Imaginarium, Spring Super blog

Deocamdată în vis. Cândva în realitate


Cred că odată cu vârsta am început să resimt tot mai pregnant apăsarea oraşului. Mi se pare tot mai mult că uneori zidurile mă sufocă, zgomotul este tot mai asurzitor, mai greu de îndurat. Că apartamentul meu, pe care singură mi l-am ales, care mi-a plăcut tocmai pentru că de la etajul al 10-lea aveam cea mai frumoasă privelişte asupra apusului, este doar o cutie de chibrituri în care mă simt fix ca un… chibrit.

Eu, copil trăit la curte, într-o casă de 5 camere în care eram doar eu cu bunică-mea, nu am ştiut niciodată ce înseamnă să nu ai spaţiu. Cum nu am ştiut ce înseamnă să îţi iei cerul cu porţia privit prin dreptunghiul unui geam, mai mult sau mai puţin deschis. Îmi  amintesc că îmi plăcea să privesc stelele, lungită pe un şezlong, în timp ce Tigri se cuibărea lângă mine torcând leneş. Aveam căţel şi multe pisici, aveam pivniţă în care mamina avea grijă ca în fiecare toamnă să îşi adăpostească dulceţurile. De prune, de gutui, de piersici. De dăruit copiilor la plecare. Ulterior, după ce m-am mutat de la ea şi mi-am cumpărat maşină, am învăţat să mă bucur de faptul că nu trebuie să mai dau zece mii de ture în jurul blocului în speranţa găsirii unui loc de parcare, ci că pot parca liniştită în curte. Ba chiar că nici nu este nevoie să încui maşina sau să îmi fac griji dacă am uitat vreun geam deschis.

Nu ştiu dacă acum este vorba de o întoarcere la origini sau de faptul că îmi doresc tot mai mult ca fetiţa mea să crească exact ca mine. Să nu stea afară cu program, să înveţe ce înseamnă să te joci iarna în zăpadă dupa pofta inimii, să mănânci fructele cât încă nu au dat în pârg. Să fie fascinată de stele. Să muşte din frunze pentru a le testa gustul, să îşi bage adânc mâinile în pământ pentru a căuta râme, să se caţere prin pomi. Să crească într-o casă aşa cum am crescut şi eu.

Deocamdată casa pe care ne-o dorim există doar în fantasmele noastre, însă chiar şi acolo, dintr-o entitate abstractă a ajuns să prindă tot mai mult contur. O vedem. Ştim foarte bine că este departe de zgomotul furibund al oraşului, departe de aerul poluat pe care trebuie să îl respirăm în fiecare zi. Însă ceea ce ne dorim noi este greu de găsit. De ce? Pentru că nu trebuie să fii expert ca să îţi dai seama că în general, casele construite pentru a fi vândute folosesc materiale slabe calitativ, atenţia la detalii lipseşte aproape cu desăvârşire şi trebuie cumva să accepţi un compromis. Fie proiectul nu este ceea ce îţi doreşti tu, fie calitatea materialelor lasă de dorit, fie modul în care este realizată construcţia. Sau amplasamentul. Sau faptul că dormitorul nu are suficient soare. Sau. Sau. Sau.

Şi poate părea ilar acest bucket list al meu care spune că în viaţă trebuie să plantezi un pom, să construieşti o casă şi să faci un copil. Pomi am plantat deja, mulţi chiar, barza a fost darnică şi mi-a adus şi copilul mult dorit. Mai avem de construit o casă. Şi poate că nu ne-am apucat încă, însă o vedem amândoi cu ochii minţii. Astfel, casa noastră ar trebui să fie eficientă energetic, tocmai pentru ca întreţinerea ei să tindă spre 0. Ştim cu toţii că în general, mutarea într-o casă deja construită – fie că este nouă sau veche – şi mai ales, într-una pe care nu ţi-ai construit-o tu, înseamnă costuri de întreţinere mult mai mari decât pentru un apartament. Ori exact acest lucru nu-l vreau. M-am săturat de sarabanda facturilor interminabile.

Aşadar, ar trebui să fie realizată din materiale sustenabile prietenoase cu mediul, de tipul lemnului, care are propria lui energie şi este recunoscut pentru proprietăţile sale termice. O casă din lemn, izolată perfect, se încălzeşte mai repede şi reţine mult mai mult timp căldura decât una realizată din materiale tradiţionale. În plus, structura din lemn este de două ori mai sigură decât una din blocuri ceramice şi stâlpi de beton, fiind mult mai eficientă inclusiv în caz de cutremur. Şi atâta timp cât momentan locuim la etajul 10 şi am prins aici un singur cutremur de mică magnitudine… vă imaginaţi cam cum dansa lustra!

Şi nu în ultimul rând, casa noastră ar trebui să fie confortabilă şi automatizată. Să poţi beneficia de maximum de tehnologie care să îţi facă viaţa mai uşoară. Chiar dacă asta înseamnă să îţi ridici obloanele cu o apăsare de buton sau să ai grijă să închizi uşa garajului. Şi cum nu poţi găsi de cumpărat o astfel de casă, ar trebui cumva ridicată în regie proprie. Nu, nu ar fi deloc greu din moment ce al meu soţ este inginer, ba mai mult are şi proaspăt dobândita calitate de diriginte de şantier. Deci, mai lipseşte… şantierul!

Astfel, am putea alege cele mai bune materiale fără să depindem cumva de opţiunile constructorului. După nenumărate drumuri la hypermarketurile care furnizează tot ceea ce înseamnă furnituri pentru construcţii, cred că tot la Casa de Comenzi Vindem-ieftin.ro am apela cu încredere, acolo unde am putea beneficia de o ofertă personalizată şi de discounturi pe măsură. Căci ei propun un concept unic: îţi aduc pe şantier tot ce ai nevoie, scurtând drumul de la furnizor la clientul final, preţul fiind fără concurenţă. De ce? Pentru că nu au nevoie de depozite pentru a stoca marfa, îţi vând fix cât ai nevoie, se asigură să o primeşti la timp şi în plus de asta, ai parte şi de o ofertă croită după bugetul tău.  Şi oare nu te-ai bucura să ştii că poţi face o economie de 10-20% doar la achiziţia materialelor? Bineînţeles, mai ales că orice şantier depăşeşte întotdeauna până şi cea mai optimistă calculaţie, gradul de neprevăzut realizând o gaură serioasă în bugetul alocat iniţial.

Are o curte mare în care am plantat o mulţime de pomi. Şi da, are şi un smochin, îngrijit cu dragoste în fiecare an, astfel încât gerurile iernii de la noi să nu îl răpună. Şi bineînţeles, cireşul inimă de porumbel care să îmi aducă aminte de escapadele din copilăria mea când mâncam fructele direct din pom fără grijă că sunt nespălate. Într-un colţ al grădinii aproape de poartă se află garajul, construit suficient de spaţios pentru cele două maşini ale noastre care să îl împartă frăţeşte. Nu de alta, dar recunosc că m-am săturat să înlătur, la câteva zile, găinaţul (inevitabil!), dar şi cojile de ouă, resturile de pâine şi mai nou, o bucată de brânză, evident, plină de mucegai, de pe vopseaua maşinii mele! Deh, “avantajele” traiului alături de nişte vecini pentru care coşul de gunoi încă este o noţiune abstractă.

Parcă văd cum se toarnă fundaţia, cum cifele de beton vin una după alta pentru a-şi descărca încărcatura. Pentru a elimina cât mai mult pierderile de căldură şi totodată, pentru a realiza reducerea drastică a consumului de energie utilizat pentru încălzire, inclusiv fundaţia ar trebui izolată. Şi pe lângă fundaţie, toate elementele de construcţie, nu doar pereţii aşa cum se practică în mod obişnuit. Aşadar, ar trebui să beneficieze de termoizolaţie şi acoperişul, terasa, balcoanele. Cu alte cuvinte, s-ar elimina punţile termice. Rămase neizolate, balcoanele rup termoizolaţia şi generează pierderi de căldură.

Însă o astfel de casă etanşă mai este capabilă să respire? a întrebat novicele din mine. Şi răspunsul soţului meu inginer a fost că etanşeitatea la aer nu are nicio legătură cu capacitatea de a respira a casei. O casă ar trebui să fie etanşă la aer însă totodată să permită umezelii să iasă prin pereţi, fără a justifica însă şi pierderea căldurii din interior. Ori exact aceasta este problema majorităţii construcţiilor, oricât de termoizolate afirmă constructorii lor că sunt. Pierderile de căldură se realizează atât prin pereţi, cât şi pe la ferestrele din PVC montate doar cu spumă poliuretanică, sau pe la străpungerile instalaţiilor. Nimeni nu se oboseşte să etanşeizeze astfel de găuri considerate neimportante.

Dacă am reuşi să încălzim o asemenea casă, ar trebui să fim capabili să asigurăm şi un sistem de ventilaţie cu recuperare de căldură. Un astfel de sistem este inspirat din fagurii de albine şi constă într-un set de ţevi care are drept scop preîncălzirea aerului de afară ceea ce înseamnă o economie importantă de energie pentru încălzirea întregii suprafeţe. Ori eu visez la spaţii mari, deschise pentru a scăpa de claustrofobia cutiei de chibrituri. Dacă aerul deja cald şi încărcat de dioxid de carbon este eliminat şi încălzeşte ţevile de evacuare, tot astfel aerul curat de afara este preîncălzit când trece print-un set de ţevi tangente recuperând o parte din căldura deja existentă în sistem. Această tehnică ingenioasă aduce aerul de afară la o temperatură de aproximativ 12-13 grade Celsius, ceea ce înseamnă că este nevoie de foarte puţină energie consumată pentru a ajunge la o temperatură optimă în timpul iernii. Şi pentru că urăsc pardoselile îngheţate, mai ales în baie, de ce nu am instala şi o pompă de căldură sol-apă la care se poate conecta un sistem de încălzire în pardoseală? Evident, un astfel de sistem ar contribui şi el la reducerea facturilor lunare.

Dar cum eu sunt friguroasă şi soţul meu suferă de căldură, ar trebui instalat şi un sistem de climatizare. Nu vă gândiţi la clasicul aparat de aer condiţionat! Eu, una nu îl suport, ba mor de cald, ba mor de frig şi în plus de asta mai şi răcesc din cauza lui fix în miezul verii. Aşa că am căzut de acord la instalarea unor panouri radiante montate pe pereţi care să asigure climatizarea. Deşi sunt similare cu plăcile de gips-carton, ele sunt traversate de ţevi prin care circulă apa rece, reuşind astfel să normalizeze temperaturile toride de vară, păstrând în casă o temperatură plăcută.

O potecă pietruită duce spre casă. O văd. Are ceva din frumuseţea caselor de munte, chiar dacă nu este deloc impunătoare ci aduce mai mult cu căsuţele piticilor din poveşti. Este acoperită cu ţiglă metalică Grande mat Bilka sau cu tablă prefălţuită Viking Pruszynski? Sincer? Nu ştiu! Imaginaţia mea nu este chiar atât de precisă. Ceea ce ştiu cu siguranţă însă este că panourile solare sunt cele îţi sar în ochi. De ce? Tocmai pentru că aşa cum spuneam deja, îmi doresc o casă care să îşi producă singură energia necesară fară ca noi să mai avem grija facturilor.

Utopie? Poate acum 20 de ani! Astăzi cu ajutorul panourilor solare termice sau fotovoltaice, acest lucru este o realitate. Poate nu ştiaţi, dar un colector solar de 1 m2 poate capta anual o cantitate de energie cuprinsă între 900 şi 1450kWh. Da, ştiu, cifrele nu vă spun mare lucru. Nici mie. Însă dacă v-aş spune că panourile solare termice pot asigura în timpul iernii între 60 şi 80% din necesarul de apă caldă al unei gospodării, în timp ce vara îl furnizează integral? N-ar fi tocmai puţin lucru, nu-i aşa? Ca să nu mai punem la socoteală surplusul de energie care se poate utiliza pentru încălzirea în pardoseală… şi bineînţeles, panourile fotovoltaice care produc suficientă energie cât să nu fie nevoie să montăm becuri economice. Eventual lămpi cu led. Doar pentru design, evident! Cu alte cuvinte, casa noastră  ar putea funcţiona pur şi simplu pe baza energiei solare, fără să ne coste prea mult întreţinerea ei.

Şi cum eu sunt meteosensibilă şi mă declar dependentă de soare, mi-aş dori să pot vedea răsăritul din pat în fiecare dimineaţă. Şi de ce nu, apusul în cealaltă parte a casei? O astfel de aşezare beneficiază de căldură naturală prin efectul de seră creat cu ajutorul orientării ferestrelor. Şi-n plus, poate fi mai frumos decât să te trezeşti cu o rază de soare dezmierdându-ţi gingaş obrazul?

Să te trezeşti în propria casă. Bineînţeles, cu cei dragi alături. Oameni cu care să îţi împarţi bucuria, cafeaua de dimineaţă, stelele nopţii şi smochinele tomnatice. O casă menită să fie acoperişul pentru iubirea primită, împărţită, dăruită. Pentru zâmbete şi pentru “Mulţumesc”!

Articol scris în cadrul Spring Super Blog 2019

3 thoughts on “Deocamdată în vis. Cândva în realitate”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.