N-am sã mai dãruiesc niciodatã brãţãri,
Ci liane dure, rezistente,
ce cresc înlãnţuindu-mi inima.
N-am sã mai dãruiesc niciodatã poveşti,
ci epitafuri stropite de albastru,
citite-ntr-un oracol din trecut.
N-am sã mai dãruiesc niciodatã venin
prin cicatricile fiinţei mele,
ce vindecã rãnile altora.
N-am sã mai dãruiesc niciodatã triunghiul
unui timp împotmolit în propria-i secundã,
zbãtându-se din greu sã se transforme-n sferã.
N-am sã mai dãruiesc nimic nimãnui.
Pentru cã brãţara înseamnã despãrţire.
Poveştile înseamnã trecut.
Triunghiul veninos înseamnã moarte.
Şi totuşi, te rog: lasã-mã pe tine sã mi te dãruiesc!
Irninis Miricioiu
Irninis Miricioiu 
Irninis, văd că ai început să postezi intensiv pe blog, ceea ce nu poate decât să-mi placă. Îţi mulţumesc! Probabil că eşti în vacanţă şi ai mai mult timp liber la dispoziţie. Iar poza cu porţile ferecate cu lacăt e de nota 10; sugerează totul.