Archive

Archive for the ‘Televiziune + si –’ Category

Poveste de vis

December 28, 2012 7 comments

        

          E searã, e frig şi mai sunt câteva ore pânã când se schimbã anul. Lumea se pregãteşte de Revelion. Doamnele îşi scot din dulapuri rochiile decoltate, îşi încalţã sandalele cu toc cui şi pun în obraji ultima urmã de fard menitã sã le învãpãieze obrajii. Domnii îşi potrivesc papionul, îşi închid butonii argintaţi şi, îmbrãcaţi în haine de sãrbãtoare, merg împreunã cu doamnele sã petreacã în noaptea de Revelion.

         Undeva, pe o stradã întunecoasã, pe nişte cartoane prãpãdite, stau, zgribuliţi doi copii. Sunt slabi şi palizi şi nici nu-şi aduc sad girlaminte când au mâncat bine ultima datã. Le e frig şi au înţepenit de când stau pe strãzi… ar vrea sã se adãposteascã undeva la cãldurã, însã toţi i-au alungat atunci când au încercat sã se apropie. Aşa cã şi-au fãcut culcuş sub o vitrinã luminatã unde parcã şi manechinele de plastic au o viaţã mai bunã decât a lor. Se gândesc cã dincolo de lumea lor tristã şi cenuşie, existã o lume plinã de strãlucire din care ei nu fac parte… şi-şi doresc, cu sufletele lor pure şi nevinovate, ca într-o zi sã aibã şi ei mãcar un strop din fericirea de care se bucurã ceilalţi oameni în noaptea magicã a Revelionului.

           Zgribuliţi de frig, adorm îmbrãţişaţi. Şi lumea cenuşie se topeşte într-un vis plin de luminã şi culoare, pasiune şi strãlucire. Fata viseazã un grandios spectacol de cabaret unde artişti renumiţi cântã şi danseazã, femeile sunt elegante şi surâzãtoare şi timpul parcã şi-a oprit curgerea ireversibilã. Şi poartã şi ea rochia la care a tânjit mereu, pãrul ei lung şi încâlcit este pieptãnat cu grijã, pânã şi unghiile-îi sunt lungi şi lãcuite… şi râde… râde din tot sufletul, râde din toţi porii, pânã şi vãzduhul este strãbãtut de ecoul râsului ei… Deşi îi e frig şi s-a trezit înţepenitã, un zâmbet i-a rãmas agãţat în colţul gurii… e parfumul visului care o face sã spere…

            Bãiatului i-au plãcut dintotdeauna poveştile cu haiduci. I le spunea mama înainte de culcare. Şi înainte sã ajungã la orfelinat. Cel puţin de asta îşi mai aminteşte. Acum, numai de haiducie nu-i arde… se chinuie în fiecare zi sã gãseascã ceva de mâncare pentru el şi pentru sora lui întru nefericire, şi eventual, un adãpost deasupra capului… însã tare i-ar mai fi plãcut sã aibã cal şi costum dintr-acela cu fireturi, sã cutreiere pãdurile şi sã facã dreptate. Obosit şi înfometat adoarme pe cartoanele umede. 

             Era odatã o hangiţã frumoasã, frumoasã, care avea grijã de o cârciumioarã împreunã cu o mulţime de slugi… şi haiducul nostru, ajunge din întâmplare la hanul cu pricina. Vãzând-o, îi cade cu tronc hangiţa. Însã fata are deja un peţitor care se inelul din povestestrãduieşte sã-i fure inima… el, haiducul, ce sa facã? Cum  sã o câştige, mai ales când ea nu dã prea multe semne cã l-ar bãga în seamã? Se chinuie sã-i fie pe plac, sã-i facã toate poftele şi totuşi parcã nu e de ajuns… Şi totuşi… s-a îndrãgostit de ea. Simte cã viaţa nu i-ar fi completã dacã nu şi-ar împãrţi-o cu frumoasa fatã… Şi-atunci se hotarãşte: o va lua de nevastã! Şi pleacã haiducul nostru la peţit. Parcã vede aievea momentul când îi strecoarã inelul pe deget, inelul în care a ascuns toatã dragostea lui… şi zâmbetul ei fericit când îi mãrturiseşte cã şi ea îl poartã-n suflet. Fãrã sã ştie, zâmbeşte în somn. E fericit.

            O sirenã se aude undeva, pe stradã. Şi artificii. Multe artificii. A venit Anul Nou. Vremea se primeneşte acum printr-un nou început. Câteva acorduri muzicale strãbat aerul îngheţat. Fetiţa se trezeşte speriatã, neînţelegând ce se petrece în jurul ei. Îi este frig, îi este foame şi parcã pluteşte în visul nedesprins încã de gene.  Deschide pumnul mic, cu degetele îngheţate. În palma ei, scânteiazã inelul din vis.

           Dacã v-a plãcut povestea pe care tocmai aţi citit-o, vã invit sã o alegeţi dintre cele trei programe de Revelion realizate pentru TVR 1, şi veţi avea ocazia sã o vedeţi, transpusã în imagini, în noaptea dintre ani. Un program de Revelion pe care îl semnez alãturi de mama mea, Yolanda Miricioiu, dar şi alãturi de o echipã întreagã de profesionişti, menit sã demonstreze cã visele pot deveni realitate, dacã ai puterea sã crezi, sã speri şi sã iubeşti.

Despre public si Hai sa ne intalnim sambata seara…

January 6, 2010 4 comments

Placerea este un lucru care nu tine neaparat de simturi… placerea tine de intelect, tine de sistemul de valori al fiecaruia… si atunci cand sistemul nostru de valori se potriveste cu ceea ce percepem prin intermediul simturilor, se starneste adevarata emotie… fie ca este vorba de o melodie care ne place, de un vers, de toate la un loc…

Am inceput sa vorbesc despre placere, tocmai pentru ca dincolo de bariera sticlei, publicul, cel caruia i se adreseaza orice prezentator de televiziune nu este doar o notiune abstracta… este format din oameni. Fiecare cu individualitatea proprie, fiecare cu preferinte, optiuni, viziuni, cu lucruri care ii plac sau pe care le detesta, cu emotii care il scot din monotonia prezentului si il proiecteaza in atemporalitate, cu schimbari bruste de atitudine… un public vazut ca un ocean aflat in permanenta miscare, cu flux si reflux, ce rezoneaza la cea mai mica adiere de vant…

Este foarte greu sa intuiesti care sunt asteptarile publicului, privit ca entitate eterogena… este foarte greu sa stabilesti un numitor comun al tuturor oamenilor care, intr-o seara obisnuita de sambata, deschid televizorul din dorinta de a se relaxa, de a lasa deoparte grijile din fiecare zi… este foarte greu sa alcatuiesti “retete”, tocmai pentru ca oamenii au gusturi diferite, asteptari diferite, trebuinte superioare care trebuie satisfacute… si nu exista decat un pas intre placere si ridicol, tocmai pentru ca  simtul critic al publicului este foarte dezvoltat. De fapt, el este singurul arbitru care nu ne lasa sa cadem in trivialitate… ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca tot ce a fost nou in materie de media s-a inventat deja!

Ne-a fost greu sa concepem un proiect care sa readuca Televiziunea Nationala din nou in atentia publicului, si care sa intruneasca macar o parte din preferintele fiecaruia… dar audientele emisiunii Hai sa ne intalnim sambata seara, atat cea difuzata pe 26 decembrie, cat si cea de pe 2 ianuarie, au demonstrat ca publicul are nevoie de altceva: divertisment de buna calitate, actori consacrati care il fac sa uite de probleme, muzica pentru toate generatiile, dans, lumina si culoare. Astfel, invitatia la cabaret pe care dumneavoastra, cei de acasa, ati acceptat-o pe 26 decembrie, a avut ca punct maxim de audienta 6.8 puncte, iar petrecerea de la carciumioara difuzata pe TVR 1 pe 2 ianuarie, a intrunit 7.1 puncte de audienta… ceea ce ne-a demonstrat noua, intregii echipe, ca publicul a apreciat efortul nostru… poate pentru unii care prefera senzationalul in detrimentul divertismentului, pare putin, insa pentru noi, toti cei care nu ne limitam la comercial, este o performanta.

Speram ca ne-am ridicat la nivelul asteptarilor dumneavoastra, ca am reusit sa va rapim, chiar si pentru aproape doua ore, din realitatea vietii de zi cu zi, ca am reusit sa va provocam acea placere, de care vorbeam la inceputul acestui post. Oricum, noi va multumim, tocmai pentru ca ne-ati urmarit cu atat interes.

Si speram ca veti accepta si invitatia de saptamana aceasta, la partea a doua a cabaretului nostru! Sambata, 9 ianuarie, TVR 1, 21.10! 🙂

Cu drag,

Irninis Miricioiu

Hai sa ne-ntalnim sambata seara…

December 21, 2009 1 comment

… in fiecare weekend, promisiunea unei destinderi dupa o saptamana incarcata pare mai incantatoare decat aroma ciocolatei calde intr-o dupa-amiaza geroasa de iarna… parca ne si vedem cu totii, infofoliti in paturica preferata, asezati in fotoliul preferat, in fata semineului, savurand o cana aburinda de ciocolata si ascultand vifornita de afara… mai ales ca sunt zile de Sarbatoare, cand tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne bucuram. Sa ne bucuram de fiecare lucru minuscul din viata noastra… sa ne bucuram ca e iarna, ca desi drumurile sunt blocate, frumusetea zapazii parca mai alunga din tristeti, sa ne bucuram de aroma bradului impodobit care ne aminteste ca e Sarbatoare…

… gandindu-ne la dumneavoastra, la toti cei care sunteti dincolo de “sticla”, gandindu-ne la magia Craciunului, am incercat sa va lansam o invitatie… Hai sa ne intalnim sambata seara”! O sambata seara in care ne vom intoarce in timp, vom simti parfumul vremurilor de altadata, intr-un spectacol de cabaret plin de lumina si culoare…  Artisti consacrati, oameni pe care dumneavoastra ii indragiti, se vor opri pentru cateva minute in studioul 3 al Televiziunii Romane pentru a ciocni un pahar de sampanie in cinstea Craciunului pe care il celebram cu totii… si in cinstea dumneavoastra, a publicului, a tuturor celor care ne privesc.

Eu, Irninis Miricioiu, impreuna cu Leonard Miron, suntem onorati sa va invitam sa va bucurati alaturi de noi si de Televiziunea Romana, pe 26 decembrie si pe 9 ianuarie, de la 21.10 pe TVR 1,  intr-un spectacol pe care, va promitem, ca nu il veti uita prea usor…. Va invitam sa va desprindeti de grijile zilnice pentru a gasi micile sclipiri ale bucuriei in lucrurile marunte din viata dumneavoastra… va invitam sa cantati, sa dansati, sa va lasati purtati de magie, pentru ca povestea Craciunului sa nu se opreasca aici…

Si nu in ultimul rand, va multumim ca existati… toti cei care, aflati in fata televizoarelor, ne-ati constuit ceea ce suntem!

Craciun fericit!

Cultura vintage se poarta la TV!

August 23, 2009 2 comments

irninis 2     

      Cred cã nu exitã copil pe lumea aceasta care sa nu se fi îmbrãcat mãcar o singurã datã cu hainele mamei sau sã nu fi scotocit prin sertarele cu vechituri ale bunicii in cãutarea unor vremuri demult apuse. Copil care sã nu se priveascã admirativ în oglindã, încãlțat cu pantofii cu toc înalt ai surorii lui sau sã nu se dea cu ruj pe toatã fața pentru a încerca sã semene cu o cântãreațã vãzutã la televizor. Ei bine, am încercat sa transpunem “pe sticlã” aceastã reminiscenţã a copilariei, nãscându-se  astfel emisiunea Din arhiva TVR, difuzatã în fiecare sâmbãtã, în direct pe TVR 3. Pentru cã arhiva Televiziunii Române este ca o ladã de zestre, în care generaţii la rând de actori, interpreţi, scenarişti, redactori şi realizatori au depus puţin câte puţin din tot ce a reprezentat munca lor. Chiar dacã vremea a trecut, îngropându-i în uitare pe cei mai mulţi dintre ei, pentru mine “timpul trece înapoi”. Spun acest lucru gândindu-mã la momentele când scotocim efectiv printre miile de casete în cãutarea unor fragmente de emisiuni sau de piese de teatru pe care lumea, poate, nu le-a vãzut niciodatã. Pentru unii poate pãrea desuetã aceastã permanentã întoarcere în trecut, ca şi cum am reedita în fiecare zi mitul eternei reîntoarceri al lui Eliade.

     Dar, din punctul meu de vedere, vremurile de astãzi n-au nimic memorabil. În jurul nostru vedem numai violenţã, pornografie, superficialitate. Ne lovim în fiecare zi de prostie, mitocãnie şi de lipsa elementarã a bunului simţ. Lipsesc lucrurile de valoare, lipseşte esenţialul, lipseşte umorul de calitate. Se promoveazã efemeridele, clipa de astãzi, care, oricum, va trece fãrã a lãsa nimic în urmã. Eu cred cã aceia care utilizeazã drept mijloc de divertisment televizorul s-au sãturat sã se lase manipulaţi de cotidian, simt nevoia sã fie ei înşişi, sã aibã posibilitatea alegerii. Poate cã din acest motiv fragmentele cãutate prin arhivã sunt doar un pretext pentru discuţii cu oameni care au lãsat ceva în urmã, fie cã sunt actori, interpreţi, oameni de culturã sau sportivi. Nu “vedete”, ci personalitãţi care au marcat cumva anii în care au trãit şi, implicit, au ce sã ne împãrtãşeascã, mie si telespectatorilor mei, din experienţa lor de viaţã. Pentru cã asta facem noi la Din arhiva TVR: depãnãm poveşti de viaţã!

      Şi-ncã ceva: celor care cred cã este demodat sã te reîntorci mereu în trecut noi le spunem urmãtorul lucru: astãzi, cultura vintage se poartã la tv!

 

publicat in revista VIP – 10-16 august 2009

%d bloggers like this: