Bebe Infinit. Din dragoste pentru copii


Aveam cele mai frumoase caiete. Știu, am mai spus asta și altădată. Dar exact așa era. Aveam cele mai frumoase caiete. Și asta pentru că ea avea grijă, de fiecare dată când venea să mă vadă, să îmi picteze pe prima pagină personaje de poveste. Aici, Chip și Dale se hârjoneau într-o joacă fără sfârșit. Dincolo, un Donald Duck încruntat aștepta să-i treacă supărarea. Și nu în ultimul rând, pe blocul de desen, un Goofy uluit privea cum pe floarea din mâna lui tocmai ateriza o albinuță.

Avea un talent incredibil la desen. Sau cel puțin așa mi se părea mie. De fapt, parcă orice ieșea din mâna ei, ajungea cumva să prindă viață. Căci îi plăcea să coasă, să decoreze, să înfrumusețeze cumva lucrurile din jurul ei. Să le transforme într-un colț rupt din imaginația ei debordantă. Să transforme griul cotidian într-o explozie de lumină și culoare. Personalitatea ei creatoare făcea să țâșnească câte o idee minunată din orice nimic ce ajungea astfel să spună o poveste. O draperie cu ciucuri imenși. Niște cercei cu pene. O bluză cu aripi de fluture. Voaluri fără sfârșit înfățișând, de fapt, o rochie indiană. Pălării de tot felul, cu sau fără voaletă. Curcubeu. Oriunde, în jurul ei. Căci culoarea îi era a doua natură. Și zâmbetul. Acea joie de vivre cu care umplea orice spațiu. Și pe care o risipea ca pe o boare, împărțind-o cu generozitate nouă, tuturor.

Țin minte că aveam vreo șase ani și urma să particip la un spectacol de balet susținut de trupa noastră la Palatul Culturii. Aveam foarte mari emoții tocmai pentru că era prima apariție în fața unui public și bineînțeles, o astfel de ocazia presupunea pregătiri intense. De la rochița albă prinsă cu grijă de un umeraș, până la balerinii cu funde lungi ce se legau de picior. La pas-de-deux-ul exersat cu obstinație în oglindă, chiar dacă îmi lipsea bara de sprijin. Știu doar că număram zilele, chiar dacă de-abia învățasem să număr.

Sursă foto: Pexels

Doar că… nu îmi mai amintesc nimic din timpul spectacolului. Nici cum a fost pe scenă, nici dacă am greșit pașii. Nu mai țin minte nici măcar dacă mi-a plăcut sau dacă am avut trac. Nici dacă muzica era prea tare, chipul profesoarei de balet prea încruntat sau luminile prea orbitoare, în umbra cărora se ascundeau ochii iscoditori ai publicului. Nimic din ce ar fi trebuit să descrie o experiență memorabilă.

În schimb, îmi amintesc perfect bucuria pe care am simțit-o când am auzit motorul mașinii ei, parcând în fața curții. Și cât de tare am sărit în sus, știind că venise să mă vadă. Să mă urmărească la primul eveniment important al vieții mele. Îmi amintesc și faptul că nu voiam să mă mai duc la culcare de atâta emoție. Poate că și de-asta, tot ce a urmat după, nu a mai avut nicio importanță.

Știu doar că m-am trezit în dimineața spectacolului și am avut cea mai mare surpriză: rochița mea albă de balet, rochița pe care urma să o îmbrac la spectacol se transformase, ca rățușca cea urâtă din poveste, într-o adevărată minunăție. Și asta pentru că ea, nașa mea, cea care m-a botezat și m-a iubit peste măsură, a stat o noapte întreagă să mi-o umple de paiete, cusute cu migală, de mână, într-un desen tainic ce mi-a rămas înscrustat în suflet.

Și poate că fix de la ea am moștenit, fără să vreau, pasiunea de a mă juca cu materiale de tot felul, paiete, panglicuțe și năsurei. De a sta o lună de zile pentru a-mi broda un dragon pe o pereche de blugi. Pe care i-am îmbrăcat de două-trei ori, apoi i-am donat pentru că altcuiva i-au plăcut mai mult decât mie.

O pasiune latentă, aș zice. Care a apărut când și când, dar fără să mă părăsească niciodată. Și poate că adevărata poveste a început atunci când a apărut Anais, fetița mea. Căutându-i tot felul de textile pentru pătuț, recunosc că nu mi-a plăcut mai nimic din ce găsisem atunci pe piață. Prea multe personaje Disney, modele prea banale, nimic care să sărbătorească așa cum se cuvine puiul de om ce tocmai își făcea intrarea în lume. Nimic care să-i creeze culcușul primitor și rupt din povești pe care îl visa mama lui pentru el. Și cred că în clipa aceea, am simțit impulsul lăuntric de a-i crea ceva special cu mâna mea, doar pentru ea. Nu aveam mașină de cusut. Și chiar dacă aș fi avut, aș fi folosit-o pe post de mobilă pentru simplul motiv că nu știam să cos la ea.

Așa că am împrumutat una. N-aș ști să vă spun dacă respectiva mașină chiar cosea bine. Știu doar că m-am bucurat ca un copil de primele mele cusături strâmbe. Și de primul set de pătuț pe care i l-am cusut ei, set pe care i l-am păstrat chiar dacă după el au urmat alte zeci. Și nu doar pentru ea. Ci pentru o mulțime de bebeluși care au venit de-atunci pe lume.

Una dintre primele păturici

Pentru că din câteva cusături strâmbe lucrate cu pasiune la o mașină de cusut împrumutată a prins viață… Bebe Infinit. Al doilea copil al meu, aș zice. Locul unde mă joc cu textilele de tot felul, cu panglicile și masina de cusut. Și ca un paradox abolut, sau poate ca o moștenire de dincolo de lume, acum cos, când am timp, la mașina de cusut a nașei mele. În timp, i s-a ars motorul, a fost reparată de vreo 3 ori, nu mai are nici propria lumină, căci arde becul instantaneu, dar… e acolo! Am primit-o cadou după ce ea a ales să se facă steluță. Și să îmi mai dea câte o idee colorată despre cum să îmbin câteva petice pentru a le transforma într-un set de pătuț.

Și poate că toată această îndeletnicire ar fi rămas doar un hobby, o refulare creatoare în puținele clipe libere, dacă ceea ce a ieșit inițial din mâinile mele nu ar fi ajuns cumva să îmbrace pătuțurile alor pitici. Întâi, oferite cadou din dorința de a dărui ceva memorabil. Ceva care să poarte în el și o bucată din sufletul celui care dăruiește. Și dacă tot mai multe mămici nu ar fi vrut și ele aceleași accesorii, create cu dragoste și cu migală pentru puii lor.  

Și ca orice bebe care se naște și apoi crește, tot astfel și Bebe Infinit a crescut fără ca măcar să îmi dau seama. Și a venit și clipa când a ieșit din sfera amatorismului – căci nu mă consider altceva decât o amatoare – ajungând ca produsele create ca design de mine să fie cusute, de data aceasta cu profesionalism, de cea mai talentată croitoreasă din câte am cunoscut (multumesc, Tanti Nuti!). Și să ajungă astfel la o calitate desăvârșită pentru a o mulțumi, în primul rând, pe mămica din mine. Să existe un atelier în toată regula, cu duzini de materiale, papiote de ață și accesorii croitorie. Și furnizori de încredere care să ne ofere tot ce avem nevoie așa cum sunt cei de la Cusut si Brodat.

Anais, în timp ce prezenta un cortuleț de joacă la un târg de profil

Căci toate produsele noastre au fost create mai întâi pentru Anais. De la păturicile patchwork, până la cortulețele de joacă. Da, recunosc, babynest nu i-am făcut pentru simplul fapt că avea câteva luni bune când a apărut oficial Bebe Infinit. Însă, treptat am trecut la rochițe și costume pentru diverse evenimente, încercând permanent să aduc ceva nou, un model nou, o combinație inedită de materiale.

Și nici că am trăit mulțumire mai mare decât să văd o întreagă grădiniță îmbrăcată în costumele Bebe Infinit! Și nici când, la Gala Business Women Forum, cortulețul nostru de joacă pe care îl oferisem în cadrul licitației caritabile a fost achiziționat de fosta ambasadoare a Israelului în România la un preț de trei ori mai mare decât cel propus spre vânzare! Căci atunci am avut certitudinea lucrului bine făcut. De care m-am îndoit, și nu o dată, chiar dacă feedbackul mămicilor era pozitiv.

Și asta pentru că, privind în urmă, amintindu-mi de mașina de cusut împrumutată, de cusăturile strâmbe și de nopțile nedormite pentru a preda vreo comandă, nici că-mi vine să cred unde am ajuns. Luna viitoare urmează să ne lansăm magazinul online pe domeniul propriu ce oferă mămicilor tot ce își pot dori pentru universul lui bebe. Un magazin cu produse imaginate în totalitate de mine, cu povești create cu acul pe pânză menite să treacă dincolo de timp și să reprezinte cadouri memorabile. Căci ce poate fi mai frumos drept cadou de botez decât un set de pătut brodat manual cu motive tradiționale? Sau un trusou realizat în aceeași temă? Ce poate fi mai frumos decât să știi că poți avea un model unicat pentru puiul tău, creat cu dragoste de mâini pricepute?

Căci în spatele fiecărui produs Bebe Infinit se află o infinită pasiune. Moștenită, aș spune. Căci ea, nașa mea, a avut grijă să predea ștafeta chiar dacă nici măcar nu era conștientă de asta. Chiar dacă nu a mai apucat să își deschidă atelierul de creație pe care și-l dorea, povestea Bebe Infinit o continuă pe-a ei. În fiecare zâmbet de copil pe care îl provoacă. În fiecare clipă de bucurie ce izvorăște tainică dintr-un suflet candid. Căci totul se face din dragoste. Din dragoste pentru copii.

Articol înscris în cadrul Super Blog.

One thought on “Bebe Infinit. Din dragoste pentru copii

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: