Archive

Posts Tagged ‘inima’

Un pom în toamnã

September 7, 2010 3 comments

Am crescut ca un pom la perete.

Ramurile mele fragede s-au lipit de cãrãmida durã,

şi au crescut strâmbe, noduroase.

Rãdãcinile mele au întâlnit bariere de netrecut

dincolo de care doar un colţ de cer a mai rãmas.

 

Am crescut ca un pom la perete.

Şi-n jurul meu s-au împletit lanţuri de sânge

sãpate adânc, pânã în rãdãcini.

Degete de furnici mi-au sfredelit scoarţa.

Din seva mea au bãut zeii.

 

Pânã-ntr-o zi.

Şi apãsarea zidului s-a scurs în mine,

atunci când, printre ramurile mele îngãlbenite de toamnã,

undeva, agãţatã, bãtea inima ta.

Irninis Miricioiu

 

 

Dar fãrã dar (invocaţie)

July 6, 2010 1 comment

 

 

N-am sã mai dãruiesc niciodatã brãţãri,

Ci liane dure, rezistente,

ce cresc înlãnţuindu-mi inima.

 

 N-am sã mai dãruiesc niciodatã poveşti,

ci epitafuri stropite de albastru,

citite-ntr-un oracol din trecut.

 

N-am sã mai dãruiesc niciodatã venin

prin cicatricile fiinţei mele,

ce vindecã rãnile altora.

 

N-am sã mai dãruiesc niciodatã triunghiul

unui timp împotmolit în propria-i secundã,

zbãtându-se din greu sã se transforme-n sferã.

 

N-am sã mai dãruiesc nimic nimãnui.

Pentru cã brãţara înseamnã despãrţire.

Poveştile înseamnã trecut.

Triunghiul veninos înseamnã moarte.

Şi totuşi,  te rog: lasã-mã pe tine sã mi te dãruiesc!

 

 

Irninis Miricioiu

Eternul exercitiu – Daniela Marin

March 17, 2010 1 comment

      Ce ciudat! Intamplare? Eu nu cred in “intamplare”, cred in lucruri predestinate… intr-o zi m-am apucat sa fac curat printre hartiile pe care nu ma indur niciodata sa le arunc si se aduna cu stivele si acasa si la birou. Deci… ma apucasem sa fac curat. Si ce credeti ca am gasit?  O foaie pe care scrisesem poezii. Nuuu… nu pe-ale mele, ci pe-ale altcuiva. Citindu-le mi-am adus aminte despre ce era vorba…

      Pe vremea cand lucram la Jurnalul Cultural, am fost la o lansare de carte, volumul “Eternul exercitiu” al Danielei Marin. Si se pare ca, frunzarind cartea,  n-am gasit pe ce altceva mai bun de scris cateva pe aceste foi volante pe care le-am recuperat dupa vreo 5 ani! Imi amintesc ca atunci cei de la PR nu ne-au dat cartea asa ca a trebuit sa-mi fac “documentarea” la fata locului… pe langa cateva date despre autoare, cateva impresii notate “la cald” dupa ce-am rasfoit cartea, am gasit… cateva poezii. Care mi-au placut atat de mult incat le-am copiat pe foile respective… este ciudat ca le regasesc dupa atata timp…. de fapt este ciudat ca regasesc un parfum al lucrurilor care mi-au placut, tesandu-se astfel iluzia unui timp care se poate intoarce…

MOTTO:  “Sa ucizi o pasare in colivie este ca si cum i-ai deschide portita sa zboare dupa ce te-a vazut imbatranind”.
 
Mi-au trebuit multe clipe
de nefiinta langa tine
ca sa ajung acolo
ca sa te pot avea
fara sa fii.
 
*
Te-am adunat de prin hauri
Te-am adunat de prin rauri
Te-am adunat de prin porti nedeschise
Chiar mie mi te-am adunat.
 
*
 
Mi-a batut inima ta in palma
In ureche, murmurul interiorului tau
s-a strecurat tiptil,
pana cand una a devenit
cu sufletul meu.
Taceam amndoi fericiti si tristi,
caldura ne siroia pe trupuri.
 
 
*
 
Daca-mi dai zambetul tau inapoi,
daca-mi dai stralucirea aceea
a ochilor tai
in ochii mei, oglindindu-se,
am sa scriu multe poeme
pe care tu sa le-nramezi,
si sa le agati,
pe peretii sufletului tau.
 
 
*
 
Iubirea mea clipeste, stiai?
imi face semne discrete
si-apoi,
deodata,
da navala,
facandu-mi inima sa se dea de toti peretii sufletului!
 
 
*
 
Din maini a tasnit dragostea ta,
inghesuita intr-un colt in tine
din vorbe, un zid s-a nascut in fata mea
in timp ce trupul tau, arzand,
respira spre mine,
iubindu-ma.
 
 
*
 
Pentru fiecare
 
S-a adunat atata iubire in mine
incat a izbucnit un izvor
o apa dulce, proaspata si rece,
curgand mereu.
Cei insetati multumesc recunoscatori si beau.
Cei satui aduna pietricelele de chihlimbar.
Cei obositi isi racoresc mainile, fata si picioarele.
Cei fara de trebuinta isi continua drumul.
 
 

Jeanette Winterson – Scris pe trup

August 26, 2009 16 comments

      

“De ce masura iubirii este pierderea ei?”

  rosu si negru

  

 

      “Nu-ti dai niciodata inima cu totul; o imprumuti doar, din cand in cand. Daca nu ar fi asa, atunci cum ai putea sa ti-o iei inapoi, fara sa ceri voie nimanui?”

 

      “E usor sa inseli. Infidelitatea nu e un motiv de lauda. La inceput, nu te costa nimic sa iei din increderea pe care cineva si-a pus-o in tine. Scapi neprins, mai iei putin si-nca putin, pana cand nu mai ai din ce lua… Straniu, mainile ar trebui sa-ti fie pline, avand in vedere cat ai luat, insa, atunci cand le deschizi, in ele nu se afla nimic”.

 

     “Daca am sa comit adulter in inima mea, atunci inseamna ca te-am pierdut putin. Imaginea chipului tau stralucitor se va incetosa usor. S-ar putea ca o data sau de doua ori sa nu bag de seama, si sa ma mandresc ca am savurat aceste excursii carnale la modul cel mai cerebral. Si totusi, astfel, voi fi tocit acea cremene ascutita ce aprinde flacara dintre noi, dorinta noastra reciproca pentru fiinta iubita, mai presus de altceva.”

 

     “Riscul pe care ti-l asumi este masura lucrurilor pe care pui pret.”

 

     “Pentru tine i-as da cu mare bucurie foc trecutului meu, as merge mai departe, fara sa ma mai uit nicicand in urma. M-am avantat si altadata cu capul inainte, fara sa estimez pagubele si fara sa ma gandesc la ele. Am facut deja socoteala in minte. Stiu ce ar insemna sa ma descatusez de acumularile unei vieti intregi. Stiu si nu-mi pasa. Mi-ai pus in fata un taram nemarginit de asocieri. Poate fi un spatiu gol sau o eliberare. In mod categoric, vreau sa imi asum acest risc. Vreau sa imi asum acest risc pentru ca viata pe care am pus-o la pastrare a inceput sa mucegaiasca.”

 

     “Tu nu vezi ce vad eu. Esti un ochi de apa limpede in care se joaca lumina.”

 

     “Cine te-a invatat sa-mi scrii pe spate cu sange? Cine te-a invatat sa-ti folosesti mainile ca pe un fier inrosit? Ti-ai gravat numele pe umerii mei, m-ai marcat ca apartinandu-ti. Buricele degetelor tale s-au transformat in presa de tipar, imi imprimi un mesaj pe piele, iar fiecare atingere a ta transmite un mesaj corpului meu. Codul tau morse interfereaza cu bataia inimii mele. Inainte de a te intalni inima-mi batea regulat, ma bazam pe ritmul ei, avusese perioade de mare activitate si se intarise. Acum, tu ii modifici ritmul cu propriul tau ritm, canti la mine, bati darabana pe mine, iar eu iti raspund incordandu-ma.

     Scris pe trup e un cod vizibil doar intr-o anumita lumina; acolo sunt acumularile de-o viata. In anumite locuri palimpsestul de atat de adanc gravat ca literele par a fi braille. Imi place sa-mi tin corpul strans in sine, ferit de ochi iscoditori. Niciodata n-am dezvaluit prea mult, n-am spus toata povestea. Nu stiam ca tu ai maini care pot citi. M-ai tradus recreandu-ma in propria ta carte.”

 

     “De ce trece ardoarea? Timpul ce te va vesteji pe tine ma va vesteji si pe mine. Vom cadea ca niste fructe coapte si ne vom rostogoli in iarba impreuna. Dragul meu prieten, lasa-ma sa ma culc langa tine, cu ochii la nori, pana cand ne va acoperi tarana si nu vom mai fi.”

 

     ” – O sa-l parasesc. Fiindca dragostea mea pentru tine face din orice alta viata o minciuna.”

 

     “Scrisul a ramas la fel, n-a palit. Nimic legat de tine n-a palit. Esti inca culoarea sangelui meu. Esti sangele meu. Cand ma uit in oglinda, nu chipul meu e cel pe care-l vad. Trupul tau de doua ori. O data tu,  o data eu. De unde pot sti care esti tu si care sunt eu?”

 

       “Trupul meu are imprimat peste tot desenul mainii tale. Pielea ta e si a mea. M-ai descifrat si acum sunt usor de citit. Mesajul este unul foarte simplu: dragostea mea pentru tine. Vreau sa traiesti. Iarta-mi greselile. Iarta-ma.”

 

     “In cartile despre cum faci fata despartirilor ti se spune sa dormi cu o perna langa tine. Un fel de nevasta olandeza, care in zonele tropicale denumeste un capatai de bambus tinut intre picioare pentru a feri de umezeala cearceaful, un fel de nevasta olandeza. “Perna te va alina in ceasurile lungi de insomnie. Daca adormi, vei beneficia la modul inconstient de prezenta ei. Daca te trezesti, patul ti se va parea mai putin mare si vei simti mai putin singuratatea”. Cine scrie cartile astea? Oare ei, acesti experti ingrijorati si linistiti, chiar cred ca doi coti de umplutura invelita in bumbac vor alina o inima franta? Nu vreau nicio perna, vreau sa-ti simt trupul respirand si miscator. Vreau sa ma tii de mana in intuneric, vreau sa ma rostogolesc spre tine si sa ma imping in tine. Cand ma duc la culcarea noaptea, patul e cat un intreg continent. E un spatiu alb nesfarsit, in care nu te voi gasi. Il strabat centimetru cu centimetru, insa tu nu esti aici. Nu e un joc, n-o sa sari cine stie de unde, ca sa ma iei prin surprindere. Patul de gol. Sunt in pat, insa patul e gol.”

 

     ” “Exploreaza-ma” mi-ai spus, si eu mi-am adunat hartiile, termosurile si hartile, crezand c-am sa ma-ntorc curand. Am plonjat in adancul tau si nu mai gasesc drumul spre iesire. Uneori cred c-am ajuns la lumina, ca ma vei arunca afara ca balena pe Iona, insa apoi dau un colt si ma recunosc iar. Ma vad pe mine in textura pielii tale, traind in osatura ta, plutind prin cavitatile ce decoreaza peretii oricarui chirurg. Asa te cunosc. Esti ceea ce cunosc.”

 

     “Pentru ca le tii inchise ca pe un evantai, nimeni nu banuieste ca de omoplatii tai sunt prinse aripi. In timp ce stateai intins pe burta, ti-am framantat marginile colturoase ale zborului. Esti un inger cazut, dar nemiscat, asa cum sunt ingerii; trupul iti e usor ca de libelula, ai aripi mari aurii, taiate din soare.

     Daca n-am grija, am sa ma tai in tine. Daca-mi strecor mana in treacat si-ti mangai marginea ascutita a scapulei, atunci cand imi voi ridica palma, aceasta va fi plina de sange. Rana ce nu se va vindeca daca nu-ti acord atentia pe care o meriti.

     Tintuieste-ma de tine. Te voi bantui ca un cosmar. Esti Pegas, calul cel inaripat, ce nu voia sa fie inseuat. Incordeaza-te sub mine. Vreau sa-ti vad ghemul de muschi incordandu-se si intinzandu-se. Triunghiuri atat de neprihanite ce ascund o atat de mare putere. Nu te cabra spre mine, gata sa irumpi cu toata forta. Mi-e teama de tine cand, in patul nostru, imi intind mana sa te ating si simt cele doua taisuri intoarse catre mine. Dormi cu spatele la mine, ca sa te am in fata ochilor intreg. Imi ajunge.”

 

      “Dintre toate imaginile care-mi vin in minte cand ma trezesc si cand dorm cea mai insistenta este cea a chipului tau. Chipul tau, neted ca oglinda si limpede ca oglinda. Fata ta in bataia lunii, argintata de lumina rece reflectata, fata ta in intregul ei mister, dezvaluindu-ma.

     Am decupat forma chipului tau in oglinda inghetata, chipul tau mai mare decat corpul meu, gura ta plina cu apa. Te-am tinut la pieptul meu in acea zi cu zapada, conturul tau mi-a taiat haina. Cand mi-am lipit buzele de obrazul tau inghetat, m-ai ars. Pielea din coltul gurii mi s-a despicat, gura mi s-a umplut de sange. Cu cat te-am tinut mai strans, cu atat mai repede te-ai topit. Te-am tinut asa cum te va tine in bratele ei moartea. Moartea ce trage incet cortina grea a pielii pentru a dezvalui carcasa de oase pe care o ascunde.

     Pielea se lasa, se ingalbeneste ca piatra de var, ca piatra de var istovita de vreme, dand la iveala paienjenisul marmorat al venelor. Palida translucenta se intareste si se raceste. Oasele insele se ingalbenesc precum coltii de elefant.

      Chipul tau ma strapunge. Ma face ciur. In gauri indes aschii de speranta, dar speranta nu ma vindeca. Sa-mi indes bine in ochi uitarea, in ochii slabiti de atata uitat? Osul frontal, oasele palatine, oasele nazale, oasele lacrimale, pometii, maxilarul, osul craniului, oasele urechii interne, mandibula.

     Acestea sunt scuturile mele, acestea sunt paturile mele, aceste cuvinte nu-mi amitesc de chipul tau.”

 

      “Dragul meu, stelele din ochii tai, propria mea constelatie. Te-am urmarit peste tot, purtandu-ti credinta, dar am privit in jos. M-ai dus dincolo de casa, dincolo de acoperisuri, mult dincolo de orice bun-simt si orice comportament decent. Fara niciun compromis. Trebuia sa fi avut incredere in tine, dar mi-am pierdut curajul.”

 

     “Mi-e dor de tine… Apele, oricat de multe, nu pot stinge dragostea, suvoaiele n-o pot ineca. Atunci ce o ucide? Doar asta: neglijarea ei. Sa nu te vad cand stai in fata mea. Sa nu ma gandesc la tine in toate lucrurile cele mici. Sa nu-ti fac loc sa mergi langa mine pe strada, sa nu intind masa pentru doi. Sa te aleg din obisnuinta, nu din dorinta. Sa las vasele nespalate, patul nefacut, sa nu te bag in seama dimineata, sa te folosesc in timpul noptii. Sa tanjesc la altcineva in timp ce te pup pe obraz. Sa-ti spun numele fara sa-l aud; plecand de la premisa ca e al meu, sa am dreptul sa-l strig.”

 

     “Oamenii stiu de obicei motivul precis pentru care sunt fericiti. Doar rareori stiu insa de ce sunt tristi.

     Tristetea e un gol. Un spatiu fara aer, un loc mort si sufocant, locuinta celui trist. Tristetea e un bloc de inchiriat, cu camere ca niste custi de gaini, iti clocesti propria mizerie, stai in propriul jeg. Tristetea e un drum pe care nu ai unde sa intorci si sa te opresti. Strabate-l impins de cei din spate, cu piedici puse de cei din fata. Strabate-l cu viteza furioasa, chiar daca zilele iti sunt mumificate in plumb. Se intampla atat de repede, din clipa in care ai pornit nu exista nicio ancora din lumea reala care sa te incetineasca, nimic de care sa te agati. Tristetea te trage afara din suporturile vietii tale, lasandu-te sa cazi liber. Oricare ar fi iadul tau personal, in Tristete vei gasi milioane de asemenea iaduri. E un oras in care cosmarurile tuturor se adeveresc.”

 

     “A meritat. Dragostea merita orice pret.”

 

 

 

 

Mãcel

August 24, 2009 1 comment

 

 

Mãcel

 

 

M-am tãiat la o mânã

Şi mi-a curs sânge din picior

Picãturã cu picãturã.

În balanţã atârna un colţ de cer

Era prea greu

Mai greu decât speranţa

Mai fluid decât fluidul

Mai tãios…

…mult prea tãios.

Şi inima mea era digeratã de o inimã mai mare

Din care nu se scurgea nimic

Oare am rãmas fãrã inimã?

Nu!

Închisã-n trupul meu

Balanţa bãtea neîncetat…

 

 

de Irninis Miricioiu

%d bloggers like this: