Cum am ajuns la Zen Eco Villa
Nu îmi stă în fire să povestesc experiențe negative, însă având în vedere că aceasta parcă le-a depășit pe toate celelalte, am zis că merită să împărtășesc cu voi cum sunt tratați turiștii la o pensiune care se vrea cu pretenții. Și nu oricând, ci la un pas de ieșirea din pandemie, când încă oamenii nu știu încotro s-o apuce pentru a se relaxa în vacanță.
Mergem de vreo 7 ani în Sfântul Gheorghe și nu doar o dată pe an ci de fiecare dată când avem ocazia. Și asta pentru că suntem îndrăgostiți de colțul acesta sălbatic de țară acolo unde parcă timpul încremenește în loc. Am stat peste tot în toți acești ani. Și la Delta Marina, (cea mai mare pensiune din zonă, exceptând Green Village), și la Nautic House, o pensiune minunată pe care am descoperit-o întâmplător care între timp s-a vândut și a ieșit din circuitul turistic încă de anul trecut. Dacă mai exista, nu aș mai fi avut ce să vă povestesc acum.
Cum am ajuns la Zen Villa? Păi având niște vouchere de vacanță primite de la TVR pe care nu le-am folosit anul trecut și care urmau să expire anul acesta, prin ianuarie m-am gândit că ar fi o ocazie minunată să le folosim pentru a veni în Deltă. Și nu oriunde, ci la Sfântul Gheorghe. Zis și făcut. M-am apucat să caut temeinic pe Travelminit (am mai scris despre ei în cadrul Super Blog) ce posibilități de cazare avem cu o astfel de modalitate de plată și am descoperit că în Sfântul Gheorghe existau fix 3 opțiuni (cel puțin pe Travelminit. Ulterior am aflat că și la Green Village poți plăti cu vouchere de vacanță!). Am ales Zen Villa tocmai pentru că mi se părea că arată cel mai bine dintre toate. Pozele sunt într-adevăr reușite, trebuie să recunoaștem. Dar pentru a le vedea, vă recomand să intrați pe Travelminit și să vedeți ce am văzut și eu!
Am optat pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus, chiar dacă aveai posibilitatea să achiziționezi pachetul cu demi-pensiune sau pensiune completă. Pentru noi era suficient, mai ales pentru că de fiecare dată când venim în Deltă mergem să luăm masa la o localnică, Ina, care gătește dumnezeiește. De la ea am învățat ce înseamnă mâncare tradițională, bună să te lingi pe degete. Atât de bună încât este greu de egalat chiar și de marile restaurante care gătesc preparate din pește. Dar despre ea promit să vă povestesc cu altă ocazie.
Trebuie să recunosc că deși veneam de atâția ani, numele pensiunii nu îmi spunea mare lucru. M-am gândit că poate este vreo pensiune nouă construită înspre vatra satului, pe-acolo pe unde nu pot să zic că mergeam foarte des. În fine, nu conta foarte mult, noi ne bucuram că vom merge din nou în Deltă.
În ianuarie, înainte de povestea cu pandemia, când nici măcar nu ne gândeam că s-ar putea să intervină ceva care să ne strice vacanța, după confirmarea rezervării, am trimis voucherele de vacanță și am achitat în proporție de 90% contravaloarea cazării. Apoi am așteptat să vină iunie pentru a pleca înspre Sfântu’.
Doar ce să vezi? A venit pandemia cu restricțiile ei și am stat destul de mult în cumpănă dacă să amânâm sau nu vacanța. Am și vorbit la telefon cu cea care se ocupă de pensiune, spunându-i de nenumărate ori că noi vrem să venim dacă ne vor permite condițiile. Luam în calcul doar varianta amânării, inclusiv pentru anul viitor.
Surprize, surprize
Cu vreo 2 săptămâni înainte de plecare am aflat că Anais va avea festivitatea de încheiere a grădiniței fix în mijlocul intervalului nostru. Așa că am sunat-o din nou pe doamna Anca pentru a o întreba dacă există posibilitatea de a muta rezervarea cu 3 zile pentru a putea duce copilul la ședința foto realizată împreună cu educatoarea și colegii ei. Am specificat atunci doar dacă se poate fără a depune prea mult efort sau fără a crea cuiva bătăi de cap suplimentare. După vreo alte două zile, am primit răspunsul pozitiv. Însă am plătit destul de scump această urmă aparentă de bunăvoință!
Bucuroși că le puteam face pe amândouă, am așteptat cu și mai mare nerăbdare sosirea în Delta de care ne-a fost atât de dor. Întâmplarea face că am ajuns în Tulcea cu o zi înainte de începerea sejurului și am rămas peste noapte și la o pensiune de acolo tocmai pentru că avea Cătălin ceva de rezolvat. Am ales-o pentru că era foarte aproape de locul unde el avea treabă. O pensiune cu foarte puține pretenții, la jumătate de preț față de cea din Sfântul Gheorghe, dar care s-a dovedit a fi la zeci de ani lumină față de tot ce reprezintă Zen Eco Villa. Dar să nu anticipez.
Înainte de a vă povesti experiența noastră, ar trebui să vă spun că nu avem foarte mari pretenții atunci când vine vorba de Deltă. De ce? Pentru că aici venim pentru a sta toată ziua pe apă, fie la pescuit, fie pe barcă la soare cu o carte în mână, fie plimbându-ne pe canale sau mergând să descoperim vreun lac pe care nu l-am vizitat până acum. Așa că aici avem nevoie de o cameră curată, un duș care să dea sarea jos și eventual de un aer condiționat (dar eu supraviețuiesc și fără) atunci când căldura devine prea sufocantă.
Ajunși în portul Sfântul Gheorghe după o călătorie de două ore cu barca, am zis să mergem mai întâi fără bagaje pentru a descoperi unde este pensiunea. Zis și făcut. Am fost suprinși să constatăm că Zen Eco Villa este fosta pensiune Ancora pe care o știam din anii precedenți și unde obișnuiam să mâncăm adesea. Aveau și ei o mâncare foarte bună servită a la carte însă problema era că dura foarte mult până când reușeau să ți-o servească. Din câte am înțeles, de anul trecut Ancora a devenit Zen Eco Villa, tocmai pentru că s-a schimbat proprietarul sau managementul, nu știu exact. Are o poziție excelentă, fiind fix în fața debarcaderului navei pasager care face legătura între Tulcea și Sfântul Gheorghe. Cred că este singurul ei avantaj!
Ajunși la pensiune am fost întâmpinați de doamna Anca, cea cu care conversasem deja telefonic de câteva ori. Am fost conduși în cameră și de aici s-a cam rupt filmul. Camera era suficient de mare cât să intre un pat dublu lipit de perete, iar intrarea în baie se face printr-un spațiu de aproximativ 40 de cm rămași între marginea patului și pat.
Dacă aș fi avut mai multe kilograme decât am, cu siguranță că nu aș fi putut intra în baie decât escaladând patul. Nu există vreo noptieră sau vreo poliță pe care să poți pune ceva. Orice.
În partea opusă patului există un frigider de pe vremea bunică-mii și două măsuțe de la Ikea.
Ah, și un dulap! Fără rafturi, bineînțeles, că doar în Deltă vii să te îmbraci la costum. Dulap, dulap, dar fără umerașe! Așa că chiar dacă ți-ai adus costumele, nu ai de ce să ți le agăți. Drept pentru care geanta mea cu haine a rămas tot sejurul nedesfăcută fix în mijlocul camerei.
Pe lângă asta, nici urmă de săpun în baie. Că doar e pandemie, ce Dumnezeu! Dar cum luasem o sticlă de săpun lichid pentru barcă, l-am folosit pe acela.
Apoi nici urmă de vreo poliță unde ai putea să-ți pui cele necesare, doar niște suporți care demonstrau că a existat cândva. În schimb, avea bideu care trona cu nonșalanță în mijlocul camerei, în timp ce vasul de toaletă era înghesuit la propriu în perete, de era nevoie să te lipești fizic de faianță dacă voiai să te așezi de-a binelea pe el. Iarăși, dacă aș fi fost o persoană corpolentă aș fi avut reale dificultăți pentru a-l folosi în aceste condiții.
Și pe lângă faptul că este gândită de cineva care nu a utilizat acea baie o singură dată în viața lui, mai degajă și un miros pestilențial de fosă septică de nici nu poți intra în cameră dacă accidental ai uitat ușa de la baie deschisă. Așa că nu poți întârzia prea mult în baie nici dacă îți dorești în mod special asta. Ca să nu mai pun la socoteală faptul că toată pensiunea este plină de afișe despre cum ți se recomandă să utilizezi cabina de duș cu ușile închise (absolut logic, după părerea mea, că doar nu te apuci să te speli în timp ce stropești cu dușul toți pereții!), bănuiesc pentru a nu sări apă prin baie, dar a cărei podea se inundă aproape după fiecare utilizare a dușului de la un sifon care pare-mi-se că nu funcționează cum trebuie.
Vă spuneam că există un frigider în cameră pe care tronează un LCD mic. Prea mic pentru distanța existentă de la pat până la el, dar încă vedem bine și nici nu deschidem televizorul cât suntem în Deltă. Doar că atât ele, cât și un receiver și o veioză așezată pe una dintre măsuțele de la Ikea se alimentează… de la aceeși priză! Da, are două sloturi, dar totuși… dacă vrei să dai drumul la televizor, trebuie să scoți frigiderul din priză, iar pe căldurile astea cui îi place să bea apă caldă? Chiar atât de greu era să pună un prelungitor pentru a rezolva problema dintr-o mișcare? Ca să nu mai pun la socoteală că mai există două prize în cameră, dar una este total obturată de cadrul de pat, iar a doua este scoasă din perete, revărsându-și cu grație firele pe-afară. Și pentru că țin totuși la device-urile mele, recunosc că nu m-am încumetat să o folosesc!
Adevărul este că m-am limitat doar la telefon, pentru simplul fapt că în această minunată pensiune ce se mândrește cu cele trei margarete ale sale, internetul este o rara avis. Că tot suntem în Deltă, patria păsărilor de tot felul. Adică lipsește cu desăvărșire. Degeaba ai o parolă alcătuită din toate literele alfabetului, este total inutilă pentru că nu te poți conecta la wifi-ul așa zis existent. Deci, hot-spot de pe telefon pentru a putea lucra ceva cât de cât! Dar nici ăla nu mergea bine, erau fluctuații de semnal!
Atitudinea, bat-o vina!
Și înainte de a mă considera prea fițoasă sau prea atentă la toate detaliile, ar trebui să vă mai spun că această minunată cameră nu a fost tocmai ieftină. În niciun caz, prețul ei pe noapte nu reflecta condițiile oferite. Ba chiar cu o noapte de cazare plătită aici am fi putut sta aproape două la pensiunea din Tulcea. Care îi dădea clasă acesteia chiar fără să se străduiască. Poate că și de-aici dezamăgirea noastră.
Și ar mai fi ceva de spus apropo de această cameră… Este important de remarcat diferența dintre cum arată pe site-urile de profil (Travelminit, Booking) și cum arată în realitate… V-am arătat deja cum arată în realitate, vă arat acum aceeași cameră pozată în așa fel încât să înșele ochiul privitorului neavizat ca mine! Și dornic să fie înșelat de cei care știu să o facă!
Dar cred că acest articol nici măcar nu ar fi existat și am fi putut trece foarte ușor peste neajunsurile camerei dacă am fi văzut vreo urmă de empatie din parte gazdei.
Pentru că exact acest lucru este cel mai deranjant: cum ești tratat. Pe banii tăi, plățiți înainte (ca la bordel, ca să nu mă exprim mai plastic) pentru o vacanță programată cu jumătate de an înainte!
Cătălin i-a spus doamnei încă de când a pus piciorul în cameră că este foarte mică, mult mai mică decât ar fi normal pentru o cameră dublă. La care, i s-a replicat înțepat de către proprietară (bănuiesc!) că ea este foarte mândră de camerele ei, că au fost renovate față de cum arătau pe vremea pensiunii Ancora, că ele îi reprezintă! (Fără săpun la baie și cu miros de fosă septică! Halal!). A încercat totuși să ne ofere o alternativă: să ne mute într-o cameră cu 3 paturi pentru 2 nopți, urmând ca pentru restul sejurului să ne mutăm tot în camera cu pricina. Evident, am refuzat. Mai mare daraua decât ocaua să stămuți bagajele dintr-o cameră într-alta doar ca să ai impresia iluzorie că ai mai mult spațiu!
Cătălin i-a spus că oricum camera alocată nouă este total altceva decât am văzut în poze (puteți face și singuri comparația!) Fază la care i-a replicat că e vina noastră că nu ne-am uitat pe Booking, acolo sunt poze cu toate camerele lor, ci doar pe Travelminit unde au “doar” câteva poze. Pai rezervarea am făcut-o pe Travelminit, nu pe Booking, cu alte cuvinte am rezervat blana ursului din pădure și tot eu sunt vinovată pentru asta! Verificând apoi pe Travelminit, am constatat că acolo au doar… 60 de fotografii și camera este pozată de așa natură încât să pară ce nu e!
“Dacă vreți să plecați, voi suna la Travelminit să vă trimită voucherele înapoi!”
Bineînțeles că ne-am simțit prostiți pe față, fază la care Cătălin a spus că nu știe ce să facem în aceste condiții. Replica a venit fără întârziere: “Dacă vreți să plecați, voi suna la Travelminit să vă trimită voucherele înapoi!” Cu alte cuvinte, doamna proprietăreasă ne cam invita afară pentru că nu am înghițit din prima clipă mizeria pe care ne-o pregătise! Și plătită în avans!
Și dacă nu am fi fost la capătul lumii, după un drum de minim 2 ore cu barca și alte 3 cu mașina, fără a pune la socoteală toate pregătirile premergătoare fiecărui tip de călătorie, am fi plecat instant oriunde. Dar ne-am dorit atât de mult Delta asta, ne-a fost atât dor de ea, încât i-am înfrânat pornirea lui Cătălin de a pleca unde vedeam cu ochii. Pentru că da, e ușor să pleci, cu siguranță. Mai complicat este să și găsești ceva în perioada asta, când iată, oamenii au fugit din orașe să se bucure de apă, soare și natură.
Mic dejun pentru campioni
Așa că am rămas. Asumat cumva, dar am rămas. Și așa cum deja ne așteptam, surprizele nu au contenit să apară.
În prima seară, deși nu ne era prea foame pentru că mâncasem destul de târziu la Delta Marina, am zis totuși să luăm cina la pensiune, contracost evident, fiindu-ne comod să nu mai mergem până în sat.
Aveai de ales între 3 feluri de mâncare, toate cu pește. Noi am optat pentru pește prăjit cu cartofi (tot prăjiți) și o porție de plachie. Am primit un castronel mic cu zacuscă și încă unul cu icre pe post de aperitiv. Pe acelea le-am mâncat, au fost singurele bune din toată masa. Peștele prăjit era suuuuper prăjit, iar plachia era o coadă de pește ce înota într-un fel de bulion. Nu am poze, tocmai îmi pusesem telefonul la încărcat. Și cât credeți că a costat acest “delicios” meniu? 100 lei! Exact cât o masă bună la Delta Marina!
Dacă aș fi mâncat pentru prima dată plachie, poate că mi s-ar fi părut super bună, însă având în vedere că de fiecare dată când vin în Deltă mănânc plachie oriunde există, aceasta mi s-a părut oribilă. Cred că și mie mi-ar ieși mai bună dacă aș găsi rețeta după care s-o prepar. Nici să nu amintesc de Ina sau de plachia pe care am mâncat-o la Ivan Pescar, restaurantul deținut de Ivan Pațaichin în Tulcea.
Vorbind ulterior cu alți câtiva turiști cazați la aceeași pensiune despre mese, unul dintre ei ne-a spus că exact de asta îi pare rău: că nu a avut ocazia să mănânce mai mult pește! Că deși fiecare prânz sau cină avea exclusiv doar feluri de mâncare bazate pe pește, de fiecare dată îl cam alerga prin farfurie. Pentru noi, o singură experiență culinară la Zen Eco Villa a fost de ajuns. Pentru că iată cum arată mâncarea pe care o gătește Ina:
Așa că ne-am limitat la micul dejun… Bineînțeles, a fost din nou o nouă provocare. Deși am coborât în timp util, în intervalul stabilit pentru servirea lui, pe masă mai existau vreo 3-4 feliuțe transparente de șuncă, alte 3-4 feliuțe la fel de transparente de cașcaval, niște rondele obosite de roșii și niște bucăți la fel de veștede de castraveți. Apoi: două feluri de cereale și un castronaș semi-gol de dulceață lângă niște bucăți rămase de chec. Și cam aici se terminau toate opțiunile.
Fără să uităm de cafeaua la filtru. Bineînțeles, rece chiar dacă fusese pusă într-un termos. Și luându-mă după gust (sunt băutor înrăit de cafea) și după oră (era de-abia 9.00), nu m-am putut abține să nu mă întreb dacă acea cafea nu era vreo rămășiță a zilei precedente, căci nu ar fi avut cum să fie rece sloi nici dacă era făcută la 6 dimineața! În zilele următoare a lipsit cu desăvârșire, așa că a trebuit să comand cafea de la bar, evident, contracost!
Când deja ne pregăteam să ne ridicăm de la masă, un puști care asigură serviciile de chelner, l-a întrebat totuși pe Cătălin dacă vrea o omletă sau un ou ochi. Și într-adevăr, au venit două farfurii cu ouă ochiuri super prăjite care au salvat cât de cât mic-dejunul dezatruos.
Ne-am gândit că poate în ziua următoare va fi mai bine. Ghici ce? Era la fel! Aceleași felii transparente de șuncă și aceleași felii de cașcaval. Doar că mai puține decât în ziua precedentă. În timp ce ne îndreptam spre terasă puștiul ne-a întrebat din nou dacă vrem ouă ochiuri. Și iarăși am comandat două porții. Doar că după două minute a venit să ne spună că îi pare rău, dar nu mai sunt ouă. Și aproape nimic altceva de mâncare, după cum se vedea. Bătaie de joc, din nou!
Le-am spus să găsească altă variantă, până la urmă parcă era mult prea mult! Pe masă nu exista nimic de mâncare! A plecat undeva în spate, bănuiesc să vorbească cu mai-marii pensiunii Zen Eco Villa și s-a întors în 5 minute să ne spună că ne vor face totuși ouă ochiuri. De parcă am fi cerut nu știu ce sofisticătură culinară, nu niște banale ouă prăjite!
M-am gândit inițial că nu au mai avut ouă. Nimic extraordinar, se mai întâmplă. Dar având în vedere că tot satul are 500 de metri în lung și-n lat și sunt fix 50 de metri până la supermarket, cred că dura tot 5 minute să fi trimis pe cineva să cumpere. Doar că după cele 5 minute, au apărut ochiurile noastre… fără să fi ieșit cineva pe poartă! Ce să înțeleg de aici? Că le aveau dar le era prea lene să le mai facă? Că din nou și-au bătut joc de noi, doar pentru că pot?
Și în toate zilele următoare, micul dejun a fost fix la fel… parcă trebuia să te rogi de ei să îți dea de mâncare. Plus că noii veniți nu știau de povestea cu ouăle ochiuri și se mulțumeau cu feliile transparente și total insuficiente de șuncă și cașcaval.
Pretenții de high-class, servicii de doi bani
Mă așteptam ca măcar servirea să fie mai ok decât restul serviciilor oferite. Mai ales că stabilimentul se intitulează pompos “Restaurant”. Doar că servirea este lăsată în grija unor puști de nici 15 ani (bănuiesc că sunt fiii patronului) care nu prea știu ce și cum ar trebui să facă. Este admirabilă și lăudabilă strădania lor, ba chiar am apreciat cum se străduiesc să facă față situației, însă este clar că aceasta îi depășește.
Rămâi uitat la masă mult și bine chiar dacă mai ai nevoie de o furculiță sau de șervețele, așa cum s-a întâmplat după micul dejun când ne-am dus să ne spălăm pe mâini pentru că nu prea aveai pe ce să îți ștergi degetele. Sau cu masa nestrânsă. Sau cu scrumiere uitate pe masă al căror scrum era împrăștiat peste tot de vânt.
Ce nu înțeleg eu este altceva: de ce ai lăsa servirea unei pensiuni întregi – am citit că are 48 de locuri de cazare – pe umerii a trei puști care își dau silința, dar nu pot suplini existența unui chelner de meserie?
Sau măcar de ce nu îi instruiește nimeni, de ce nu le explică ce au de făcut pe perioada mesei sau imediat după aceea? Pentru că iarăși, tu, client, cam ești nevoit să de descurci singur… Inclusiv să ștergi cuțitul considerat curat cu șervețelul adus de acasă… Sau să îți arunci singur gunoiul pentru că timp de 3 zile prin camere nu a călcat nimeni… De fapt, în 7 (șapte zile!!) a fost ridicat o singură dată!
În loc de concluzii
Nu vă recomand nici să vă duceți nici să nu vă duceți la Zen Eco Villa. Sau vă puteți duce dacă rezonați cu manelele pe care le ascultă seara cei care servesc. Nu știu cum sunt celelalte camere ale lor și sinceră să fiu, nici nu vreau să aflu. Experiența aceasta a fost de ajuns pentru noi. Avem și alte opțiuni atunci când ajungem la Sfântul Gheorghe. Opțiuni pe care le vom valorifica de acum încolo.
Din punctul meu de vedere, am făcut ce îmi stătea mie în putință să fac. Și mi-am învățat propria lecție. Am povestit această experiență nefastă tocmai pentru a scoate în evidență cum sunt tratați turiștii de către unii hotelieri din România.
Hotelieri cu pretenții deși calitatea serviciilor oferite lasă mult de dorit. Oameni care cred că dacă au deschis o pensiune devin brusc Drumnezeul celor care le calcă pragul. Oameni care uită că au fost plătiți pentru a asigura niște servicii decente și mai ales că le datorează respect celor pe care îi primesc în ospeție. Chiar dacă plătesc cu bani sau cu tichete de vacanță.
Și cred că cel mai simplu lucru pe care îl pot face pentru a-și da seama de nivelul real al pensiunii pe care o păstoresc, este să folosească ei înșiși facilitățile pe care le oferă clienților. Să doarmă în camera claustrofobă și să le mute nasul mirosul emanat de fosa septică. Să își rupă picioarele în rama patului la intrarea în baie sau să doarmă cu zgomotul frigiderului de pe vremea lu’ bunica care zumzăie mai ceva ca un tractor pe câmp. Să mănânce cu cuțitul murdar și eventual 7 zile același lucru. Ouă ochiuri. Dacă sunt. Să se umple de scrum de țigară în timp ce așteaptă pe cineva care să le ia scrumiera de pe masă. Și să mai simtă și sfidarea pe pielea lor chiar dacă au venit cu inima deschisă.
Pentru că altfel nu ne mai lecuim. Este mai simplu să îl țepuiești pe cel de lângă tine gândindu-te că are balta pește. Clienți fraieri care se mulțumesc cu ce primesc, chiar dacă there’s no value for money. Că odată ajunși aici nu au prea multe alternative. Decât să accepte. În țara lui “merge și-așa” ne-am obișnuit să legitimăm sfidarea. Ba chiar să și mulțumim pentru ea!
Și cred că această mentalitate păguboasă există oriunde, în orice domeniu, nu doar în turism, e o trăsătură neaoșă a noastră, a românilor, care ne face să fim răi, lacomi, hrăpăreți și lipsiți de empatie. Dar gomoși și plini de sine ca un pește balon ce stă să plesnească.
Mă doare când mă lovesc de astfel de oameni. Mă doare pentru că nu înțeleg resorturile care pe ei îi mână în luptă și care diferă de ale mele. Mă doare nu experiența nefastă în sine (doar viața nu e făcută doar din lapte și miere, plus că am stat și în locuri mult mai rele decât acesta) ci mai ales bezna lor. Imposibilitatea de a vedea dincolo de propriul interes și buzunar. De a vedea oamenii altfel decât pe niște cifre din contabilitate. Sau de alte cifre din contul bancar. De a vedea oamenii cu viețile lor, cu poveștile lor, cu nevoile lor. Și de a trece dincolo de aparențe.
Căci dincolo de frumusețea oricărei pensiuni, de serviciile impecabile, de albul imaculat al feței de masă, omul sfințește locul. Sau îl face să fie degeaba.
Irninis Miricioiu 
Irninis, și tu ești de vină pentru ceea ce ai primit pentru că nu le faci reclamație la ANPC! Asta e problema la români: sunt înșelați, escrocați etc., dar nu depun reclamație! Ar trebui să intri pe google și să le dai review-uri negative, mai ales că ai și poze. Și o mică observație: “Sfântu Gheorghe” se scrie fără “l”.
Buna, iti multumesc pentru acest articol, chiar ma uitam zilele trecute la aceasta “noua” locatie din Sfantu, bine ca nu am rezervat. Sa le fie rusine! Ca sa nu mai zic de nivelul preturilor, rivalizeaza cu Green Village..
Din păcate, nu am tinut cont de acest review si am suportat consecintele.
Am facut rezervarea pentru un grup de 5 persoane, cazarea a fost ok, dar experienta culinara regretabila.
Inchipuiti-va o scrumbie prajita servita rece si fara lamaie, icre acompaniate de paine feliata din comerț, neprajita.Doamna Anca, cea cu care am discutat detaliile rezervarii a fost absenta, mai putin in seara in care am achitat.
Si excursia promisa nu a mai avut loc, asa ca a trebuit sa ne descurcam singuri.
Concluzia: nu recomand acest loc.
Imi pare rau pentru experienta dumneavoastra.