Archive

Posts Tagged ‘valoare’

Declaraţie de dragoste

March 19, 2011 10 comments

     Prima datã l-am vãzut intr-o dupã-amiazã de august, cu soare torid şi miros de pepene proaspãt tãiat. Ieşeam cu nişte prieteni dintr-o terasã şi ochii mi-au rãmas lipiţi de pielea negrã. Mi-a plãcut. Deşi nu intuiam atunci cum el urma sã devinã mai mult decât o simplã imagine. Mai mult decât o privire aruncatã în fugã. Mai mult decât un fior. Mai mult decât o dorinţã.

       A urmat apoi un lung drum pe Transfãgãrãşan, într-o noapte când parcã toate stelele încremeniserã. Aşa l-am cunoscut. Aşa am simţit cum vibreazã şi emanã forţã. Îl admiram atunci deşi nu aveam curajul sã mã apropii. Era ca o bijuterie frumoasã la care nu îndrãzneşti nici sã visezi. Ca un animal de pradã care îţi inspirã teamã şi dorinţã. Care te fascineazã deşi ştii ca te-ar putea ucide.  Şi totuşi… nisipul din clepsidrã cu fiecare fir scurs mi-a demonstrat din plin contrariul. L-am simţit atunci cã mã poartã spre o altã lume. O lume paralelã cu a mea. O lume plinã de libertate şi dorinţã. O revelaţie.

        Drumurile ni s-au despãrţit. Fiecare a continuat sã-şi vadã de viaţã. Eu, de a mea, zgomotasã şi încãrcatã, el de a lui, presãratã cu drumuri fãrã sfârşit. N-am încercat mãcar sã sper cã, undeva, cândva, ne vom regãsi. Cã vom petrece atâta timp împreunã. Cã vom împãrţi experienţe. Cã ne vom identifica unul cu altul. N-am încercat sã sper cã el va fi mai mult decât a fost atunci, pe Transfãgãrãşan: o imagine bine ascunsã-n suflet.

        Ne-am regãsit târziu, în toamnã. Eu, miratã sã-l revãd, el nerãbdãtor şi nervos ca la începuturi. M-am apropiat cu tandreţe şi teamã, neştiind dacã nu mã va pedepsi pentru îndrãznealã. Şi pentru uitare. Ne-am împrietenit treptat. Mai întâi cu sfialã, mângâindu-l încet, încercând sã-i descopãr punctul sensibil. Apoi, când am prins curaj şi mai ales încredere, mângâierile au devenit nervoase, simţindu-l cum vibreazã sub degetele mele. Şi cum toarce, ca o felinã, atât de ameninţãtoare şi totuşi atât de delicatã.

        Din dupã-amiaza aceea am ajuns nedespãrţiţi. Au urmat drumuri lungi, lungi tot mai lungi, tot mai întortocheate. Drumuri care m-au fãcut sã mã descopãr pe mine însãmi în fiecare vibraţie a lui. Drumuri în care am fãcut echipã fie cã strãbãteam colinele Ardealului, circuitul de la Arad sau trecãtorile stâncoase ale Alpilor. Drumuri în care nu ne-am abandonat unul pe altul nici când oboseala, surmenarea sau poate doar presiunea excesivã ne-ar fi impins sã clacãm. Drumuri în care dincolo de distanţele în spaţiu, parcurgeam distanţe în timp. Distanţe din noi.

        M-a învãţat sã sper din nou. Şi sã am încredere în mine. Mi-a arãtat cã viaţa, în griul ei cotidian, poate fi şi frumoasã. Ne-am bucurat împreunã de victoria mea, m-a durut sufletul când el a avut ceva de suferit. Mi-a demonstrat, şi nu o datã, cã meritã sã lupţi pentru ceea ce crezi. Pentru ceea ce îţi doreşti, atâta timp cât îţi doreşti din tot sufletul. Cã dincolo de aparenţe, de superficial, de grabã şi minciunã, existã şi limanul cãtre care tindem cu toţii. Doar cã, preocupaţi fiind de cotidian, uitãm. Uitãm sã privim în jurul nostru. Uitãm de noi înşine. Într-un fel ciudat, personal şi dureros, m-a readus la viaţã. Fãrã mãcar sã îmi dau seama. Fãrã sã simt transformarea care mã cuprinde şi mã face sã-mi nãpârlesc pielea de şarpe. Ne-am completat unul pe altul ca cele douã jumãtãţi ale lui yin şi yang. Eu, albã şi el, negru. Şi aşa cum yin are un punct yang aşa şi yang are un punct yin. Şi amândouã, împreunã, ating perfecţiunea.

      Întotdeauna mi l-am imaginat ca pe o felinã. O panterã neagrã, lucioasã şi seducãtoare. O panterã neagrã ce emanã forţã şi vitalitate. O panterã care mã putea sfâşia dintr-o mişcare dacã aş fi fãcut vreun pas greşit. Şi totuşi, o felinã care mã tolera. Şi mai târziu, a ajuns sã mã lase sã dorm pe laba ei, ca un gest de supremã tandreţe.

      Pentru mine este Mitsu. Pentru alţii doar o maşinã cu 4 roţi. Pentru mine, este fratele pe care nu l-am avut niciodatã. Pentru alţii, nu este decât o maşinã de vitezã. Pentru mine, este drumul cãtre libertate. Pentru alţii, doar un obiect de admirat sau detestat. Pentru mine este o parte din suflet care va rãmâne acolo şi când Mitsu va pleca spre alt stâpân sau alte orizonturi. Pentru ca dincolo de obiect în sine, experienţa este covârşitoare. Şi amintirile. Şi timpul care trece mãsurând lacrimi…

Dincolo de toate, rãmâne valoarea pe care le-o dãm lucrurilor.

  

 

Advertisements

Nu mai vrem paine si circ

February 24, 2010 6 comments

Astazi, cautand o documentatie despre Gheorghe Dinica, am dat intamplator peste aceasta petitie, care mie, una, mi s-a parut un demers in care ar trebui sa ne inscriem cu totii. Toti cei care vrem ALTCEVA, toti care apreciem valoarea si implicit avem nevoie de ea.

Reproduc aici petitia asa cum am gasit-o pe site:

“Către: Televiziunile comerciale, posturile de radio și presa din Romania

Ultimii 3 ani au fost nefaști pentru pentru multe din valorile teatrului și filmului românesc. Au plecat astfel dintre noi nume ca Ilarion Ciobanu, Ștefan Iordache, Adrian Pintea, Florian Pittiș, Gheorghe Dinică.

Din păcate însa, acești mari artiști au ajuns să fie „promovați” doar postum pentru că ei nu mai prezintă interes decât dacă „fac rating” în telenovele cu țigani și fete de marinari sau în cazul regretabil în care trec în neființă generând infinite subiecte pentru știri și talk-show-uri târzii.

Haideți așadar să prețuim măcar în ultimul ceas adevăratele valori care mai sunt printre noi. Și mă adresez prin aceasta în primul rând mass-mediei, promotorii și formatorii de opinii (și nu numai). În loc să puneți diagnostice cât mai grave stării de sănătate a lui Gheorghe Dinică prevestind parcă un deznodământ dramatic care să arunce în aer ratingurile, mai bine ați fi difuzat „Cel mai iubit dintre pământeni” sau „Dincolo de nisipuri”. În loc să îl omorâți propagând exaltați zvonuri răutăcioase pe Twitter și mai multe agregatoare de știri, mai bine v-ați fi făcut loc în spațiul de emisie pentru „O noapte furtunoasă” sau „Așteptându-l pe Godot”. Copiii noștri ar putea în felul acesta să învețe să se hrănească și cu altceva decât cu pâine și circ.

Suntem intoxicați de promovarea esteticii urâtului prin nonvalori care frizează ridicolul – Nichite, Sexi Brăilence si Fernanzi de la Caransebeș. Și de multe ori ne lăsăm intoxicați cu bună știință: butonând telecomanda rămânem hipnotizați de scandaluri mondene și – fascinați de grotesc – motivăm pentru a ne împăca conștiința: incredibil ce a ajuns televiziunea!.

E trist faptul ca acum mai mult ca niciodată trecem printr-o paralizie culturală, printr-o degenerare a sistemului de valori la toate nivelurile, degenerare alimentată în primul rand de mijloacele de comunicare în masa (și asta NU mai puteţi pune în cârca comunismului). Emisiuni de genul “Profesioniștii” sau difuzarea unui film ca “Osânda” sau “The Godfather” nu ar trebui sa fie trufandale, pe care doar câteva posturi își fac curaj să le difuzeze.

Semnatarii acestei petiții cer astfel tuturor mass-media să promoveze valori reale și să nu se mai ascundă după clișeuri de genul: “publicul asta cere”. Manipularea este în mâinile voastre, în condeiurile și în grila voastră de programe, așa că MANIPULAȚI POZITIV. O să rămâneți surprinși dar…și valoarea vinde.”

Pentru toti cei interesati sa o semneze, o pot gasi la adresa: http://oppinio.ro/petitie/nu-mai-vrem-paine-si-circ. Eu am semnat-o astazi.

Irninis Miricioiu

%d bloggers like this: