Doamne, dacă-mi eşti prieten

Am auzit-o prima dată recitată de Florin Piersic în emisiunea pe care o moderam atunci. Acceptase invitaţia noastră şi recunosc că aveam super emoţii, crezând că voi apuca să spun doar “bună ziua” şi “la revedere”.  Şi totuşi nu a fost aşa. Am avut parte de o întâlnire memorabilă cu un Florin Piersic nostalgic, însă cu aceeaşi vervă inconfundabilă, un Florin Piersic sensibil care a povestit o mulţime de lucruri din tinereţea lui şi care a recitat, printre altele, şi poezia lui Spiridon Popescu. Una dintre cele mai frumoase, cred eu.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

Ps. Nu este înregistrarea din emisiunea mea, o voi căuta şi pe-aia, dar ca să vă faceţi o idee…