Atlas de reflexii călătoare


Plimbăreaţa noctură Eminamente pasăre de noapte care preferă să îşi prelungească siesta până târziu, spre amiază, plimbăreaţa noctură poate fi întâlnită în toate barurile sau cluburile din oraşele pe care le vizitează, cu preponderenţă în cele de la mare. De fapt, de-asta şi alege să plece de acasă. Doar pentru distracţie fără sfârşit. Aleargă după... Continue Reading →

Masculin la puterea feminin


De când mă ştiu, nu mi-au plăcut niciodată parfumurile de damă. Cred că mi se trage de pe vremea când, copil fiind, mă mai jucam cu nişte sticluţe goale de parfum pe care le păstra bunică-mea şi care aveau un miros incert, dulceag-respingător, de aromă cândva atrăgătoare actualmente expirată. Aşadar, alegerea mea inconştientă au fost... Continue Reading →

O cafea pentru o viaţă


Mă grăbeam. De fapt, mă grăbeam ca întotdeauna când ziceam că “am timp să ajung” şi niciodată, dar niciodată, nu reuşeam să intru pe uşă în timp util la ora de aerobic. Deja mă obişnuisem. Dar asta nu însemna că nu mă străduiam să respect ora. Doar că timpul îmi demonstra întotdeauna contrariul, chiar dacă... Continue Reading →

Joc, joacă, jucării


După un weekend intens dedicat jocurilor de societate, în care am fost pe rând, negustori, amirali, piraţi sau domniţe, am înţeles că joaca face parte din noi. Indiferent că suntem mari sau mici, că suntem părinţi, bunici sau nepoţi. În sufletul nostru, am rămas aceiaşi copii care se jucau cu mingea pe maidan, cu elasticul, cu praştia sau cu tubul cu conuri. Aceiaşi copii mari cărora le este dor de joacă.

Perfect fit


-Ai reuşit? -Nu. S-a înţepenit fermoarul. Şi oricât trag de el, nu merge! -Of, fir-ar! Mai încearcă o dată! oftez eu în timp ce inspir adânc şi încerc să îmi sug burta cât pot, doar doar oi încăpea în minunata rochie de dantelă pe care am visat că o voi purta în ziua cea mare.... Continue Reading →

A doua şansă


Astăzi însă trăim mai puţin şi mimăm mai mult. Minţim mai mult şi visăm mai puţin. Ipocrizia a devenit a doua noastră natură. Individul este, ca Aurora, rupt de sine şi cu greu reuşeşte să se regăsească. Relaţia de cuplu este pusă sub acelaşi semn al întrebării care depinde de nenumărate potenţialităţi. Acelaşi joc al aparenţelor sub care ne ascundem cu toţii.

De la casă la acasă


Am crescut într-o casă care, deşi construită în 1950, fascina orice vizitator care avea prilejul să îi calce pragul. Nu prin impozanţă, nici prin stilul pompos de amenajare, ci prin căldura pe care o emana, prin toate micile detalii care o făceau unică şi atât de “acasă”. Fototapetul din bucătărie. Intâi cu o cărăruie pierdută... Continue Reading →

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: