Jurnal de lectura, My beliefs, Spring Super blog

A doua şansă


“L-am văzut pe Ştefan plimbând întâi cu mişcări line şi absente (…) brăţările zornăitoare ale Laviniei, pe braţul ei care se abandona leneş ca o spinare de pisică, prefăcut neparticipant. Apoi l-am văzut pe Ştefan încercând să-i tragă de pe mână o verigă de aur care se poticnise de pumnul ei încleştat. Lavinia râdea încet, tremurat, cu buzele strânse. (…) Râdeau mărunt, gâdilat, cu glasurile lor mereu mai stinse, prin care străbătea strident, ca un chiot, un strigăt lubric al cărnii aprinse. Apoi Lavinia se răsucea încet, languros, şi el o privea lung, cu ochii micşoraţi şi tulburi – lăsându-i deodată braţele libere. Ea zornăia atunci brăţările, ca o nouă chemare, zvâcnea cu pieptul înainte şi lupta corp la corp începea iarăşi. (…) Nu mai râdeau, se priveau cu intensitate, pierduţi. M-am ridicat să plec. Zgomotul pe care l-am făcut – răsturnând fără voia mea o scrumieră – le-a amintit brutal prezenţa mea”.

Sidonia Drăguşanu – “Jurnalul Aurorei Serafim”

Pentru o clipă am rămas cu ochii pironiţi pe carte. “Jurnalul Aurorei Serafim”. Literele au devenit tot mai mici, mai mici, până când au părasit foaia albă de hârtie. Rămăsese doar un caiet gol, găsit prin maşină, cu foi uşor gălbui de la pătrăţelele minuscule care îi dungau paginile. Am cautat ceva de scris, orice, doar doar voi reuşi cumva să înlătur senzaţia care mă apăsa.

“ Întuneric. O fereastră luminată care se stinge în noapte. O maşină parcată în faţa porţii. Un câine lătrând. Alungându-mă… eu sunt intrusa aici. Eu sunt în plus în ecuaţia asta care oricum este inegală.

Acolo e cald. E linişte. Aici aud doar câinii lătrând şi nu este nici măcar lună. Mă simt goală ca şi cum ar fi trebui să mă dezbrac în faţa unui necunoscut. Ce să fac? Să strig? Să plâng? S-aştept? Să-i bat la uşă? Toate sunt în van. Faptul este cel care contează. Sau fapta? Şi poate tot ce simt acum. Gol. Profanare.

M-am întors la el cu gândul să las totul în urmă, toate relele, toate minciunile, toate orgoliile. M-am întors pentru că iubirea mea era mai importantă. Dar oare cum să lupţi pentru iubire când o altă femeie este acum în braţele lui dormind liniştită, în timp ce eu ascult câinii dincolo de gard şi privind cu ochii împăienjeniţi o fereastră întunecată?

Şi mi-aş dori, de aş putea, să încremenesc în clipa asta, să mă transform într-o stană de piatră. O piatră, pur şi simplu. Doar pietrele nu simt nimic, nici bucurie, nici tristeţe, nici dor, nici disperare. Măcar câinele ăsta de nu ar mai lătra atât…

Şi vocea lui la telefon… atât de ciudată, schimbată. M-a făcut să simt că se întâmplă ceva. Mai bine nu aş fi simţit nimic… Dar mâine? Ce voi face MÂINE? De parcă până mâine ar fi o veşnicie, când mai sunt doar câteva ore până la prima geană de lumină.  Îl voi primi în patul meu ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat? Ca şi cum nu aş fi fost umbra care le veghea somnul? Ce să fac cu disperarea asta care nu mă lasă să mă duc acasă şi mă ţintuieşte cu ochii la fereastră? Ce mă fac cu iubirea mea biciuită de trădare?

Au tăcut câinii. Acum pot avea un somn fără vise. Acum pot dormi liniştiţi. Mi-e gura coclită de parcă aş fi băut sânge. N-am simţit niciodată paralizia asta. Imposibilitatea de a acţiona. De a face ceva. Orice. De a ţipa. De a pleca. De a plânge.

Câte poate îndura omul… Acum ştiu de ce femeile nu au puterea să se rupă de partener indiferent câte au de suferit. Indiferent dacă le bate sau le înşală. De ce sunt slabe şi inutile. Pentru că iubesc. Şi iubirea le paralizează orice acţiune. Orice gând de scăpare este mult mai dureros decât absenţa lui. Iarăşi latră câinii. Şi lătratul lor parcă îmi jupoaie nervii unul câte unul. Ei dorm. Ei visează. Ei se ţin în braţe. Eu doar aştept. Aştept. Să sece iubirea din mine”.

Jurnal

Am înţeles brusc de ce m-a durut cartea asta. O carte apărută în perioada comunismului, atunci când orice poveste trebuia scrisă cu “tâlc” astfel încât să abată atenţia cenzurii. O carte în care Sidonia Drăguşanu vorbeşte cu îndrăzneală despre oameni, moravuri şi vremuri, despre prietenie şi alegeri, despre rănile trecutului  şi vindecarea lor, dar şi despre tristeţe şi speranţă.

 Pentru că m-am oglindit în ea. Pentru că am înţeles, dincolo de paginile cărţii, că dragostea nu se schimbă. Nici oamenii. Da, se schimbă vremurile pe care le trăim. Femeile nu îşi mai scriu autobiografia într-o scrisoare de dragoste aşa cum procedează Aurora, silită cumva de circumstanţele comuniste care s-au insinuat până şi în sufletele oamenilor, însă cu siguranţă simt la fel. Trădarea, teama, lipsa de încredere, angoasa, dar şi speranţa şi iubirea, toate sunt trăite la aceeaşi intensitate.

Astăzi însă trăim mai puţin şi mimăm mai mult. Minţim mai mult şi visăm mai puţin. Ipocrizia a devenit a doua noastră natură. Individul este, ca Aurora, rupt de sine şi cu greu reuşeşte să se regăsească. Relaţia de cuplu este pusă sub acelaşi semn al întrebării care depinde de nenumărate potenţialităţi. Acelaşi joc al aparenţelor sub care ne ascundem cu toţii.

Aurora reuşeşte totuşi să iasă la lumină. Cum? Acordându-şi şansa de a iubi din nou. Ieşind timidă din carapacea pe care singură şi-a construit-o. Nu contează alegerea pe care a făcut-o. Contează că a avut încredere în dragoste. Trecutul rămâne doar o cicatrice purtată pe suflet cu mândria unui cuceritor care a ieşit învingător din toate bătăliile. Căci doar la umbra dragostei profunde şi  adevărate îţi poţi adăposti sufletul, doar iubind şi fiind iubit poţi merge mai departe.

Aşa cum scria Sidonia, “scriitoarea care a dat iubirii chip de femeie”: “Îmi cântă inima. E un cântec nou pe care nu l-am mai auzit niciodată. N-are exuberanța, nici stridența veseliei. Nu e un chiot. E un cântec grav. Cred că se cheamă fericire”. Eu am învăţat că fericirea nu e doar un cuvânt din cărţi. Este iubire.

Articol scris pentru Spring Super Blog 2019

3 thoughts on “A doua şansă”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.