Home > Despre... > Despre accidente şi îngeri pãzitori

Despre accidente şi îngeri pãzitori


Don’t drive faster than your guardian angel can fly!

         

         E la modã sã scrii despre accidente… Mai ales despre accidentele altora… Într-o lume avidã de senzaţional în care suferinţa umanã a ajuns prilej de delectare pentru mase, accidentele nici mãcar nu ne mai înduioşeazã. Zilnic, mor oameni în accidente de maşinã, iar noi îi înregistrãm statistic: ataţia morţi, atâţia rãniţi. Zilnic, vedem la televizor mormane de fiare contorsionate ce au fost, cândva, nişte maşini. Iubite, detestate, cumpãrate cu greu, ajunse acum nişte unelte ale morţii. Iar moartea, în toatã splendoarea ei macabrã, se încadreazã cu simplitate în viaţa noastrã de zi cu zi. Nici mãcar nu ne mai sperie. Dar nici nu ne mai înduioşeazã. Cinismul, ajuns la rang de virtute.

          Acum câteva zile era cât pe ce sa îngroş şi eu numerele din statistici. Nu stiu dacã la morţi sau la rãniţi, oricum nu prea conteazã… Ideea e cã am scãpat cu viaţã ca prin urechile acului…Plecasem spre Sibiu, drum pe care îl stiu cu ochii închişi aproape, cu fiecare curbã sinuoasã ce urmãreşte parcã meandrele Oltului. Când l-am parcurs prima oarã mi s-a pãrut cel mai frumos drum din România. Şi chiar dacã dupã aceea am mai parcurs drumuri care mi-au plãcut la fel de mult, Valea Oltului mi-a rãmas adânc sãpatã în suflet. Aşa cum apa a sãpat în piatrã.

           Mã bucuram de plãcerea drumului în sine. Nici mãcar nu mã grãbeam … Era, pur şi simplu, un drum obişnuit ca multe din cele pe care le-am fãcut aproape o datã pe sãptãmânã, pe parcursului anului ce a trecut. Ascultam muzicã şi hoinãream cu gândul departe. Trebuie sã vã mãrturisesc cã-mi  place sã conduc. Poate chiar mai mult decât permite legea. Mã relaxeazã. Îmi oferã ocazia sã-mi adun gândurile, cu fiecare kilometru parcurs sã cobor mai adânc în mine, sã reflectez, sã mã adun.           

         Şi iatã cã, în apropierea localitãţii Lazaret, deci la vreo 50 de km de propria mea destinaţie, acel “inevitabil” despre care vorbim în clişee, şi-a înfipt adânc dinţii în previzibiltatea mea… Depãşisem vreo  patru tiruri şi am revenit pe banda mea în spatele celui de-al V-lea. Acesta, observându-mi manevra în oglindã, mi-a dat un semnal scurt ca încurajare sã-mi continui depãşirea… Aşa am şi fãcut, deşi nu aveam vizibilitate. Am avut doar o fracţiune de secundã la dispoziţie, lungã cât un secol, sã iau o decizie în clipa în care m-am trezit orbitã de farurile unui tir care venea  de pe contrasens. „Aşa îţi trebuie!” îmi veţi zice… „De-asta se întâmplã accidente în fiecare zi! Din cauza oamenilor ca tine!” Şi da, recunosc mã simt vinovatã. Doar cã greşelile de orice fel se plãtesc.            

           Am reuşit sã frânez şi am încercat sã revin pe propria mea bandã, însã nu am avut suficient spaţiu şi am acroşat tirul pe care îl depãşeam. Cu coada ochiului am prins momentul când oglinda de pe partea dreapta a zburat pierzându-se în noapte. În  urechi mi-a rãmas zgomotul produs de metalul contorsionat. Din clipã în clipã aşteptam parcã sã fiu strivitã de cutia umblãtoare în care mã aflam, sã simt cum caroseria se sfâşie practic sub greutatea tirului şi apoi negru…Neant. Vid. Moarte. Am tras pe dreapta sã-mi trag sufletul şi sã vãd în ce hal fãrã de hal este maşina şi dacã pot merge mai departe. Nu mi-a venit sã-mi cred ochilor cã am scãpat numai cu-atât: maşina într-adevãr arãta ca dupã un bombardament însã era pe roţi şi eu eram vie.

           Mi-am amintit de vremurile când am cumpãrat-o. Când am aşteptat 6 luni ca sã vinã în ţarã. Când mã aştepta cuminte şi albastrã sã o conduc prima oarã. Când m-am apropiat treptat de ea, ca de un animal sãlbatic pe care vrei sã-l mângâi şi de care ţi-e permanent teamã cã te va muşca. Când ieşeam noaptea la plimbare, fãrã scop, fãrã ţintã, doar de plãcerea drumului. Când ne bizuiam una pe alta la drumuri lungi, interminabile. Când „Catul” era cel mai important lucru din viaţa mea. Când fãceam adevãrate crize de nervi atunci când vedeam o zgârieturã, o juliturã, sau doar un fir de praf. Când eu şi ea eram,  fiecare, jumãtate din întreg.

            Acum, stãtea, sãraca, pe marginea drumului, fãrã un far, cu tabla şifonatã şi mãruntaiele atârnând. Pe albastrul ei minunat, electric, se prelingeau ca nişte dâre de lacrimi, luminile maşinilor care continuau sã treacã impasibile pe lângã noi. O priveam. Încercam s-o recunosc. Sã mã recunosc pe mine. Stãtea acolo, încremenitã, cufundatã-n întuneric…Şi aşteptându-mã… Primul ei accident. Prima mea întâlnire intempestivã cu moartea…

           Şi-n clipa aia am fost fericitã. Cã trãiesc, cã respir, cã sunt întreagã. Cã nu am cunoscut forţa roţilor de tir strivindu-mi oasele. Cã nu am simţit pe propria-mi piele ce spun crash-testele la impact frontal. Cã sunt vie şi capabilã sã scriu aceste rânduri… Cã încã pot sã le spun oamenilor din jurul meu cã îi iubesc, cã am nevoie de ei, cã îi preţuiesc cã existã. Cã îmi sunt alãturi chiar şi când greşesc, când fac lucruri care i-ar putea rãni, când sunt inconştientã, indiferentã, superficialã.

         Nu cred  în “accidente” şi în lucruri care se întâmplã de dragul de a se întâmpla. Nu cred în coincidenţe şi în noroc.  Da, recunosc, îmi place sã spun cã “Am avut noroc cã am scãpat doar cu atât!” ca un clişeu care face parte din viaţã. Însã  în profunzimea mea, norocul nu existã… poate doar îngerii pãzitori. Totul face parte dintr-un plan minuţios pus la punct în care este notatã fiecare rãscruce cu care ne întâlnim în viaţã. Noi suntem cei care alegem. Şi tot noi suferim consecinţele acţiunilor noastre. Depinde numai de noi dacã reuşim sã evoluãm. Sã înţelegem rostul „accidentelor” din vieţile noastre.

         Timpul care ne este dat este limitat. În fiecare zi uitãm asta. Voit. Îl luãm în braţe pe “nu mi se poate întâmpla mie” şi ne vedem în continuare de viaţã. La fel de nepãsãtori. Superficiali. Cinici. Alergãm la serviciu, muncim pe rupte, tot timpul pe fugã, tot timpul încercând sã facem tot mai mult. Uitând însã de lucrurile cu adevãrat importante…

        Un “accident” însã ne-aduce aminte cã mai e timp… încã mai avem timp de noi înşine… si de cei pe care îi iubim.

Octavian Paler – Avem timp

Avem timp pentru toate.

Sã dormim, sã alergãm în dreapta şi-n stânga,

sã regretãm c-am greşit şi sã greşim din nou,

sã-i judecãm pe alţii şi sã ne absolvim pe noi înşine.

Avem timp sã citim şi sã scriem,

sã corectam ce-am scris, sã regretãm ce-am scris.

Avem timp sã facem proiecte şi sã nu le respectãm.

Avem timp sã ne facem iluzii şi sã rãscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli,

sã învinovãţim destinul si amãnuntele,

avem timp sã privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sã ne-alungãm întrebãrile, sã amânãm rãspunsurile, a

vem timp sã sfãrâmãm un vis şi sã-l reinventãm,

avem timp sã ne facem prieteni, sã-i pierdem,

avem timp sã primim lecţii şi sã le uitãm dupã-aceea,

avem timp sã primim daruri şi sã nu le-nţelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru puţinã tandreţe.

Când sã facem şi asta – murim.

Am  învãţat unele lucruri în viaţã pe care vi le împãrtãşesc şi vouã !!

Am învãţat cã nu poţi face pe cineva sã te iubeascã

tot ce poţi face este sã fii o persoanã iubitã.

Restul … depinde de ceilalţi.

Am învãţat cã oricât mi-ar pãsa mie

altora s-ar putea sã nu le pese.

Am învãţat cã dureazã ani sã câştigi încredere

şi  cã doar în câteva secunde poţi sã o pierzi.

Am învãţat  cã nu conteazã CE ai în viaţã

ci  PE CINE ai.

Am învãţat cã te descurci şi ţi-e de folos farmecul circa 15 minute,

dupã aceea, însã, ar fi bine sã ştii ceva.

Am învãţat  cã nu trebuie sã te compari cu ceea ce pot alţii

 mai bine sã facã ci cu ceea ce poţi tu sã faci.

Am învãţat cã nu conteazã ce li se întâmplã  oamenilor

ci conteazã ceea ce pot eu sã fac pentru a rezolva.

Am învãţat cã oricum ai tãia,

orice lucru are douã  feţe.

Am învãţat cã trebuie sã te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde

s-ar putea sã fie ultima oarã când îi vezi.

Am învãţat cã poţi continua încã mult timp

dupa ce ai spus cã nu mai poţi.

Am învãţat  cã eroi  sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie

indiferent de consecinţe.

Am învãţat  cã sunt oameni care te iubesc

dar nu ştiu s-o arate.

Am învãţat  cã atunci când sunt supãrat am dreptul sã fiu supãrat

dar nu am dreptul sã fiu şi rãu.

Am învãţat cã prietenia adevãratã continuã sã existe chiar şi la distanţã

iar asta este valabil  şi pentru iubirea adevãratã.

Am învãţat cã, dacã cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu

nu înseamnã cã nu te iubeşte din tot sufletul.

Am învãţat cã indiferent cât de bun îţi  este un prieten

oricum te va rãni din când  în când, iar tu trebuie sã-l ierţi pentru asta.

Am învãţat  cã nu este întotdeauna de ajuns sã fii iertat de alţii

câteodatã trebuie sã înveţi  sã te ierţi pe tine  însuţi.

Am învãţat  ca indiferent cât de mult suferi,

lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învãţat cã trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea

dar cã  TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.

Am învãţat cã, dacã doi oameni se ceartã, nu înseamnã cã nu se iubesc,

şi nici faptul cã nu se ceartã nu dovedeşte cã se iubesc.

Am învãţat  cã uneori trebuie sã pui persoana pe primul loc

şi nu faptele sale.

Am învãţat  cã doi oameni pot privi acelaşi lucru

şi pot vedea ceva total diferit.

Am învãţat cã indiferent de consecinţe,

cei care sunt cinstiţi cu ei înşişii ajung mai departe în viaţã.

Am învãţat cã viaţa îţi poate fi schimbatã în câteva ore

de cãtre oameni care nici nu te cunosc.

Am învãţat cã şi atunci când crezi cã nu mai ai nimic de dat,

când te strigã un prieten vei gãsi puterea de a-l ajuta.

Am învãţat cã scrisul ca şi vorbitul

poate linişti durerile sufleteşti.

Am învãţat  cã oamenii la care ţii cel mai mult

îţi sunt luaţi prea repede …

Am învãţat cã este prea greu sã-ţi dai seama

unde sã tragi linie între a fi amabil, a nu rãni oamenii şi a-ţi susţine pãrerile.

Am învãţat  sã iubesc

ca sã pot sã fiu iubit.

  1. Marius Gabriel
    November 9, 2011 at 10:32 am

    Ma bucur ca ai scapat cu bine din aceasta intamplare, fiarele(masinile)se repara, viata e mai importanta si mai presus de tot in lumea asta in care traim si de aceea trebuie sa ne bucuram de ea cat mai mult timp posibil. Cat despre condus si de meseria asta de sofer e de ajuns o fractiune de secunda k sa ajungi in lumea celor drepti, de acceea trebuie sa fim foarte previzibili la volan si sa anticipam toate situatiile pe care vrem sa le abordam…iti doresc mult succes si sa ajungi la o televiziune mare ca acolo iti este locul, ai toate calitatile de vedeta adevarata, nu cum sunt vedetele astea de peste noapte…..ai grija de tine si de masina :p

  2. November 25, 2011 at 12:52 pm

    “Trebuie sã vã mãrturisesc cã-mi place sã conduc. Poate chiar mai mult decât permite legea. Mã relaxeazã. Îmi oferã ocazia sã-mi adun gândurile, cu fiecare kilometru parcurs sã cobor mai adânc în mine, sã reflectez, sã mã adun.”

    Îmi place cum scrii, Irninis, ai o fluenţă remarcabilă! Fragmentul de mai sus desprins din textul articolului mă reprezintă şi pe mine!
    Mi-a plăcut să citesc undeva că moartea mai multor oameni reprezintă o statistică! Moartea unui om, însă, este o dramă!

  3. November 25, 2011 at 1:02 pm

    Super articolul tău, Irninis. A fost desert pentru minte ce am citit aici! 10+

  4. ark
    January 23, 2012 at 10:53 pm

    @Cezar Pesclevei – Iosif Vissarionovici Stalin a zis-o

  5. March 16, 2015 at 9:13 am

    In trafic deciziile le iei tu,soferul masinii tale!RESTUL PARTICIPANTILOR LA TRAFIC iti sunt “dusmani”,posibili criminali,niciodata de increzut ,mai ales noaptea si mai ales TIR-isti!Ma mir totusi,ca in atatia km de condus inca n-ai invatat cine tie prieten si cine tie “inamic”!Bine totusi ca ai scapat fara traume fizice!La o asa femeie frumoasa ,inteligenta si deosebita chiar ar fi fost o nenorocire…
    Fii mai atenta data viitoare!
    p.s.:un vechi admirator!

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: