Let's talk about..., Spring Super blog

De la casă la acasă


Am crescut într-o casă care, deşi construită în 1950, fascina orice vizitator care avea prilejul să îi calce pragul. Nu prin impozanţă, nici prin stilul pompos de amenajare, ci prin căldura pe care o emana, prin toate micile detalii care o făceau unică şi atât de “acasă”.

Fototapetul din bucătărie. Intâi cu o cărăruie pierdută printr-o pădure deasă care îţi prindea gândul şi îl făcea să rătăcească departe, departe, în căutarea Scufiţei Roşii sau a tărâmului neumblat, acolo unde doar visele copilăriei se împletesc într-un fuior de poveste. Apoi, când deja fumul gros de la nesfârşitele pachete de ţigări ale maminei îşi pusese amprenta de neşters asupra hârtiei, îngălbenind tot mai mult pădurea cea veşnic verde, a fost înlocuit cu un colţ de plajă unde un val rebel pornise deja în căutarea aventurii. Era imposibil să nu evadezi din cotidian, măcar pentru câteva clipe, atunci când simţeai apropierea mării, atât de tainică, atât de subtilă, atât de aproape şi totuşi imposibil de atins.

Şi parcă nici nu te-ai fi aşteptat să vezi un imens perete de icoane, mari şi mici, noi şi foarte vechi, pe lemn, pe sticlă, pe hârtie, ocupând întreg peretele salonaşului, ba încă şi deasupra bibliotecii. Şi stucaturile. Nu foarte mari, de prost-gust, nici celebrul “bob de orez” care a făcut istorie pe vremuri fiind nelipsit din orice casă. Ci modele florale care să se potrivească cu setul de dining din lemn masiv şi cu scaunele tapiţate cu postav verde. Ţin minte că după examenul de admitere la facultate, singura modalitate prin care am reuşit să îmi ţin în frâu anxietatea generată până la aflarea rezultatelor, a fost să pictez cu bronz, cu o pensulă minusculă şi cu răbdarea unui chinez bătrân, toate stucaturile din casa bunică-mii. Şi arcada imensă din camera mea, printre ale cărei perdele leneşe se întrezărea atât de frumos şemineul, şi fiecare floricică de pe coloanele care o susţineau, până şi ramele tablourilor care completau decorul. Aş fi pictat şi streaşina, şi garajul, şi gardul, dacă rezultatele ar fi întârziat să vină. Noroc că au venit la timp.

Poate că şi de aceea, mi-a fost destul de greu să mă adaptez noului spaţiu atunci când m-am mutat în garsonieră. În primul rând, îmi lipsea grădina, apoi parcă zidurile se prăvăleau peste mine, având în vedere că bucătăria era atât de mică încât, cu mâinile întinse, puteam ajunge dintr-un perete într-altul. Şi mi-am pus în minte să o renovez integral atunci când voi avea posibilitatea. Neştiind că tocmai acest “renovat” va dezolta în mine o  adevărată pasiune pentru de design interior, pentru potrivirea texturilor şi culorilor, pentru noi forme de mobilier şi pentru găsirea celor mai potrivite soluţii de depozitare.

Pentru că da, într-o garsonieră este foarte complicat să rezolvi problema depozitării. Am ascuns dulapuri în toate locurile care imi permiteau asta, şi da, am dat jos acel perete al bucătăriei care mă apăsa atât de tare. Şi pentru că aveam foarte multe cărţi, dar şi o întreagă colecţie de căni aduse de prin toată lumea, a trebuit să mut un corp de bibliotecă pe balcon pentru a reuşi cumva să le am totuşi la îndemână. Se pare că rezultatul a fost cu mult până şi peste aşteptările mele, din moment ce căsuţa amenajată pas cu pas de mine, a fost inclusă în revista Domus din 2009 ca o ilustrare a faptului că până şi o garsonieră poate fi încăpătoare, dacă spaţiul este judicios împărţit astfel încât să îndeplinească toate funcţiile necesare traiului de zi cu zi.

Acum 4 ani am mai trecut printr-o renovare odată cu mutarea în noul apartament. Însă nici în prezent eu nu consider că un astfel de proces poate fi considerat încheiat chiar dacă acum căsuţa  noastră a devenit confortabilă. În continuare visez cu ochii deschişi la casa pe care ne-o dorim amandoi pentru copiii noştri. Şi mai ales, cum să o amenajăm pentru a răspunde pe deplin necesităţilor noastre.  

Însă până ajungem acolo, ce am învăţat eu din toate aceste experienţe?

În primul rând că este extrem de util să îţi faci un plan. Iată ce paşi ar trebui să ai în vedere dacă vrei să îţi amenajezi sau de ce nu? să îţi redecorezi locuinţa.

  • Trebuie să te apuci să te documentezi din timp

Dacă timpul îţi permite şi nu eşti obligat de circumstanţe să te muţi în noul spaţiu chiar dacă nu este complet amenajat (aşa cum a fost cazul nostru), atunci ofertă-ţi răgazul de a te documenta în prealabil despre stilul pe care doreşti să îl abordezi pentru propria casă. Vrei să fie minimalist, eclectic sau poate retro cu accente shabby-chic? Îţi place bucătăria modernă, dar parcă ai păstra şi câteva elemente clasice în restul casei? Având în vedere multitudinea de stiluri pe care le poţi aborda, dar şi de idei pe care le poţi aplica, cel mai bine ar fi să pui pe hârtie ce elemente ţi-au plăcut şi să vezi cu ce se armonizează astfel încât rezultatul să fie unitar. Iar tu să te simţi “acasă”.

  • Decorezi singur sau apelezi la un specialist?

Dacă după ce ai dat o căutare pe net te-ai pierdut în multitudinea de idei şi stiluri şi ai ajuns la concluzia că o astfel de provocare te depăşeşte, poate că ar trebui să iei în calcul şi varianta de a apela la un designer de interior care să umple golurile din propria imaginaţie şi totuşi să ajungă să transpună în realitate ideea ta de casă primitoare. Bineînţeles însă, o astfel de abordare depinde în mare măsură de bugetul pus la bătaie pentru operaţiunea de renovare. Iar dacă el se rezumă la achiziţionarea sau înlocuirea mobilierului şi electrocasnicelor, dar şi la manopera echipei de meseriaşi tocmiţi să facă eventuale reparaţii, atunci nu ai încotro şi ţie îţi revine misiunea de a pune cap la cap piesele de puzzle astfel încât casa să devină locuibilă. Sau mult mai mult de atât, bineînţeles.

  • Trebuie să te adaptezi spaţiului pe care îl ai la dispoziţie

Locuind mai bine de 10 ani într-o garsonieră, am învăţat că în acelaşi spaţiu trebuie să îţi intre şi aspiratorul, tăvile de cozonaci, rolele, schiurile, sau bradul artificial. Nici nu îţi poţi imagina câte lucruri se strâng într-o casă, de mai mică sau mai mare utilitate, cărora trebuie să le găseşti propriul loc. Asta dacă nu vrei să te împiedici zilnic de ele, atunci când ai nevoie  fix de altceva.

Aşadar, spaţiul este elementul cheie de la care pleacă orice amenajare. Ori spaţiile mici reprezintă o provocare până şi pentru cel mai creativ designer. Poţi apela cu încredere la uşi glisante pentru dressinguri sau pentru a masca unele nişe care să ascundă spaţii de depozitare. Inclusiv uşile batante de interior pot fi înlocuite cu unele culisante tocmai pentru a crea impresia unui spaţiu mai mare. Utilizează tonuri calde, alb, crem sau gri şi nu te sfii să incluzi cât mai multe oglinzi care au rolul de a crea o iluzie optică. Poziţionate corect, ele au rolul de a reflecta lumina de-a lungul pereţilor, creând imaginea unui ambient cald şi primitor.

Într-adevăr, amenajarea spaţiilor mici poate comporta costuri mai ridicate tocmai pentru că este nevoie de mobilier realizat la comandă care să maximizeze funcţionalitatea spaţiului existent. Dacă nu ai o problemă cu spaţiul, atunci cu siguranţă, te numeri printre fericiţii care nu trebuie să caute tot felul de artificii tehnice pentru a se bucura permanent de ordinea din casă.

  • Amenajează-ţi casa astfel încât să creeze un tot unitar

Chiar dacă ţi-au plăcut mai multe stiluri de design, ar trebui să încerci să gândeşti amenajarea ca pe un tot unitar. Acest lucru nu înseamnă să te fereşti de pete de culoare, ci doar de combinaţii mult prea extravagante care riscă în timp să te obosească şi pe tine. Căci doar tu eşti cel care va trebui să locuiască acolo.

  • Bucătăria

Bucătăria este inima fiecărei case. Gândeşte-te doar la aroma cafelei de dimineaţă sau la cele de cozonac proaspăt scos din cuptor în prag de Crăciun. Dar şi la faptul că este una dintre camerele în care îţi petreci mare parte din timp şi tocmai de aceea trebuie să fie exact aşa cum ţi-o doreşti.

 Însă eu aş miza şi pe criteriul funcţionalitate, astfel încât să ai la îndemână tot ce îţi trebuie. Alege un mobilier cât mai compact, mai ales dacă există problema spaţiului, judicios compartimentat până în tavan,  pentru a avea cât mai multe spaţii de depozitare. Fie că este rustic, retro sau minimalist, mobilierul de bucătărie ar trebui să încorporeze electrocasnicele, să îţi ofere blatul de lucru de care ai nevoie şi totodată să poată fi întreţinut uşor. Dacă optezi pentru pete de culoare pentru gresie sau faianţă, alege tonuri neutre pentru mobilier sau invers. Ideal este să mizezi pe tonuri calde, luminoase pentru bucătărie şi doar decoraţiunile să reprezinte accentele.

Noi am optat pentru încorporarea maşinii de spălat rufe tot în mobilierul de bucătărie, şi pentru o inegalabilă, minunată, extraordinară maşină de spălat vase. Şi nu glumesc când spun asta. Trebuie să recunosc că a fost cea mai inspirată achiziţie în materie de electrocasnice din ultima vreme încoace. Doar pentru faptul că nu trebuie să ne mai ciondănim zilnic despre cine spală vasele, că nu mai am mâinile crăpate de la detergent şi pentru că economisesc zilnic mai bine de jumătate de oră. Cu siguranţă merită investiţia!  

Dacă bucătăria ta este open space, cu siguranţă îţi trebuie însă şi o hotă bună. Nu de alta, dar nu faci doar cozonaci în fiecare zi. Mai faci şi câte-o tocăniţă. Şi parcă nu ţi-ar plăcea să miroasă a mâncare până şi bonsaiul din dormitor!

  • Zona de dining

Fie că face parte din bucătărie, fie că reprezintă o prelungire a livingului,  sau este o cameră separată delimitată ca atare, zona de dining este locul care polarizează întreaga familie atunci când se adună la masă. De aceea, pe lângă aspectul estetic, ar trebui să ai în vedere şi utilizarea ei cotidiană. Astfel, ar trebui să fie amplasată în apropierea bucătăriei pentru a nu fi nevoie să plimbi oala cu ciorbă în capătul celălalt al casei.

Pentru a amenaja o zona de dining poţi opta pentru set de masă cu scaune ales astfel încât să se armonizeze cu restul casei, sau poţi include, eventual, şi un bufet pentru a depozita vesela. Poţi alege mobilier clasic, dacă îţi doreşti o notă de sobrietate, sau o masă cu blat de sticlă şi scaune în nuanţe neon, dacă îţi doreşti un colţ cu personalitate.

  • Livingul

Livingul este colţul de relaxare după o zi încărcată şi obositoare. Este acea cameră în care prind contur discuţiile despre banalităţile zilei, acolo unde poţi savura un film şi un bol de popcorn, acolo unde cei mici îşi întind jucăriile chiar dacă au camera lor.

Poate tocmai de aceea amenajarea livingului ar trebui să plece de la nevoia de socializare sublimată într-o nevoie estetică  ce îmbracă totodată şi nevoia de lumină şi culoare. Ori pentru a obţine un astfel de efect ar trebui să avem în vedere crearea unui living  bine luminat, bine aerisit, cu mobilier bine proporţionat în raport cu spaţiul. Şi nu în ultimul rând, personalizat, astfel încât el să prindă viaţă, să împrumute ceva din suflul celor care îl locuiesc.

Alege tonuri calde, neutre pentru pereţi, culorile deschise dând impresia de amplitudine.  Poţi opta pentru tapet cu un model discret care să nu obosească ochiul, mai ales dacă stilul ales este modern, minimalist, retro, clasic sau vintage. Canapeaua aleasă ar trebui să fie una confortabilă, iar dacă îţi place să citeşti, poţi opta pentru un scaun de living sau un fotoliu moale în care să te poţi relaxa cu o carte în mână.

Şi nu trebuie să uiţi de accesorii: draperiile, pernuţele, covoarele, te pot ajuta să creezi jocuri de culori şi totodată au avantajul că se pot schimba relativ uşor, fără să cheltui o avere pe o nouă reamenajare.

  • Dormitorul

Cui nu îi place să doarmă până târziu într-un pat confortabil şi să se trezească cu soarele gâdilându-i gingaş obrazul, cu o rază strecurată cu dibăcie printre draperii? Tocmai pentru că dormitorul ar trebui să fie un sanctuar destinat odihnei zilnice, nu este indicat să faci rabat atunci când vine vorba de calitatea patului, şi în special a saltelei.

Fiind totuşi o piesă voluminoasă de mobilier, el poate ridica serioase probleme în camere de bloc de exemplu, unde spaţiul rămas pe lângă pat este destul de mic. Poţi opta pentru corpuri de iluminat incastrate în perete şi noptiere minimaliste care să nu încarce camera mai mult decât este necesar. Culorile alese ar trebui să fie unele neutre, calde, pentru a crea impresia de spaţiu. Dacă totuşi îţi doreşti un contrast, rezumă-te la un singur element cromatic care să rupă monotonia tonurilor: un singur perete sau o draperie îndrăzneaţă.

Pentru a obţine însă un efect spectaculos atunci când vine vorba de amenajarea dormitorului, ar trebui să respecţi o singură regulă de bază: axează-te pe simplitate, căci aici less is more. Foloseşte doar câteva accesorii dominante: o draperie, o perdea asortată, un covor moale în care să îţi poţi afunda picioarele dimineaţa, câteva tablouri sau elemente de design care să personalizeze camera şi să-ţi poarte amprenta.

Dacă există suficient spaţiu, poţi opta şi pentru un dulap bine compartimentat, cu uşi glisante care să fie uşor de utilizat şi să nu iasă prea mult în evidenţă. Un aspect demn de luat în seamă este că piesele din dormitor ar trebui să aparţină aceluiaşi stil de amenajare. Dacă ai optat pentru un pat fier forjat ca noi, atunci alege şi noptierele din aceeaşi poveste. Dormitorul nu ar trebui să fie locul experimentelor îndrăzneţe în materie de design. Ci doar al propiei poveşti de dragoste menită să ţină o viaţă.

  • Camera copiilor

Odată cu apariţia celor mici trebuie să ai în vedere să le creezi şi lor un spaţiu de odihnă, de relaxare şi de joacă, care să fie sigur şi totodată să le ofere maximum de confort în funcţie de vârstă. Dacă în perioada bebeluşiei, cel mai comod pentru mămică, dar şi recomandat de specialişti, este co-sleepingul, adică cel mic să împartă camera cu părinţii săi, ulterior, şi el are nevoie de propria lui cameră amenajată astfel încât să fie potrivită cu nevoile sale. Tocmai de aceea, o astfel de încăpere va comporta cele mai mari schimbări de-a lungul timpului.

Dacă în primii ani de viaţă, ai nevoie de pătuţ, masă de înfăşat, un dulăpior pentru hăinuţe, rafturi şi coşuri pentru jucării şi eventual de un cort de joacă, după ce piticul împlineşte 3 ani, ar trebui să ai în vedere înlocuirea patului cu unul single. Vei renunţa, bineînţeles, la toate corpurile de mobilier devenite, între timp, inutile şi vei amenaja eventual, un colţ de studiu. Mobila însă ar trebui să fie în funcţie de înălţimea copilului, astfel încât să îi fie uşor să îşi ia cartea dorită sau vreo hăinuţă din dulap.  Coşurile de jucării se presupune deja că îi sunt la îndemână.

Cât despre tematici, când vine vorba de copii, only sky is the limit. Îi poţi împodobi pereţii cu stickere cu personaje din desene animate, cu animăluţe, îi poţi picta pereţii cu diverse scene inspiraţionale sau îi poţi înfăţisa un colţ de Univers. Orice îi prilejuieşte o bucurie şi îl face să te strângă cu putere în braţe, în timp ce îţi murmură peltic “că eşti cel mai bun din lume”. Pentru el, chiar eşti !

  • Baia

Una dintre cele mai provocatoare camere atunci când vine vorba de amenajare este baia. De ce? Pentru că ea se amenajează în funcţie de spaţiul disponibil, băile mari supunându-se la alte reguli de design decât cele mici. Aşadar, primul pas este să ştii câţi metri pătraţi ai la îndemână.

Există lumină naturală sau trebuie cumva suplinită lipsa geamului? Dacă este o minusculă baie de bloc, aşa cum sunt majoritatea din păcate, atunci nu ai de ales decât să apelezi la trucuri care să creeze iluzia unui spaţiu mai amplu. Foloseşte cât mai multă lumină, dar şi oglinzi pentru a amplifica efectul acesteia. Dacă nu există nicio sursă de aerisire, ai în vedere să montezi un ventilator de baie care să absoarbă umezeala.

Când vine vorba de culori şi texturi, alege în funcţie de ceea ce îţi face mai tare cu ochiul, însă ţine cont ca gresia şi faianţa să facă parte din aceeaşi “familie”. Evită să foloseşti plăci foarte mari pentru pereţi înguşti. Eventual, poţi opta să îmbraci în faianţă doar pereţii pe care se sprijină lavoarul şi cada. Sau, fii îndrăzneţ şi joacă-te cu acelaşi tip de faianţă, dar de culori diferite pentru fiecare perete, aşa cum am făcut eu la garsonieră. Te asigur că efectul a fost mai mult decât spectaculos.

Alege obiecte sanitare în funcţie de mărimea spaţiului, dar şi a stilului abordat. Însă dincolo de design, ai în vedere şi funcţionalitatea lor, mai ales că nu este tocmai la îndemână să spargi faianţa dacă ai ales cada nepotrivită.

Şi nu în ultimul  rând, acordă o atenţie deosebită mobilierului de baie. Vei vedea că îţi va fi mai mult decât necesar pentru a depozita miile de nimicuri necesare în fiecare zi.

Când tu mă ţii în braţe sunt acasă.
– Eu nu mai am trecut, spre viitor.
Am să păşesc doar dacă-mi eşti aproape
Şi mă închipui mag ori vrăjitor.

Liliana TRIF

Nu ştiu dacă te-am făcut să visezi cu ochii deschişi la căsuţa ta şi la felul în care ar trebui să ţi-o amenajezi. Eu ştiu doar că încă de pe vremea când priveam printre obloane scurgerea monotonă a ploii sau când mă refugiam cu o carte în mână să citesc în seră (ah, de ea am uitat să vă povestesc!), visam la propria mea casă. Un colţ al meu, în care să visez, să sper, să iubesc. O am acum, aşa cum mi-am dorit-o atunci, cu mulţi ani în urmă.  

Însă în tot aceşti ani am înţeles că o casă este doar o casă, oricât de frumos amenajată ar fi ea, dacă nu are oamenii care să ţeasă poveşti într-însa. Este doar un spaţiu rece şi gol, dacă nu există cine să îţi spună “Bună dimineaţa!” şi cu cine să împarţi  melancolia dulceagă a unui apus.  Este doar un cub alcătuit din ziduri, dacă nu respiră aromele cafelei băute împreună. Este doar o imensă tăcere, dacă liniştea nu este colorată în râset de copil. Este o casă. Depinde însă de fiecare cum ştie să o transforme în acasă. În acel acasă care să însemne Universul.

Surse foto:

Somproduct.ro, arhiva personala

Articol scris în cadrul Spring Super Blog 2019

1 thought on “De la casă la acasă”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.