Archive

Posts Tagged ‘copac’

Necuvintele de Nichita Stãnescu

July 13, 2010 1 comment

 

 

El a întins spre mine o frunzã ca o mânã cu degete.

Eu am întins spre el o mânã ca o frunzã cu dinţi.

El a întins spre mine o ramurã ca un braţ.

Eu am întins spre el braţul ca o ramurã.

El şi-a înclinat spre mine trunchiul

ca un mãr.

Eu mi-am înclinat spre el umãrul

ca un trunchi noduros.

Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bãtând

ca sângele.

Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.

Eu am trecut prin el.

El a trecut prin mine.

Eu am rãmas un pom singur.

El

un om singur.

Advertisements

Psalm de Tudor Arghezi

August 28, 2009 1 comment

 angel-sad

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare –
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger,

Să bată alb din aripă la luna,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.

Demonicum

August 26, 2009 2 comments

 

 

 

Demonicum

 

 

 

Flori de lotus se închid pe trupul gol

Pistile se înnoadã într-o îmbrãţişare, veşnic tânãrã

“Minunatã mereu”

Marmura crapã…zilele se-ndoaie

Noaptea îşi despleteşte sufletele

Smulgând petale.

Plouã…zeul plânge

Miracol…simţi cum din ochiul lui gol şi umed

S-a nãscut un pistil fraged

Cu gust de lichior.

Simţi cum din trupul lui gol şi umed

Se prelinge o dârã de marmurã lichidã

Simţi cum din gândul lui umed şi gol

Se destramã veşnicia…

şi atunci realizezi ca într-o scânteie

Cã zeul nu e decât un copac cu o mie de suflete.

 

 

de Irninis Miricioiu

%d bloggers like this: