“Eu pot, eu sunt Magician! Eu pot, eu sunt Magician!” Cred că de duminică, de când am fost cu Anais la Teatrul Naţional pentru Copii, doar melodia aceasta am avut-o în minte. Şi oare ce mesaj motivaţional mai frumos decât acesta îţi trebuie pentru a începe o zi cu zâmbetul pe buze? Pentru că indiferent dacă recunoaştem sau nu, cu toţii avem nevoie de un strop de magie în vieţile noastre. Măcar din când în când. Măcar când ne reamintim, pentru o clipă, că am fost şi noi cândva copii.
Şi da, pentru mine “Carnavalul de primăvară” a fost mai mult decât un spectacol pentru copii la care am ales să o duc pe fiică-mea. A fost o revelaţie. Şi nu doar pentru faptul că am avut ocazia să văd cum cei mici trec dincolo de bariera invizibilă a scenei şi devin actori în propria lor poveste spusă de acelaşi Magician inconfundabil încă de pe vremea copilăriei mele. Ci pentru că eu însămi m-am prins în poveste. O poveste spusă pentru copilul din mine care a ajuns cumva să se joace de mână cu propriul lui copil. Acel copil din mine care iubeşte în continuare joaca şi poveştile, iubeşte să cânte şi să se zbenguie, să se bucure de bucuria celor buni şi să se sperie atunci când răul ameninţă universul.
Pentru că oricât de închistat în propriile tale probleme ai fi, nu poţi să nu uiţi măcar pentru câteva clipe de învelişul dur în care ai ajuns să îţi duci existenţa, pentru a te oglindi pe tine în ochii propriului copil. Pe tine aşa cum erai la vârsta lui, când lumea era mult prea mare pentru a fi cuprinsă măcar în gând. Când încă erai inocent şi pur. Când nu aveai grija zilei de mâine şi nici obligaţiile cotidiene care te-au transformat în roboţel. Când timpul era doar o noţiune abstractă şi putea curge şi fără ceas. Când toate visele erau posibile, iar binele şi răul reprezentau faţetele aceleiaşi poveşti.
Ori exact acest lucru reuşeşte să îl facă Magicianul Marian Râlea împreună cu echipa de actori de la Teatrul Naţional pentru Copii “ABDRACADABRA”. Să te rupă de realitate. Să te oblige să te oglindeşti în propria ta copilărie. Să te înveţe să te joci de la egal la egal cu copilul tău, anulând distanţa inerentă dintre părinte şi copil. Să îl înţelegi mai bine şi să îi înţelegi nevoile emoţionale.
Fiind un spectacol interactiv în care micuţii devin personaje principale alături de Magician, fiecare îşi asumă rolul după propriile puteri, experienţa fiind una care ajunge cumva să le testeze şi totodată să le dezvolte inteligenţa emoţională, empatia, modul în care ajung să interacţioneze cu ceilalţi copii, spontaneitatea, curajul şi spiritul de echipă. Iar Marian Râlea, cu aura sa inconfundabilă de Magician nu face altceva decât să îi ofere fiecărui micuţ încredere în forţele proprii, indiferent de vârstă sau de gradul fiecăruia de dezvoltare. Pentru ca aici nu există loc pentru competiţie. Fiecare mic “actor” are parte de porţia sa de celebritate fără ca nimeni sau nimic să nu îi ştirbească din aura pe care o merită. Şi totodată are ocazia să povestească pe limba lupului (cel bun, de data aceasta!), să îi construiască un castel vrăjitoarei sau pur şi simplu să o invite la dans fără teama că îl va transforma într-un broscoi. Să se mişte liber într-o lume de basm, acolo unde Magicianul este marele demiurg. Unde realitatea se confundă cu povestea şi timpul încetează să mai curgă.
Şi dacă alegeţi să fiţi şi voi oaspeţii lui Magi la Carnavalul de la Teatrul Naţional pentru Copii, ar trebui să aveţi în vedere să nu vă uitaţi costumele acasă. Dar ce credeaţi? Că puteţi merge la carnaval fără să fiţi costumaţi într-un personaj? Poate pe voi vă mai iartă Magicianul, dar cei mici cu siguranţă, nu prea vă vor ierta cu una cu două dacă veţi uita să îi costumaţi în ceea ce-şi doresc. Căci ce poate fi mai frumos decât să vezi fericirea copilului îmbrăcat în personajul preferat şi nu doar pentru a spune poezia învăţată pentru serbare?
Şi încă ceva: dacă tot mergeţi la carnaval, ce-ar fi, voi părinţii, să vă lasaţi telefoanele acasă? S-au inventat aparatele de fotografiat dacă vreţi neapărat să faceţi poze. Doar că ele nu au nici facebook şi nici internet. Şi nici nu vă pot fura momentul în care s-ar putea, din întâmplare, pe nesimţite aproape, să vă întâlniţi cu copilul din voi. Măcar atunci nu veţi mai putea fugi aşa uşor. Măcar atunci v-aţi opri pentru câteva clipe şi l-aţi lăsa să se bucure şi el de un moment de respiro. Vă asigur că din clipa aia, lumea ar deveni mult mai frumoasă. Căci orice mască, oricât de desăvârşită ar fi ea, nu poate fi purtată la nesfârşit.
Şi dacă tot vorbeam despre melodie…
Ps. Dacă v-am trezit interesul, următorul spectacol este pe 9 iunie şi puteţi găsi bilete aici.
Irninis Miricioiu 
Am fost si eu la spectacol, anul trecut, chiar de 2 ori. Fiind oarecum improvizație, de fiecare dată e altceva. Mi s-a părut total inedit si m-a fascunat, amintindu-mi cum priveam emisiunea magicianului la televizor, în copilărie. Mă bucur că ai scris despre aceste spectacole, sper să se ducă vestea în lung și-n lat. Între timp, eu l-am văzut pe magician și la unteatru, în piesa Proof. E la fel de magic. Dar Intr-un alt fel.