviețuirii împreună. Însă…

La mulţi ani…

Mi-aş fi dorit sã fie aici sã o pot strânge în braţe. Sã fug la ea de fiecare datã când greutatea lumii întregi s-a înghesuit pe umerii mei. Sã o vãd ieşind la poartã sã o descuie, în papuci, cu pãrul ei albit de vreme şi cu capotul ei înnodat la brâu. Şi cu acelaşi…

Despre copilărie… (şi un mic concurs)

Când mă gândesc la copilărie nu ştiu de ce,  dar mi se umplu ochii de lacrimi. Din când în când simt gustul cireşelor din curtea bunică-mii, dar nu coapte şi suculente, ci mai mult verzi când tocmai se pregătesc să dea în pârg. Mi-aduc aminte de jocurile nesfârşite cu toţi copiii de pe stradă atunci…

Dimineaţa iubirii de George Şovu

Te iubesc cum iubesc dimineţile care-mi urcă în vine Pure şi adevărate Ca fiecare cântec închis  în trupul meu! Te iubesc cum iubesc florile ce-şi înalţă culoarea spre ochii unui albastru imens şi greu de strălucire! Te iubesc cum iubesc cerul sprijinit de frunţile noastre ca un cerc uriaş, de senin, Ce ne uneşte visurile!…

Răscruci

 Viaţa fiecãrui om este o sumã de alegeri. Drumuri mai mici sau mai mari, întortocheate sau pline de hârtoape, drepte sau sinusoidale, asfaltate sau forestiere, toate se întretaie la un moment dat. Unele sunt atât de înguste, încât de-abia ajungi sã te strecori pe ele. Altele sunt late, drepte, fãrã urmã de nor. Nu ştii…

În loc de “Paşte fericit!”

Trimitem mesaje altora despre lumină, dar noi nu o mai regăsim nici măcar în propriul suflet. Le scriem despre Înviere, dar noi murim puţin pe zi ce trece, uscând orice sevă din interior. Le urăm toate cele bune, fără să înţelegem că fiecare dintre noi este resposabil pentru orice lucru bun care există în viaţa noastră. Pentru sănătate, pentru prosperitate, pentru armonie, pentru fericire. Inclusiv pentru cum alegem să trăim sărbătoarea. Şi mai ales, pentru intervalele cuprinse între zile speciale, de parcă sărbătorile ar permite ideea de exces. Poate că doar în mintea noastră sărbătorile sunt “altfel” raportându-ne la aparenţe, la cotidianul trăit după cutumele unei societăţi tot mai degradate. Pentru că în esenţa lor sunt tot nişte zile pe care doar noi alegem cum le trăim. Fugind de noi înşine sau dându-ne întâlnire cu propriul suflet.

Înţelepciune – Magda Isanos

Înţelepciune este să respiri uşor, şi după lacrimi să zâmbeşti, petalele ce cad din trandafiri şi nu s-aud când mor, să le iubeşti. Priveşte pomii drepţi din bătătură – ei cată totdeauna către cer, şi-n ruga lor cea verde parcă cer, mai multă ploaie, mai puţină ură. Nu te gândi la mâine, nici la ieri.…