De când mă ştiu, nu mi-au plăcut niciodată parfumurile de damă. Cred că mi se trage de pe vremea când, copil fiind, mă mai jucam cu nişte sticluţe goale de parfum pe care le păstra bunică-mea şi care aveau un miros incert, dulceag-respingător, de aromă cândva atrăgătoare actualmente expirată. Aşadar, alegerea mea inconştientă au fost dintotdeauna produsele bărbăteşti, chiar dacă vorbim de gel de duş, deodorant sau mai ales, parfum. Nu, nu am chiar atâta barbă cât să folosesc şi spuma de ras, dar trebuie să recunosc că, din punctul meu de vedere, produsele pentru bărbaţi miros mai bine.
Vă rog, doamnelor, nu îmi săriţi în cap încercând să mă convingeţi cu nu ştiu ce parfum de damă pe cât de aromat, pe atât de feminin, pentru mine sunt toate la fel. Şi nu, nu este vorba de asumarea unei lipse de femininate sau de asumarea unei masculinităţi care nu îmi aparţine, ci doar de o plăcere vinovată menită să îmi îmbete simţurile. Pentru că da, îmi place tare mult parfumul lui pe pielea mea. Chiar dacă este acelaşi produs cosmetic, pe mine miroase întotdeauna altfel.
Aşadar, vă provoc să încercaţi, măcar o dată în viaţă parfumul soţului, iubitului, amantului sau partenerului de joacă. Cu încredere, zic, pentru că masculinitatea nu se ia pe lama de ras, nici pe pămătuful de săpun sau pe buretele de baie. Masculinitatea rămâne la locul ei chiar dacă este alimentată cu fiole cu Acid Hialuronic 5% Gerovital Men, un ser conceput special pentru hidratarea şi regenerarea pielii bărbaţilor. Şi nici feminitatea nu se rezumă la o dâră de parfum rătăcind în urma posesoarei sau la tocurile bocănind pe asfalt.
Ne-am obişnuit să ne confundăm unii cu alţii fără să mai ştim cine suntem, crezând că ne aflăm într-o competiţie contra cronometru în fiecare clipă a vieţii noastre. Fiecare doreşte să demonstreze celuilalt că poate mai mult. Să muncească mai mult, să aducă mai mulţi bani în casă, să ia copilul de la grădiniţă în timp ce reuseşte să ducă alte lucruri la bun sfârşit. Şi evident, nu ar fi nicio problemă, dacă nu ar exista inevitabilul termen de comparaţie. Cine a ieşit pe plus? Cum de a rămas în urmă? Cum de colegul meu a terminat raportul şi eu nu? Şi iată cum, frustrarea dă naştere ambiţiei de a ajunge tot mai departe. De parcă, dacă am rămâne pe loc nu am fi tot noi înşine.
Şi totuşi, mă întreb: de ce? Pentru că societatea este cea care împarte rolurile, ea dictează felul în care individul ajunge să se manifeste. Pentru că fiecare individ ajunge să viseze la performanţă pe toată linia, crezând că asta se traduce în rezultatele lui la locul de muncă sau la îndeplinirea treburilor casnice. Sau mai bine zis, la cât poate el să îşi asume. Şi implicit, îşi asumă tot mai mult. Tot mai mult. Atât de mult, încât nu simte că, în această competiţie inegală, el nu are decât de pierdut. Crezând că permanent el se întrece cu alţii, cu nevasta, cu vecinul, cu colegul de birou, el nu face altceva decât să se piardă în malaxorul timpului care macină suflete.
De parcă fiecare dintre noi are ceva de demonstrat, în primul rând, celui lângă care trăieşte, lumii sau lui însuşi. Femeile se străduiesc din răsputeri să fie egalele bărbaţilor, bărbaţii refuză de cele mai multe ori să îşi asume din responsabilitaţile femeilor. Fiecare fuge de ceva, încercând în esenţă să se valorizeze pe sine. În ochii cui? Când oamenii nu pun preţ pe ei înşişi şi nici măcar nu mai ştiu cine sunt. Ştiu doar că trebuie să câştige competiţia. Premiul I sau nimic. De parcă doar coroniţa contează, fără să înţeleagă că acest lucru îi consumă zi de zi, îi reduce la propria umbră care nici măcar nu are voie să miroasă a transpiraţie. Sau să plângă. Sau să se oprească o clipă din cursa cu sexul opus şi să înţeleagă că nu există competiţie. Există doar iluzii vândute ieftin de lumea în care trăim.
Da, îmi asum când spun că nu ar trebui să existe competiţie între femei şi bărbaţi. Pentru că aşa cum yin are un punct yang, tot astfel şi yang are un punct yin, masculinul şi femininul se regăsesc în fiecare dintre noi. Şi bărbaţii plâng câteodată aşa cum şi femeile ştiu să schimbe un bec la nevoie. Ne-am obişnuit să ne răstignim de bunăvoie pe un pat al lui Procust care ne impune asumarea tot mai multor dogme care nu ne aparţin. Ne-am obişnuit să ne supunem regulilor absurde fără să ştim în primul rând de ce o facem. De cele mai multe ori, pentru că suntem mânaţi de la spate de şfichiul tăios al vremurilor în care trăim. De bani, poziţie socială, ambiţie personală sau propria dorinţă de a-i demonstra celuilalt cine suntem. Un fel de Dorian Gray lipsit de oglinda minune care sfârşeşte însă, fără să înţeleagă că performanţă înseamnă altceva. Un “altceva” propriu doar lui însuşi.
Doar că mie îmi place să folosesc Gerovital Men. Nu doar pentru că este un produs 100% românesc destinat 100% bărbaţilor. Ci pentru că am înţeles că oricâte lucruri bărbăteşti aş face, la oricâte curse de maşini aş participa şi oricâte becuri aş schimba de una singură, sunt femeie până în vârful unghiilor. O femeie care nu are nimic de demonstrat nimănui. Pentru simplul fapt că pentru mine nu există competiţie. Nu există nicăieri acel versus care împarte atât de inegal lumea la doi.
Există doar şi care aduce lumile împreună şi le transformă într-un univers. Masculin şi feminin, nu în antinomie, ci în complementaritate. Şi astfel, putem vorbi şi de performanţă. Performanţa de se autodepăşi pe sine însuşi tocmai pentru a da plus valoare întregului.
Articol scris in cadrul Spring Super Blog
Irninis Miricioiu 
Tare mult mi-a plăcut articolul și în mod deosebit aceste 2 idei – “malaxorul timpului care macină sufletul” și “performanta de autodepășire pentru a da plus valoare întregului.” E prea mare goana după competiție și prea puțin timp pentru a ne bucura de viata. Mult succes!