Being a mom, Concurs, Despre...

Despre copilărie… (şi un mic concurs)


Când mă gândesc la copilărie nu ştiu de ce,  dar mi se umplu ochii de lacrimi. Din când în când simt gustul cireşelor din curtea bunică-mii, dar nu coapte şi suculente, ci mai mult verzi când tocmai se pregătesc să dea în pârg.

Mi-aduc aminte de jocurile nesfârşite cu toţi copiii de pe stradă atunci când ceata noastră zvăpăiată stârnea vălătuci de praf în goana-i nestăpânită. Simt uneori şi atingerea mâţelor ce mi se încolăceau printre picioare în căutarea unei mângâieri, care se lăsa, de cele mai multe ori, cu zgârieturi. Şotronul desenat strâmb în faţa casei, la capătul aleii, pe care îl săream atunci când plecam sau veneam de la şcoală. Clovnul din ceasul deşteptător care îşi mişca bocancul în ritmul secundelor.

Copilărie însemna şi joaca nesfârşită cu câinele prin zăpadă, atunci când ne tăvăleam amandoi ca doi fraţi de cruce ce nu au altă grijă decât să se bucure că sunt împreună. Şi caietele mele din ciclul primar care aveau pe prima pagină cele mai frumoase personaje desenate de naşi-mea şi colorate cu… farduri. Şi “Aventurile lui Habarnam”, şi felinarele din pepeni pe care mi le cioplea bunică-miu şi serile parfumate de vară când urmăream stelele molatic tolănită într-un şezlong. Şi felicitarea muzicală primită în dar de la tata. Şi gustul clătitelor cu dulceaţă de vişine. Acea dulceaţă pe care mamina o făcea an de an pentru a strecura fiecăruia câte un borcan, la plecare. Libertate totală. Lipsă de griji. Iubire. Şi toate acele lucruri mici care ajung să te definească odată ce ai devenit adult.

Photo by June Intharoek from Pexels

Căci fără să ştii măcar, primii ani de viaţă ajung cumva să îţi determine dezvoltarea ulterioară. Să te definească pe tine ca om, să îţi confere reperele după care să te ghidezi mai târziu. Jaloane ale unei vieţi care urmează să se întâmple. Inteligenţă şi stabilitate emoţională. Empatie. Curaj. Milă. Îndrăzneală. Prietenie. Iubire.

Trist este că, de cele mai multe ori, copii fiind, abia aşteptăm să treacă mai repede copilăria. O resimţim ca pe o eliberare de sub autoritatea părinţilor şi câştigarea propriei individualităţi. Ieşire din unele rigori greşit înţelese şi consumarea cât mai rapidă a unui timp menit să ne ofere libertatea. O altfel de libertate decât cea avută deja. Libertatea “oamenilor mari”.

“Când o să fiu mare, o să fac ce vreau eu!” Câţi dintre noi nu au rostit măcar o dată acest lucru în faţa apropiaţilor? Cine nu şi-a dorit măcar pentru o clipă să treacă mai repede timpul pentru a deveni adulţi? De parcă această nouă etapă inerentă în viaţa fiecăruia ar şterge mai repede cu buretele anii copilăriei. Consumând mai repede timpul, am reuşi astfel să păşim mai repede în viaţă. Fără să înţelegem că vârtejul vieţii ne va prinde pe toţi fără excepţie, indiferent de voinţa noastră.

Acum suntem mari, putem face ce vrem. Oare? Câţi dintre noi îşi mai permit luxul de a face cu adevărat ce vor? Câţi dintre noi sunt cu adevărat liberi, aşa cum visam cu toţii când eram copii? Fără obligaţii de tot felul, fără grija zilei de mâine, fără teama de viitor? Când paradoxal maturitatea nu aduce cu sine decât o îngrădire a adevăratei libertăţi, aceea de care ne bucuram atunci când eram copii. Dacă atunci când eram mici depindeam de proprii noştri părinţi, fără să ştim măcar eram liberi. Acum, avem impresia că suntem liberi, dar depindem de o mulţime de realităţi din viaţa noastră: de muncă, de trafic, de convenţiile sociale, de sistemul în care trăim, de propriile noastre frici care ne leagă atât de tare de concret.

Ori copilăria înseamnă în fiecare zi depăşirea propriilor limite. O evoluţie perpetuă. Inocenţă şi sublim. Fericire absolută. Abolirea timpului şi minunea jocului. O sărbătoare a fiecărei zile. Şi văd asta tot mai mult în ochii fiicei noastre care înfloreşte tot mai mult cu fiecare zi ce trece. Creşte. Şi odată cu ea, mă văd şi pe mine crescând. Chiar dacă doar aievea.

Uneori ne jucăm împreună. Chiar şi când nu am neapărat chef de joacă, cedez rugăminţilor ei şi accept fie să ne jucăm în cortul ei, să facem baloane sau să colorăm împreună. Şi cumva, fără să-mi dau seama măcar, şi eu ies din timp. Din timpul meu concret încărcat de lucruri care aşteaptă să fie făcute, de oameni care aşteaptă răspunsuri, de obligaţii de tot felul. La început, mă simt stingheră ca elefantul din vitrina cu porţelanuri. Mi-e teamă să şi respir pentru a nu sparge ceva. Pentru că nu îmi este tocmai uşor să mă întorc la copilărie. Şi uneori nici nu ştiu cum ar trebui să procedez când mintea mea refuză să iasă din priză şi să se lase dusă de joc. Însă  începutul este mai greu întordeauna. Mai ales că în timpul ei este linişte, pace şi joc. Şi multă iubire.

 Căci asta este cea mai importantă lecţie a copilăriei: lecţia iubirii necondiţionate, a iubirii “pân’ la cer şi înapoi”, a iubirii care mută munţii din loc şi te face să îţi simţi inima clocotind şi dând pe dinafară atunci când propriul copil îţi spune: “Mami, te iubesc!” Şi  îţi aduci aminte atunci că şi tu ai fost acelaşi copil cu ochii limpezi care avea lumea la picioare. Trebuie doar să îţi aminteşti măcar din când în când. Şi să păstrezi ceva din magia acelor vremuri, chiar dacă asta înseamnă să îţi iei copilul de mână şi să ieşi afară la joacă.  Ştiu, nu-ţi va ieşi din prima.  Nici mie nu mi-a ieşit. Dar nu-i nimic, mai încearcă. Vei vedea că şi copilul din tine se va trezi uşor la joacă. Şi se va bucura că l-ai eliberat.  

Ps. Pentru că mâine este 1 iunie şi pentru că iată, am avut prilejul să scriu despre copilărie, mă gândeam să vă fac un cadou vouă, copiilor mari care aveţi deja copii mici. Vă provoc să scrieţi într-un comentariu ce înseamnă copilăria pentru voi, cum vi-o amintiţi, ce reprezintă. Eu v-am povestit câte ceva despre cum arăta copilăria mea. Voi premia cel mai frumos comentariu (ştiu, sunt subiectivă!) cu două cărţi de poveşti care să vă scoată din cotidian împreună cu cei mici. Luni seară voi desemna câştigătorul. Să fim copii, zic!

4 thoughts on “Despre copilărie… (şi un mic concurs)”

  1. Pentru mine copilăria e strâns legată de satul bunicilor, unde petreceam toate vacanțele de vară. Genunchi juliți, haine pline de praf, călcâie grele. Seara ne spălam cu toții pe prispă, la lighean, iar marea mea bucurie era să mă duc să dau mămăligă câinilor. De la bloc, îmi amintesc cum jucam frunza pe stradă, doar rareori trecea câte o mașină care să ne întrerupă. Și ne puneam paturi pe iarbă, la scara blocului, ieșeam afară cu singura păpușă și cu un sac de cârpe colorate și croiam haine, care de care mai diverse. La mulți ani tuturor celor care încă se simt copii!

  2. Bratele lui puternice si osoase ma tineau strans, ma cuibarisem langa pieptul lui care mirosea puternic a tutunun si nu spuneam nimic, bunicul patern avea sa imi spuna povestea de seara. Adormeam cu povestea lui desenand pe tavan vise cu ajutorul luminii stradale. Cand ma trezeam, dimineata, mirosea a paine proaspat prajita si a menta. Painea si ceaiul meu de dimineata erau pregatite, bunicul isi citea tacticos ziarul si fuma Carpati. Cand isi ridica un deget ingalbenit era semn ca trebuia sa imi termin masa. Urma sa plecam la joaca. Imi luam singura papusa din colectie si mergeam in gradina sub salcam. Acolo, era scena noastra, eu si papusa eram pe rand doctor si pacient, mama si fiica, medic si pacient, profesor si elev, bunicul ne supraveghea atent si regiza momentele in care ma dovedeam timida.
    Vara, la tara imi amintesc mirosul de fan cosit in care ma culcam pana el isi termina munca. Seara ma lua in brate pe prispa si imi arata cerul, cautam impreuna carul mare si pariam ca in fiecare seara trebuie sa numaram o stea in plus si cine ajungea sa numere sapte spera ca Dumnezeu ii va implini o dorinta tainca. Citise asta intr-o carte si ne placuse foarte mult.
    De Craciun in toata casa mirosea a brad, eu nu asteptam la daruri, insa ma bucuram sa imi primesc nucile si portocala. Noaptea, ne asezam impreuna sub crengi la lumina instalatiei si atunci bunicul imi vorbea despre Nasterea Domnului si imi citea cateva pasaje biblice.
    Pentru clipele grele, cand copalaria nu prea mea zambit, bunicul era acolo langa patul meu povestindu-mi despre soare, despre fetitele puternice si curajoase si despre mine, cea mai draga intre nepoate. Despre mine, fetita lui, a doua lui sansa de a fi tata de fata, o fata pe care o pierduse inca din a doua ei zi de viata.
    Bunic ca al meu nu a mai avut nimeni, stiu, cu totii ati avut un bunic extraordinar, insa al meu a plans atunci cand mama a venit cu exectorul sa ma ia din casa lui, ea castigase custodia dupa divortul de tata, era dreptul ei sa ma ia, insa pentru mine si eroul meu se zdruncina lumea. Doua saptamani a durat separarea, vreme in care eu, fetita de sase ani care abia gusta mancarea si batranul care venea pe sub ferestre doar ca sa ma vada. Pana la urma mama a cedat si m-a dus inapoi in bratele lui.
    Bunicul se confunda cu copilaria mea. El a fost acolo din prima zi a vietii mele, intr-o vara si pana acum doi ani, tot vara, cand a hotarat sa plece ca sa spuna povesti altor copii si sa-I poarte in mana lui mare sus, catre soare. 😦

  3. Copilaria mea a insemnat multa bucurie. Din fericire pt mine m-am nascut in provincie, acolo unde sunt cei mai vechi munti din Romania. Asadar copilaria mi-am petrecut-o in mare parte in natura si datorata faptului ca unul dintre bunici a fost apicultor. L-am insotit de fiecare data, atunci cand eram in vacante in campaniile de la rapita, tei, salcam, sau floarea soarelui. Acolo am invatat sa apreciez natura, sa am grija de albine, pt ca ele ne ofera aur alimentar 🙂 Unde esti copilarie scumpa si inocenta? Imi este atat de dor de tine!

  4. Copilăria mea e legata de vacanta de vara pe care o petreceam la bunici , sa am grija de animalele din ograda , sa alerg desculta prin gradina , sa mananc fructe direct din copac.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.