Archive

Posts Tagged ‘poezii’

Portretul Pasarii-Care-Nu-E – Claude Aveline

October 24, 2011 1 comment

“Iata portretul Pasarii-Care-Nu-E.

Nu e vina ei ca cel care le face pe toate

A uitat sa o faca.

Seamana cu multe pasari, fiindca vietuitoarele

care nu sunt, seamna cu cele care sunt.

Dar cele care nu sunt nu au nume.

Iata de ce Pasarea noastra se cheama Pasarea-Care-Nu-E.

Si iata de ce e atat de trista.

Poate ca doarme inca sau asteapta sa i se ingaduie a fi.

Ar vrea sa stie daca poate sa deschida ciocul,

daca are aripi, daca nu-si pierde culorile

cand se cufunda in apa, ca o pasare adevarata.

Ar vrea sa se auda cantand.

Ar vrea sa-i fie teama c-ar putea sa moara.

Ar vrea sa faca pui mici, foarte urati si foarte vii.

Pasarea-Care-Nu-E viseaza sa nu mai fie un vis.

Nimeni nu e multumit, niciodata, nicaieri.

Cum vreti oare ca lumea sa mearga bine in conditiile astea ?”

Advertisements

Aer cu diamante de Florin Iaru

December 13, 2010 2 comments

Ea era atât de frumoasă

încât vechiul pensionar

se porni să roadă tapiţeria

scaunului pe care ea a stat.

În iarna curată, fără zăpadă

maşina uscată încercă s-o ardă.

Dar ea de mult coborâse când s-a auzit

înghiţitura.

Şoferii mestecaţi

au plâns pe volanul păpat

căci ea nu putea fi ajunsă.

În schimb era atât de frumoasă

încât şi câinii haleau

asfaltul de sub tălpile ei.

 

Atunci portarul îşi înghiţi decoraţiile

când ea intră în casa fără nume

iar mecanicul sparse în dinţi

cheia franceză şi cablul

ascensorului ce-o purtă

la ultimul etaj.

Paraliticul cu bene-merenti

începu să clefăie clanţa inutilă

şi broasca goală

prin care nu putea curge

un cărucior de lux.

 

Ei cu toţii mâncară

piciorul mansardei

ei cu toţii mâncară ţiglă

când ea urcă fâlfâind pe acoperiş

când ea nu putea fi ajunsă.

Meteorologul de pe muntele Golgota

roase timpul probabil

iar ultimul Om în Cosmos

îşi devoră capsula

când ea depăşi sistemul terestru

– Ce-ai să faci de-acuma în cer?

-au întrebat-o

cu gurile şiroind de regrete.

Dar ea era atât de frumoasă

încât a fost la fel de frumoasă

şi-n continuare.

 

Iar ei nu găsiră în toată

lumea largă

destule măsele

destule gâtlejuri

în care să spargă

să macine să îndese

distanţa care creştea mereu

şi restul cuvintelor până la moarte.

%d bloggers like this: