Let's talk about..., Spring Super blog

Un blog neobişnuit şi leapşa provocărilor


O poveste dintr-o provocare

A fost odată ca niciodată un baieţel care iubea pizza şi pasărea dodo. O ştiţi, este cea aflată pe cale de dispariţie pe insula Mauritius. Doar că timpul a trecut, băieţelul a crescut mare şi a trebuit, aşa cum fac toţi oamenii, să îşi aleagă o carieră. S-a întreptat către IT, căci a crezut că acolo îşi poate îndeplini visul. Însă el tot iubea pizza şi pasărea dodo. Iar propria lui provocare a fost să reuşească să îmbine cele trei mari iubiri din viaţa lui. Şi aşa a luat naştere pizzeria neobişnuită, Dodo Pizza, în Syktyvkar, un mic orăşel din Rusia. Şi copilul din el a devenit fericit. Căci a reuşit să inventeze un sistem prin care pizza are aromă de IT şi pasărea dodo se odihneşte fericită pe cutie.

Sistem IT dezvoltat pentru Dodo Pizza
IT lover or pizza lover? Both!

Ce înseamnă oare aromă de IT? O fi vreun sos delicios de pizza care face consumatorul să saliveze? Se poate spune şi aşa. Căci nu ai cum să nu îţi plouă-n gură când urmăreşti online cum este pregătita propria ta pizza. Asta bineînţeles după ce ai comandat-o pe aplicaţia lor accesibilă încă din 2017. Şi nu în ultimul rând, ingredientul secret care face diferenţa este Dodo IS. Este sistemul informaţional unic şi perfect funcţional prin care ei reuşesc să gestioneze întreaga reţea. Căci pariul băieţelului cu sine însuşi nu a fost doar cum să combine cele trei ingrediente într-o reţetă a succesului. Ci mai ales cum să creeze un sistem de cloud computing, plecând de la exemplul Gmail şi Google Docs, prin care informaţiile sunt actualizate în timp real. Şi nu numai, dar şi sunt accesibile de oriunde în lume. Sau să livreze pizza utilizând o dronă. Ori nimeni nu a mai făcut aşa ceva cu aplicabilitate… în bucătărie.

iubitor de dodo pizza

Rezultatul: 473 pizzerii deschise în 12 ţări plus încă 6 care se vor deschide până la sfârşitul lunii aprilie. Vânzări de aproximativ 290 milioane de dolari din martie 2018 şi până acum. Şi mai ales, un model de business pe care nimeni nu l-a mai aplicat până acum. Acela al transparenţei totale faţă de client, investitor, jurnalist, hater sau oricine este interesat de activitatea Dodo Pizza. Plus mii de clienţi fericiţi care ştiu că se pot bucura de pizza în maxim 45 de minute, evident cât este caldă. Sau dacă nu, primesc o pizza gratis, în loc de scuze. Povestea lor am aflat-o de pe un blog neobişnuit, un blog despre pasiune, pizza şi provocări. Blogul Dodo Pizza.

Un blocaj şi o provocare

A fost o dată o fetiţă căreia îi plăcea să scrie. Orice. Poezii, catrene, eseuri, poveşti. Scria critică literară şi versuri pe şerveţele de hârtie. Şi când nu scria, visa cuvinte. Curgeau molcom ca o apă limpede de izvor, fără ca ea să depună vreun efort. A ajuns, printr-o întâmplare, studentă la Litere, dar viaţa a îndreptat-o către jurnalism. Chiar şi aşa, a continuat să scrie, pe lângă ceea ce scria pentru job. Avea chiar şi un jurnal în care reuşea cumva să se oglindească. Până într-o zi când un băiat i-a spus că scrisul este pentru oameni slabi. Pentru cei care nu ştiu să facă altceva cu viaţa lor. Pentru cei care se ascund dincolo de cuvinte. De ce? Pentru că nu ştiu să trăiască.

Şi de-atunci nu a mai scris. Nici măcar un rând. Doar strictul necesar impus de job. Nimic personal, nimic pornit din suflet. Nici măcar un singur vers. A încercat de nenumărate ori să pună din nou creionul pe hârtie. Ani de-a rândul. Să se oblige să scrie din nou. Vid. Nici un cuvânt nu a mai venit din golul produs. Mulţi ani a crezut că nu mai poate efectiv să scrie. Că acel dar pe care l-a avut cândva l-a pierdut pe drum fără să-l mai poată recupera vreodată. Că trebuie să se obişnuiască să privească golul, fără să mai existe apa în care să se oglindească.

Tu ce ai facut azi pentru visul tau?

Până într-o zi când a citit într-un grup de facebook că începe Super Blog. Ştia că este o competiţie a bloggerilor, doar că ea nu era blogger. Ea nu mai ştia să scrie. Ea pierduse cuvintele şi odată cu ele şi încrederea că le va mai recupera vreodată. Şi oricât se străduise ani de-a rândul, nu reuşise să le aducă înapoi. Dar chiar şi aşa, lipsită de orice speranţă, a făcut un pariu cu sine însăşi. Să ducă la capăt competiţia. Atât. Fără nicio miză, fără niciun fel de aşteptări. Pur şi simplu, pretinzând că scrie pentru alţii, să încerce să aducă scrisul înapoi. Sau poate să se descopere din nou pe sine.

Şi a început. Nici măcar nu ştia dacă va reuşi. Trebuia să se mai lupte şi cu o altă provocare: imposibilitatea de a duce lucrurile la bun sfârşit. Dar şi-a impus să scrie, repetându-şi tot mai mult că este vorba despre alţii, despre lucruri asumate intenţionat. Şi orice ar face, oricât de prost ar scrie, să se oblige să parcurgă fiecare probă.

super blog logo

Şi oricât de tare şi-a dorit uneori să abandoneze competiţia, a continuat cumva să scrie. Întâi timid, fără nicio idee. Apoi tot mai vijelios, probă după probă. Descoperind astfel că este tot mai puţin vorba despre concurs şi tot mai mult despre ea însăşi. Că în fiecare articol, sub masca provocării acceptate, cuvintele vin tot mai uşor. Că zăgazurile se sparg, măturând toate blocajele de până atunci. Că foarte multe dintre articole, deşi sub pretextul probelor de tot felul, sunt doar prelungiri ale fiinţei ei. Că se recompune bucată cu bucată, scrisul fiind piesa lipsă din puzzle-ul sufletului ei.

În loc de epilog. Ultima provocare

Aceasta este ultima probă din Super Blog lansată de Dodo Pizza. Şi odată cu ea, am reuşit să câştig pariul cu mine însămi prin simplul fapt că acum, aici, scriu aceste rânduri. Şi că voi le citiţi. Şi de-abia acum am înţeles că scrisul face parte din mine indiferent cât de tare am negat asta. Cât m-am străduit să îl reprim. Că acesta este drumul meu de aici înainte şi că izvorul nu a secat niciodată. Pur şi simplu, am reuşit în atâţia ani doar să îi opresc curgerea. Dar acum am rupt zăgazurile şi ştiu că dincolo de şuvoi, apa a rămas cristalină.

dodo lover

Am înţeles de ce tocmai cei de la Dodo Pizza au încheiat competiţia lansând această temă. Pentru că povestea lor a pornit tot dintr-o provocare. Dintr-un pariu al băieţelului cu sine însuşi. Un pariu câştigat şi dus la rang de performanţă al unui om care nu a încetat să se joace şi să creadă în visul lui. Deci, se poate atâta timp cât eşti consecvent tu cu tine, eşti autentic şi crezi în propriile tale forţe. Şi mai ales, în visul tău. În pasărea Dodo şi pizza. Şi le oferi şi altora ceea ce au nevoie: transparenţă, încredere, profesionalism.

Şi iată cum acum se închide cercul: le mulţumesc celor de la Dodo Pizza pentru provocarea lansată pe care o duc la capăt cu ajutorul lor, scriind despre propria mea provocare. Dincolo de exemplul fantastic, de model de succes care merită urmat trecând dincolo de aparenţe, eu mi-am atins acum propriul succes: înfrângerea propriei frici care m-a paralizat atâta vreme. Iar câştigul meu rămâne scrisul.

Sunt fericită. Apele s-au liniştit. În urma lor rămâne leapşa provocărilor pe care o dau mai departe celor de la Dodo Pizza în semn de mulţumire pentru aportul lor.  Îi provoc să inspire tot mai mulţi oameni cu ceea ce fac, aşa cum au reuşit să mă inspire pe mine. Iar eu mă duc să îmi sărbătoresc triumful… la o pizza. Dodo Pizza.

Surse foto: Explorimentez.ro; Dodo Pizza

Articol scris în cadrul Spring Super Blog 2019

1 thought on “Un blog neobişnuit şi leapşa provocărilor”

  1. Vai, nu pot să cred ce-am citit. Cum să-ți spună cineva și cum să crezi că scrisul e pentru oameni slabi? Ok, ai nevoie de o doză de sensibilitate pentru a scrie ceva care emoționează. Dar sunt cărți care schimbă oameni, deci sunt autori care au mai mulă influență decât oricine altcineva. Scrisul are o putere aparte, chiar e foarte fluid, ca o apă curgătoare. Ai talent cât cuprinde. Crede în el și nu-i mai lăsa pe alții să te demotiveze.

    Dacă mi-a fost teamă de cineva în competiția asta, în sensul bun al cuvântului, de tine mi-a fost. Ți-am urmărit textele și am simțit că ești atât de talentată încât nu pot concura cu tine decât prin foarte multă muncă. M-ai motivat să dau mai mult și mai mult și, dacă o să am vreun rezultat notabil ediția asta, îți spun sincer că ție ți se datorează. Succes în continuare, sper ca ultimele probe să fie cu rezultate foarte bune pentru tine.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.