Ţin minte că îi ascultam când încă eram o puştoaică îndrăgostită de muzică. Atât de îndrăgostită, încât îi cerusem maică-mii o combină audio în locul unui desktop (deh, pe vremuri nu existau nici ipoduri, nici cloud-uri de tot felul şi nici servicii de music sharing) pe care aveam grijă să o dau zilnic la maximum în ciuda bunică-mii, exasperată că îi tremurau icoanele pe perete de la ritmurile rock.
“Somn bizar”, “Orange”, “Iris nu pleca” sau “Cine mă strigă în noapte” sunt câteva dintre melodiile din acea perioadă pe care le-aş cânta şi dacă m-aţi trezi din somn! Am crescut cu ele, m-au definit într-o perioadă importantă a vieţii mele şi mi-au rămas adânc întipărite în suflet. Fără să ştiu că peste ani voi avea privilegiul şi imensa bucurie să îi cunosc pe cei care le-au oferit oamenilor şi nu doar să îi cunosc, ci să îmi devină prieteni.
Ţin minte perfect ziua în care i-am şi cunoscut. Şi nu doar ziua, ci şi emoţia de atunci. Aveam cred vreo 22 de ani, moderam o emisiune zilnică de la TVR 2, “Autostrada TVR” şi am fost trimisă într-o delegaţie la Costineşti pentru a prezenta un concert rock care urma să fie preluat şi pe postul televiziunii naţionale. Bineînţeles, capul de afiş al evenimentului era Iris, spre bucuria, dar şi marea mea emoţie. Şi m-am simţit din nou acelaşi copil care asculta la maximum melodiile lor, onorat că are ocazia să se afle pe aceeaşi scenă. Era mai mult decât un vis împlinit. Era o imensă bucurie pe care am evocat-o în acea prezentare când ne aflam cu toţii pe aceeaşi scenă. Eu, fanul lor, care până atunci se mulţumise doar să îi asculte şi să cânte la nesfârşit melodiile de pe “Lună plină”, “Mirage” sau “Iris 2000”. Şi după ce am coborât de pe scenă, am făcut acelaşi lucru: am rămas în backstage şi am savurat fiecare acord. Ştiu că după concert, m-am dus sa le iau autografe şi a am ramas profund mirata să văd că dedicaţia era “De la Iris pentru Iris”, ca o prescurtare a numelui meu.
Pe vremea cand inca mai aveam parul lung 🙂
De atunci au urmat o mulţime de evenimente şi emisiuni realizate împreună, păstrând aceeaşi bucurie a reîntâlnirii, a prieteniei dincolo de muzică. Poate că de aceea, nu mă satur să povestim despre începuturi, muzici, vremuri, de fiecare dată când avem ocazia să ne întâlnim. Iar acum am făcut-o din nou, Cristi Minculescu, Valter Popa şi Boro fiind interlocutorii mei în cadrul ediţiei de astăzi a emisiunii “Vorbe cu personalitate”, difuzate de la ora 17.00 la Radio Seven sau pe www.radio-seven.ro.
Nişte oameni de o profundă modestie, în ciuda faptului că au scris pagini întregi din istoria rockului românesc. Şi încă o mai fac, indiferent sub ce nume activează. Ştiu şi că, în ciuda scindării trupei din formula ei iniţială, indiferent de formulele juridice existente, pentru mine vor rămâne aceeaşi Irişi ai copilăriei mele, pe care i-am fredonat ani la rândul şi pe care îi voi iubi întotdeauna.
Irninis Miricioiu 