Perfect fit

-Ai reuşit?

-Nu. S-a înţepenit fermoarul. Şi oricât trag de el, nu merge!

-Of, fir-ar! Mai încearcă o dată! oftez eu în timp ce inspir adânc şi încerc să îmi sug burta cât pot, doar doar oi încăpea în minunata rochie de dantelă pe care am visat că o voi purta în ziua cea mare. O vedeam cum se căzneşte la spatele meu să tragă un fermoar care se încăpăţâna să nu urce nici măcar cu un milimetru. Şi pe mine, cocoţată pe un podium, verde la faţă de la încercarea disperată de a-mi ţine respiraţia.

Doar că rochia nu intra şi pace. Uitasem că în ultimele luni, acul cântarului o cam luase razna şi măsurile date croitoresei fuseseră luate cu vreo câteva luni bune înainte. Nu am crezut însă că era  atât de tragic. Plecam dimineaţa la birou, mâncam pe apucate eram pe drumuri până seara şi pofticioasă cum sunt, nu rezistam  ba la o brioşă, ba la o gogoaşă, ba la un McDonald’s. Hai spuneţi drept: cine rezistă la un MacChicken?!? Da, îmi plăcea mâncarea, dar mai ales să nu stau s-o gătesc eu…. Nooooo, cine să intre în bucătărie, când în toate dulapurile de-acolo, tot ce puteai găsi erau… cărţi?

-Nu merge. Nu merge şi pace. Cum Dumnezeu de te-ai îngrăşat în halul asta în doar câteva luni? Ce ai făcut? Ai mâncat un porc întreg la o masă?

-Ba să ştii, că pe lângă porc, am mai băgat şi vreo zece pui fripţi , două raţe pe varză şi vreo cinci carafe cu vin, am încercat să glumesc eu. Dar nu era râsul meu. Mai degrabă era un fel de râsu-plânsu’. Eram slabă când am văzut rochia asta! Chiar dacă aş reuşi să o îmbrac, arăt groaznic în ea! Zici că sunt un cârnat înfăşurat în  tulle, doar doar s-o simţi şi el prinţesă. Doar că tot ca un cârnat arăt. Ba şi prăjit pe deasupra! Uite în ce hal m-am înroşit!

Degeaba a încercat croitoreasa să îmi spună ca “uite, mai dăm drumul de aici”, “mai desfacem un  pic de dincolo”,  nimic nu m-a putut face să mă simt mai bine. Mă uitam cu toţi ochii la mine, da, şi  cu ăia pe care îi avusesem închişi până atunci, fără să îmi dau seama că ziua Z se apropia şi eu pluteam liniştită pe norişorul meu, fără măcar să mă uit în oglindă. Eventual, doar mai ronţăind o pungă de chipsuri. Mai ales că niciodată nu am fost slabă, slabă, în genul manechinelor cu picioare până în gât şi cu abdomenul ca o tablă de şah. Să zicem că şi în cea mai “bună” perioadă a mea am fost uşor pufoasă, însă acum eram ca o gogoaşă de-a dreptul. Şi înfuriată pe deasupra.

Am plecat aproape plângând şi mi-am jurat că trebuie să slăbesc chiar dacă va trebui să mănânc o frunză de salată o dată la trei zile. Am căutat diete minune de slăbit rapid. Nu aveam eu prea mult timp la dispoziţie. Am găsit o dietă cu lămâie, care spunea că dă rezultate miraculoase după primele două săptămâni. În prima zi, trebuia să bei zeama de la o lămâie pe care o adăugai într-un pahar cu apă. A doua zi, de la două lămâi şi tot aşa, până în a 14-a zi, când aveai de băut o aproape o damigeană de zeamă de lămâie. Evident, timp în care mâncai… mai nimic. Şi ce să vezi? După o săptămână, m-am pricopsit cu o urticarie de toată frumuseţea şi cu doar jumătate de kilogram în minus. Însă era clar că trebuia să încerc altceva. Am mai găsit o altă dietă minunte, cică de inspiraţie chinezească cu usturoi şi boabe de orez. Pe care am combinat-o, bineînţeles, cu niste pastile de slăbit în timp record găsite de pe internet. Înafara faptului că mi-am provocat nişte arsuri groaznice şi o permanentă foame, nu am reuşit nicio performanţă. Era clar că nu poţi să slăbeşti uşor doar ronţăind boabe de orez.

Aşa că în disperare de cauză am ajuns… la un nutriţionist. După nişte analize amănunţite în urma cărora am aflat cât de lent este metabolismul meu, în urma lor am primit… un carneţel. Trebuia să trec zilnic ce mânânc, cât mănânc şi la ce ore. Aşa am aflat că mânânc compulsiv, când sunt stresată caut repede ceva de ronţăială, că am colesterolul mare, că mânânc noaptea şi evident, că nu fac jogging în somn. Şi încă ceva: nu aveam nicio şansă să slăbesc dacă nu făceam ordine. Nu doar în ce mănânc, ci cât, cum, de ce. Am renunţat la dulciuri, sucuri carbogazoase şi la… carne. Da, am eliminat-o aproape de tot, am înlocuit-o cu peşte. Nu am mai pus nimic în gură după ora 7 seara deşi aş fi omorât pe cineva pentru un strop de dulce.

Cu siguranţă, mi-ar fi fost mult mai uşor atunci dacă aş fi ştiut de Smart Diet, un serviciu care îţi livrează mâncarea potrivită dietei tale, în urma indicaţiilor nutriţioniştilor. Ar fi fost foarte simplu să îmi livreze un meniu săptămânal în funcţie de necesarul meu caloric şi de preferinţele mele culinare. Nu ar mai fi trebuit să caut cărţi de bucate, să calculez caloriile din reţetă şi să mă chinui să le mai şi gătesc. În plus, mâncarea ar fi fost gătită tot “în casă” şi ar fi ieşit mult mai gustoasă decât a mea. Şi cine nu ar vrea să aibă toate mesele asigurate pentru o săptămână, să mănânce sănătos şi să… slăbească?!? Eu, da, cu siguranţă.

Şi cum dieta fără mişcare este aproape degeaba, m-am apucat de aerobic. Body combat, yoga, flow, toate au fost la fel de bune. Atât de bune, încât nici acum nu am renunţat la ele. Doar că ziua Z a trecut. Am intrat într-un final în rochia mult dorită chiar dacă mi-am supt burta şi la şedinţa foto. Şi m-am apucat din nou să mănânc pizza. Măcar de poftă. Că doar pofta vine mâncând.

Articol scris pentru Spring Super Blog  2019