E-atâta primăvară-n tine, tată,
Că a-nflorit natura înc-o dată.
E verde iarăşi totul şi pustiu
Eu încă fără tine tot învăţ să fiu.
Căci m-ai lăsat copil şi-acum sunt mare
Deşi mi-e sufletul aceeaşi întrebare
Care mă arde ca lacrima ce curge
Ca strigătul din mine ce se frânge.
De ce n-ai aşteptat măcar să cresc
Să-ncerc măcar să te opresc,
Să pot trăi întreagă încă-o dată
Să nu-mi mai fie dor de tine, tată…
Irninis Miricioiu
Irninis Miricioiu 
Si mama a plecat in primavara, cand salcamii erau in floare, cand cerul era verde, cand totul revenea la viata. Si mie mi-e dor de 21 de ani ce se implinesc poimanine. Dorul mi-o mai aduce putin. Te imbratisez.