A doua şansă


Astăzi însă trăim mai puţin şi mimăm mai mult. Minţim mai mult şi visăm mai puţin. Ipocrizia a devenit a doua noastră natură. Individul este, ca Aurora, rupt de sine şi cu greu reuşeşte să se regăsească. Relaţia de cuplu este pusă sub acelaşi semn al întrebării care depinde de nenumărate potenţialităţi. Acelaşi joc al aparenţelor sub care ne ascundem cu toţii.

Meditaţie


  Nu sunt un înger ce îşi întinde aripile în jurul tãu             ca sã te spele de pãcate. Nu sunt o lacrimã ce se prelinge pe-un obraz             fierbinte de atâta aşteptare. Nu sunt o mânã-ncremenitã-ntr-un gest             frânt de nepãsarea ta. Nu sunt drumul ce se-aşterne paşilor tãi             mult prea grãbiţi în... Continue Reading →

Nu


Nu-mi plac dimineţile înnorate, în care ma trezesc mai departe de mine însãmi, de tine, de noi.   Nu-mi plac dupã-amiezile nãucitoare în care alerg dupã mirosul unui chibrit aprins, dupã emoţia unei clipe trecute, dupã o lacrimã.   Nu-mi plac nopţile însingurate, în care timpul devine nesfârşit, în care bãtaia mea de inimã nu... Continue Reading →

Perpetuum mobile


  Oamenii pe care i-am iubit, la un moment dat, in trecut, nu dispar niciodata cu totul. Chiar daca viata, imprejurarile, cei din jur sau ei isisi ajung sa provoace o despartire, ea nu se petrece in definitiv decat in plan social sau in plan fizic... da, in fata lumii sau a societatii, e simplu cand doi... Continue Reading →

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: