În goană după rădăcini


Se întâmplă uneori, dar în zadar, să căutăm dincolo de noi și de ale noastre, peste mări și țări, ceea ce avem dintotdeauna acasă. O căsuță frumoasă din lemn, lavița din târnaț, cuptorul de pâine, căței și pisoi, izvoare și păduri, copilul care ai fost și o mulțime de noi prieteni, milioane de stele și cerul, potecile și văile munților, undeva la țară… toate te așteaptă” scrie Andy Hertz în cartea sa “Mutat la țară – Viața fără ceas, din Londra în Apuseni”.

Arhiva personală

Așa că anul trecut când l-am cunoscut pe Andy la el acasă, într-o căsuță cochetă aflată într-un colț uitat de lume și i-am aflat incredibila poveste a mutării sale de la Londra în Apuseni, nici nu mi-am imaginat cât de mult mă va schimba acea experiență. Pur și simplu, am plecat din București crezând că voi petrece câteva zile undeva la țară alături de fiică-mea și de prietena mea, Oana. O perioadă în care să mă deconectez de la tumultul orașului și să îi ofer celei mici posibillitatea de a petrece mai mult timp în natură. Să poată sta afară fără program, să poată mângâia pisicile în voie, să fugărească cocoșul prin bătătură și să scape de permanenta teamă că se va murdări din cap până în picioare.

Ce nu am simțit atunci a fost că, undeva, în adâncul ființei mele, ceva s-a schimbat iremediabil. Să fi fost de la aerul pur de munte sau de la plimbările lungi pe dealuri, chiar și prin ploaie, atunci când iarba fragedă scârțâie sub picior și prospețimea ei ajunge să te îmbete? Să fi fost de la jocul nestingerit al celei mici cu câinii din ogradă? De la laptele praspăt muls și adus de prin vecini? De la aparenta pustietate pe care cerul o îmbrățișează cu atâta duioșie? De la liniștea ireală în care chiar îți poți auzi propriile gânduri? Nu știu.

Arhivă personală

Fericiți sunt cei care au trăit, încă din fragedă pruncie, toate acestea. Eu nu m-am numărat printre ei, deși mi-aș fi dorit, și eu, din tot sufletul, să am bunici la țară. Nu am avut. Singurele mele amintiri, de pe la vreo 3 ani cred, sunt legate de o casă a unor mătuși pe care le avea tatăl meu, undeva la Cosminele, în Prahova. O casă cu pârâu la poartă pe care trebuia obligatoriu să îl treci dacă îți doreai să bagi mașina în curte. Cu un podeț lung și unduitor ce se mișca la fiecare pas, cu tufe de zmeură și mure și cu o livadă imensă prin care îmi era teamă că mă voi pierde.

Însă toată această perioadă petrecută la Andy nu a făcut altceva decât să trezească acel dor latent după propriile mele rădăcini uitate. Undeva, într-un colțișor al sufletului meu m-aș fi întors la țara pe care nu am avut-o niciodată. Dar pe care aș putea să o am acum, măcar din când în când, sub forma unei case de vacanță.

Un plan pentru o vacanță prelungită

Revenită în tumultul obositor al Bucureștiului, am constatat că am început să tânjesc după tot ceea ce îmi oferise, ca potențialitate, acea experiență.

 Și am început să visez, poate mai mult decât niciodată la căsuța de la țară pe care să o renovăm, să îi redăm o nouă viață pe care și ea, la rândul ei, să ne-o redea nouă. Căci, cum am putea considera altfel, această oportunitate de a ne trăi viața după propriile noastre reguli, decât o renaștere într-o lume a simplității fără echivoc?

Fiecare casă de la țară este un adevărat cufăr cu amintiri. Păstrează în ea, pe lângă sârguința cu care a fost ridicată de mâini dibace, un stop dintr-o existență care astăzi nouă ne-a devenit tot mai străină. Și trist este că tot mai puțini își iau inima în dinți și se aventurează s-o descopere în vremurile când mirajul străinătății îi atrage cu cântec de sirenă. Andy este unul dintre puținii oameni care au făcut-o și își oferă propriul exemplu pentru a demonstra că se poate. Nu fără impedimente și sacrificii. Însă ce este cu adevărat valoros pe lumea asta și pur și simplu, cade din cer?

Arhivă personală

Așa că aventura noastră de a reconstrui o casă veche a pornit dintr-un impuls lăuntric de a ne reconecta la energiile ancestrale ale străbunilor noștri și de a încerca, pe cât posibil, să ne refacem legăturile cu natura. Însă așa cum era de așteptat, o casă bătrânească are nevoie, de cele mai multe ori, să fie renovată din temelii pentru a-i reda frumusețea de odinioară.

Eu am fost cea care a ales-o. În același sat, Dupăpiatră din Hunedoara lui Andy. O casă mică, doar două odăi și o tindă, însă cu o superbă livadă de pomi fructiferi ce se întindea cât vedeai cu ochii. Cătălin nu a stat nicio clipă pe gânduri, vrăjit și el de frumusețea casei și a împrejurimilor.

După ce euforia achiziției a trecut, ne-am dat seama că oricât de frumoasă ar fi căsuța, nu am rezista mai mult de două zile în ea, fără un proiect serios de renovare care să ne asigure atât confortul necesar, cât și o dimensionare adecvată a bugetului pentru a o transforma în căsuța visurilor noastre. De la țară.

De la vis la renovare

Așadar, al meu soț, inginer de meserie, s-a pus serios pe treabă pentru a schița un plan de bătaie pentru a putea începe renovarea. În primă fază, am decis ca pe lângă cele două camere ale căsuței, să mai construim încă o cameră de oaspeți, o bucătărie și bineînțeles…. o baie! Făra a uita șemineul care avea să înlocuiască actuala sobă de teracotă care prinsese și vremuri mai bune.

Pentru ca experiența noastră să fie utilă tuturor celor care au în plan să consolideze casa bunicilor, iată ce sfaturi am primit și noi, idei pe care le dăm, cu drag, mai departe:

  • Verifică structura de rezistență a clădirii

Acest lucru ar trebui să fie primul pas, chiar înainte de achiziție. Și asta tocmai pentru că de fundație și de structura de rezistență a clădirii depind toate celelalte lucrări de renovare. Iar consolidarea unei clădiri ce are o structură de rezistență șubredă îți poate consuma întregul buget propus pentru renovare. Caz în care, mai bine nu cumperi casa respectivă sau te orientezi să construiești alta de la zero. Din fericire, nu a fost cazul nostru.

  • Verifică materialul din care este construită casa

Acest lucru diferă de la o zonă geografică la alta, chiar dacă majoritatea caselor țărănești sunt construite din chirpici sau paiantă la câmpie sau din lemn și cărămidă, în zonele de munte. Astăzi, tendința în materie de renovări este se utilizeze cărămida expandată și bolțarii din beton.

Chiar dacă inițial am gândit că vom avea probleme cu necesarul de materiale de construcții pentru căsuța noastră din Hunedoara, Cătălin a avut ideea să le comande pe toate de la Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro, un integrator de materiale de construcții online, cu care a avut ocazia să mai lucreze și la alte proiecte. Pe lângă faptul că prețurile oferite pentru cărămidă, țeavă pătrată, țeava rectangulară, fier beton, lambriurile de lemn, stâlpii de gard și o mulțime de alte materiale necesare renovării, au fost cu până la 15% mai ieftine decât dacă le-ar fi cumpărat pe rând de la diverși furnizori, avantajul nostru deloc de neglijat a fost faptul că marfa ne-a fost livrată direct de la producător, ambalată corespunzător, fix la poartă, în satucul nostru Dupăpiatră, unde accesul nu este deloc facil. Imaginați-vă un drum îngust, șerpuitor, lung de vreo 10 km și bineînțeles în pantă. Și acum gândiți-vă și ce-ar fi însemnat din punct de vedere al costurilor, parcurgerea lui pentru fiecare material în parte. Însă apelând la Vindem-Ieftin am primit fix ce aveam nevoie când aveam nevoie, fără griji inutile, tocmai pentru că ei asigură garanția și siguranța livrării mărfii.

Sursă foto: Vindem-Ieftin.ro
  • Salvează ce se mai poate salva

Fiecare casă veche are farmecul ei și chiar dacă a adunat ani mulți în spate, foarte multe elemente, fie de zidărie, lemnărie sau mobilier pot fi renovate și pot recăpăta o nouă viață. Noi ne-am suflecat mânecile și am început inițial să scoatem mobila veche și să triem fiecare lucrușor. Am păstrat foarte multe scoarțe și obiecte vechi, pe care nu am apucat încă – dar urmează! – să le restaurăm pentru a-și găsi locul de cinste în căsuța noastră.

  • Verifică dacă acoperișul trebuie schimbat

Dacă, de exemplu, renovezi o casă maramureșană al cărei acoperiș este realizat utilizând tehnicile străvechi de îmbinare a lemnului, cel mai bine este să încerci să găsești un meșter care să evalueze starea acoperișului și eventual să îl repare. Cele mai multe case de munte sunt acoperite cu țiglă, așa cum era și căsuța noastră. Înainte de a-i înlocui țiglele lipsă, noi am avut grijă să îi izolăm termic și acoperișul, tocmai pentru a elimina pe cât se poate pierderile de căldură. Însă dacă acoperișul trebuie neapărat schimbat, majoritatea specialiștilor în construcții recomandă țigla metalică întrucât are o serie de avantaje de necontestat: este un material ce rezistă ani buni la intemperii având o durabilitate foarte mare, se montează ușor, are greutate redusă.

  • Alimentează casa cu apă

Cele mai multe locuințe de la țară încă nu beneficiază de apă curentă, acest lucru fiind, din punctul meu de vedere, unul dintre elementele de strictă necesitate atunci când vine vorba de o casă. În plus, se poate realiza foarte ușor, chiar dacă locuința este într-o zonă care nu îți permite conectarea la rețeaua publică de apă, tocmai pentru că în foarte multe sate de la noi, mai ales în cele izolate … nu există! Chiar și așa, noi ne-am asigurat că lichidul vital ajunge și in gospodăria noastră, săpând un puț de mare adâncime și utilizând un hidrofor. Însă înainte să îl cumpărăm, a trebuit să aflăm câteva informații legate de o estimare de consum: ce debit de apă și ce presiune sunt necesare, de ce tip de pompă avem nevoie, dacă trebuie să cumperăm hidroforul separat sau complet echipat cu pompă. Detalii tehnice de care tot dragul meu soț s-a ocupat!

Arhivă personală
  • Nu neglija izolarea termică a zidurilor exterioare

Cu ocazia acestei renovări am aflat că termoizolarea exterioară este mai costisitoare decât cea interioară, în funcție de materialul pe care alegi să îl folosești, însă rezultatele sunt mult mai bune și mai durabile, mai ales dacă luăm în considerare lunile geroase de iarnă dintr-o zonă de munte. Astfel, noi am ales să realizăm izolația cu lână şi cânepă, învelite într-un material impermeabil numit Goretex tocmai pentru că este o metodă ecologică, eficientă și mai ieftină decât izolarea cu polistiren. La fel de utile sunt și deşeurile din paie pentru că sunt cele mai accesibile şi ieftine materiale de pe piaţă. Cu puţin noroc, pot fi procurate chiar gratuit. Ca liant se utilizează argilă şi var stins. Pentru fixare, noi am avut nevoie și de grinzi şi rigle de lemn, carton bitumat, dibluri, şuruburi, cuie şi nu în ultimul rând sârmă din oţel moale şi plasă metalică din sârmă, toate comandate tot la Vindem-Ieftin.ro.

O adevărată problemă am avut-o cu umezeala din casă, provocată după câte se pare de o proastă ventilație a spațiilor. Astfel, încă din primele etape de lucru, am verificat cu atenție zonele cu potențial de creșterii a umezelii, constatând că, de fapt, condensul era problema. După realizarea izolației termice, acest lucru s-a rezolvat, tocmai pentru că am îmbunătățit ventilația, aerisirile casei și totodată, am schimbat sistemul de încălzire a locuinței.

Tot în această etapă este necesară tratarea pereților casei dacă există semne de infestare – igrasie, mucegaiuri, paraziți. La noi nu a fost cazul, așa că am putut trece la etapa următoare.

  • Recondiționează pardoselile și pereții de interior

Noi am ales să păstrăm dușumeaua de lemn, chiar dacă a trebuit curățată și revopsită pentru a-i da o nouă viață. Însă sentimentul unic pe care îl ai atunci când calci pe dușumele de lemn încălzite de foc, nu poate fi reprodus în cuvinte!

  • Amenajează-ți interiorul după pofta inimii!

Și când ai terminat de renovat… partea cea mai frumoasă este legată de decorațiunile interioare! Însă aici mă opresc cu sfaturile pentru că noi încă nu am ajuns acolo. Avem doar șemineul în fața căruia am stat în serile friguroase ale toamnei trecute, ascultând îmbrățișați cum lemnul trosnește în sobă. Și icoanele păstrate la locul lor, acolo unde s-au odihnit ani întregi. Și masa mașinii de cusut Singer care a devenit, între timp, un minunat suport de lavoar în baia micuță, dar absolut necesară pe care am construit-o. Momentan, căsuța noastră aproape goală ne așteptă cu dor să o amenajăm. Și bineînțeles, să nu o părăsim prea curând.

Arhivă personală
  • Și nu în ultimul rând… Bucură-te!

Eu mă bucur la fiecare gând care îmi amintește de livadă, de pomii pe care trebuie să îi îngrijim, de cei pe care îmi doresc să îi plantăm: un smochin, un cireș amar, un castan comestibil care abia așteaptă să renunțe la ghiveciul în care a crescut și să prindă rădăcini în pământul livezii noastre. La fel ca noi. Căci fiecare dintre noi are undeva o rădăcină care îl trage înapoi către pământurile neumblate, acolo unde te poți înveli cu cerul înstelat, îți poți găsi echilibrul în armonia naturii și unde timpul pare că se măsoară în anotimpuri. Acolo unde nu ne este frică să fim noi înșine și să ne auzim propriile gânduri.

Articol înscris în Spring Super Blog 2020

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: