My beliefs

La mulţi ani…


Mi-aş fi dorit sã fie aici sã o pot strânge în braţe. Sã fug la ea de fiecare datã când greutatea lumii întregi s-a înghesuit pe umerii mei. Sã o vãd ieşind la poartã sã o descuie, în papuci, cu pãrul ei albit de vreme şi cu capotul ei înnodat la brâu. Şi cu acelaşi zâmbet care topea orice dureri. Un zâmbet care îmi spunea cã am ajuns acasã. Chiar dacã pentru mine, casa mea însemna o stradã oarecare din Bucureşti. Acasã era acolo, în casa ei, cu ea alãturi.

 Sã o aud „Ai venit, mamã?”, de parcã evidenţa sosirii mele ar fi trebuit confirmatã verbal pentru a fi consfinţitã. Şi sã mã ia în braţe, deşi timpul îi atenuase statura impunãtoare şi acum de-abia îmi ajungea la piept. Acelaşi piept cald la care mã ghemuiam când eram copil şi cãutam somnul. Acelaşi piept cald la care m-am ghemuit de fiecare datã când îmi era greu, când îmi era urât, când îmi era teamã. Când am plâns. Când m-a durut. Când m-am simţit singurã.

 Sã ne punem la poveşti ceasuri întregi fãrã sã ne pese cã e zi sau noapte. Sã mã lase sã îl iau pe Tigri în braţe şi uneori în pat, deşi zona lui de patrulare includea cel mult bucãtãria. Sã îmi arate florile din serã. Sã vãd din nou pozele noastre, ale „copiilor ei”, presãrate prin casã. Sã mâncãm amândouã şi sã ne prindã miezul nopţii încã sporovãind. Sã mã asculte. Sã îi pese. Să nu mă judece. Să mă înţeleagă. Sã o vãd cum se pregãteşte de culcare în cãmaşa ei de noapte movulie, cum încuie cu grijã uşile, deşi eu dormeam întotdeauna cu oblonul deschis. Cum stinge luminile, pãstrând doar o lampã de veghe ce lumina cald zecile de icoane din dormitorul ei. Cum se roagã. În şoaptã, cu evlavie. Pentru noi.

 Sã îi aud respiraţia aproape şi sã mã simt în siguranţã. Sã o aud tuşind în somn deşi avea câţiva ani buni de când se lãsase de fumat. Sã vinã sã mã priveascã cum dorm şi deşi adormitã, îi auzeam paşii pe parchetul masiv. Sã se trezeascã cu noaptea în cap şi sã îmi facã clãtite. Da, cu dulceaţa ei de vişine culese din curte şi din care încã mai am un ultim borcan ce îi poartã scrisul, din care mai iau câteodată câte o linguriţă doar ca să îmi aline dorul. Sã mã lase sã dorm în voie şi sã mã aştepte cu cafeaua fãcutã, aşa cum m-a aşteptat ani la rândul înainte sã plec la şcoalã. Sã povestim din nou câte-n lunã şi-n stele şi sã am sentimentul cã acolo, acasã, timpul s-a oprit în loc. Cã sunt din nou copil, cã lumea se rezumã la noi douã şi-o pisicã, la grãdina tihnitã, la curgerea norilor pe cer urmăritã leneş dintr-un şezlong cu dungi. Sã o vãd trebãluind prin grãdinã, aici tãind o creangã, acolo, legând o viţã, aici, smulgând o buruianã, dincolo adunând o mânã de zmeurã proaspãtã pe care mi-o întindea cu-acelaşi zâmbet darnic. Şi cu aceiaşi ochi duioşi care mi-ar fi dãruit lumea întreagã şi-ncã o datã pe-atât. Şi toatã dragostea ei.

Şi când îndatoririle de tot felul mi-ar fi amintit cã e vremea de plecare, sã o aud cum mã întreabã invariabil acelaşi lucru: „ Nu vrei sã rãmâi pânã mâine?” de parcã amânarea plecãrii nu ar fi fost tot aceeaşi plecare. Sã o vãd cum descuie lacãtul şi îmi deschide porţile sã scot maşina. Şi sã îmi strecoare pe geam o punguţã cu dulceţuri. Aceleaşi dulceţuri pe care le refuzam atunci şi de care acum deja îmi este atât de dor. Şi de ea. Cu ochii, zâmbetul, mâinile ei. Şi dragostea ei incomensurabilã pentru mine.

 Sã o îmbrãţişez de plecare şi sã o vãd cum rãmâne tot mai micã în dreptul porţii. Sã o claxonez la colţul strãzii şi sã îi vãd pentru ultima datã mâna fluturând în semn de bun rãmas. Sã plec, tristã cã plec, dar bucuroasã cã are cine sã mã aştepte când voi veni data viitoare.

 Norii pe cer se perindã cu aceeaşi vitezã. Uneori leneşã, alterori prevestitoare de furtunã. Curtea e aceeaşi. Poate un pic mai sãlbaticã acum şi mai singuraticã. Vişinul din curte continuã sã facã vişine, deşi ele nu se vor mai transforma niciodatã în dulceaţã.  Cel puţin, nu în dulceaţa aceea. Sau poate, cine ştie, l-au tăiat. Şi crinul care înflorea de ziua ar trebui să fie tot acolo. Astãzi cred cã a înflorit din nou. Doar cã nu a fost nimeni sã-l admire. Poate noul  proprietar care o fi ales să-l păstreze. Era frumos. Şi casa e tot acolo. Acum renovată şi mult mai arătoasă decât cum era cândva. Dar înafară de adresă, nu mai are nimic în comun cu casa copilăriei mele. Poartă alte vise şi alte doruri acum.

Au trecut aproape cinci ani. Cinci ani de absenţă. Cinci ani în care am văzut-o aievea, am simţit-o uneori lângă mine, deşi doar în mintea mea. Ştiu doar că din sufletul meu nu a plecat niciodată. Este tot acolo, cu privirea ei blajină, cu vorbele potrivite pentru orice situaţie, cu înţelepciunea ei simplă şi totuşi atât de profundă, cu toată dragostea ei capabilă să panseze toate rănile lumii.

 M-aş ghemui şi acum în braţele ei deşi nu e aici sã mã cuprindã.  Şi sã îmi şteargã lacrimile. Sã îmi spunã: „Lasã, mamã! Nu îţi face griji, Dumnezeu are grijã de toate!” Poate cã acum, El are grijã de ea. Şi ea are în continuare grijã de mine, de noi toţi, copiii pe care i-a iubit atât de mult.

    „La mulţi ani, mamino!” Pentru mine nu vei exista altfel, decât spunând-ţi din tot sufletul: „La mulţi ani!”

Iar voi, toţi cei care citiţi aceste rânduri… nu aşteptaţi clipa când va fi prea târziu. Dacă undeva, în vreun colţ de ţară, în vreun colţ de lume, mai există vreo “mamină” care vă aşteaptă, opriţi-vă din goana voastră zilnică şi amintiţi-vă de ea. Duceţi-vă să vă vadă. Îmbrăţişaţi-o strâns, strâns. Spuneţi-i c-o iubiţi. Că vă bucuraţi că este. Că mai este. Undeva. Pentru voi. Nici nu vă imaginaţi cât de bogaţi sunteţi. Şi cât de tare doare absenţa.

Iar eu… eu ma duc să fac clătite. Poate aşa îmi va mai trece dorul…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.