Gând rãzleț

“Ar trebui sã te bucuri!” zice imaginea dezlânatã din oglindã. “De ce sã mã bucur?” întreb eu. “Când tot ce-am trãit au fost doar lacrimi și sânge?” “De lacrimi și sânge. Sã te bucuri! În fiecare zi!” îmi rãspunde ecoul. “Ar trebui sã te bucuri!” șopteste conștiința. “De ce sã mã bucur?” întreb cu sufletul…

În loc de “Paşte fericit!”

Trimitem mesaje altora despre lumină, dar noi nu o mai regăsim nici măcar în propriul suflet. Le scriem despre Înviere, dar noi murim puţin pe zi ce trece, uscând orice sevă din interior. Le urăm toate cele bune, fără să înţelegem că fiecare dintre noi este resposabil pentru orice lucru bun care există în viaţa noastră. Pentru sănătate, pentru prosperitate, pentru armonie, pentru fericire. Inclusiv pentru cum alegem să trăim sărbătoarea. Şi mai ales, pentru intervalele cuprinse între zile speciale, de parcă sărbătorile ar permite ideea de exces. Poate că doar în mintea noastră sărbătorile sunt “altfel” raportându-ne la aparenţe, la cotidianul trăit după cutumele unei societăţi tot mai degradate. Pentru că în esenţa lor sunt tot nişte zile pe care doar noi alegem cum le trăim. Fugind de noi înşine sau dându-ne întâlnire cu propriul suflet.