The world we live in

Utopia unei lumi fără reclame


Ce ai face dacă într-o zi nu ar mai răsări soarele? Ce ai face dacă te-ai trezi într-o zi că timpul a încetat sa mai curgă? Că este doar un întuneric etern şi în absenţa răsăritului, nici clepsidra nu îşi mai măsoară nisipul?  Oare cum ţi-ai continua viaţa? Poate că te-ai comporta ca unul dintre personajele lui Matei Vişniec care îşi pierd brusc înfăţisarea, nemaiexistând lumină care să o reflecte. Sau cum ar fi dacă stând în maşină la un semafor şi asteptând culoarea verde, lumea toată s-ar albi încet încet şi tot ce ai vedea ar fi doar o mare lăptoasă? Te-ar apuca panica, ai închide şi ai deschide ochii frenetic, încercând să distingi măcar o dungă în marea de alb. Exact ca personajul lui Jose Saramago nu ai înţelege de ce te-a lovit tocmai pe tine orbirea albă.

Dar cum ar fi dacă ai vrea să îţi vinzi maşina şi ai constata brusc că nu mai există modalitatea prin care poţi trimite un anunţ? Brusc a dispărut internetul, ziarele publică doar ştiri şi în niciun caz rubrici de mică publicitate, programele tv sunt difuzate neîntrerupt şi nu mai există nici urmă de banner pe stradă. Dincolo de propria problemă, că nu ai şti ce să faci cu maşina, primul impuls ar fi o bucurie surdă şi un inegalabil sentiment de libertate. Ţi-ai da seama că telefonul este util pentru a vorbi cu cei apropiaţi, nu doar pentru a-l butona la nesfârşit, înghiţind pe nemestecate tone de reclame pe facebook. Şi poate că în prima zi, dincolo de nedumerire şi de anxietate – deh, ce să-i faci, semnele dependenţei nu se vindecă în doar 24 de ore – după ce l-ai învârtit de nenumărate ori în mâini, l-ai pipăit pe toată suprafaţa fără să se întâmple nimic, te-ai gândi să ar fi nimerit să o suni pe bunică-ta doar ca să vezi dacă e bine. Parcă brusc, acum, s-a dilatat timpul. Ai timp să faci lucruri pentru care până acum pretextai că nu ai nicio clipă liberă. Să observi că au înflorit pomii fără ca atenţia să îţi fie furată de vreo reclamă. Să te uiţi la un film fără să fii îndemnat din 20 în 20 de minute să mai cumperi pufuleţi, deodorant, medicamente pentru afecţiuni urinare şi mâncare de pisici. Să fii tu însuţi fără a ţi se insufla din clipă în clipă cine ar trebui să fii.

Păi şi? Cu maşina ce faci? Îţi aduci aminte că încă mai există târgul de maşini şi că nu ar strica să o duci acolo. Evident, ar trebui să îţi dedici o bună bucată de timp pentru a face asta şi nici măcar nu vei avea garanţia că o vei vinde prea curând. Exact ca pe vremurile de dinaintea internetului când puteai să aştepţi luni bune până când reuşeai să găseşti clientul potrivit.

Dar dacă ai vrea să îţi cauţi… un partener de viaţă? Pentru că da, anunţurile matrimoniale fac şi ele parte din cotidian. S-ar inventa şi astfel de “târguri”? Poate. La fel cum ar trebui să cauţi din casă în casă dacă este vreun imobil de vânzare, să îţi cari în spinare tot ce ai de vândut doar doar s-o găsi cineva interesat să cumpere. Comis-voiajorii ar reveni la modă şi nevestele i-ar aştepta cu sufletul la gură ca să îşi poată cumpăra cosmetice sau vreun jupon de mătase. Talciocul ar deveni din nou inima comunităţii, locul unde se ţes intrigi şi se pun la cale parteneriate. Bineînţeles, în jurul unui tutun bun, al unei sticle de băutură fină sau al unei ceşcuţe de cafea adusă de peste nouă mări şi nouă ţări. Şi iarăşi comercianţii ar reuşi să stăpânească lumea, prin simplul fapt că ei ştiu. Pentru că informaţia este putere prin ea însăşi.

 Şi—atunci ţi-ai da seama că lumea s-a întors în timp, pe vremea semnalelor cu fum, a porumbeilor voiajori şi a “strigătorilor”, atunci când de-abia răsăreau zorii timizi ai publicităţii.

Dintotdeauna reclama a fost sufletul comerţului. Şi dacă am considera că publicitatea a apărut doar în epoca modernă, intuiţia noastră ar da lamentabil greş. Şi asta tocmai pentru că încă din antichitate, omul a încercat să atragă atenţia potenţialilor cumpărători asupra mărfurilor sale în încercarea de a le înstrăina şi de a obţine un beneficiu. Dacă la începuturi, trocul reprezenta principala formă de comerţ şi lăudarea propriilor produse era cea mai întâlnită formă de publicitate, lucrurile au căpătat o două dimensiune odată cu apariţia tiparului. Până atunci, era de ajuns să strigi în gura mare că vinzi mere, că merele tale sunt cele mai gustoase şi iată cum nevoia de publicitate se naşte natural, intrinsec, dintr-un mecanism psihologic menit să stârnească interesul unui potenţial client, bineînţeles, din dorinţa de a-ţi vinde propria marfă.

Dacă iniţial exista un echilibru între cerere şi ofertă, treptat oferta a covârşit cererea, iar consumatorul a fost pus în situaţia de a alege. Şi ce a putut face atunci vânzătorul? A încercat să găsească mecanismul prin care să îl determine pe un potenţial client să îi prefere produsele. Şi astfel a început să îşi laude merele, îmbiindu-l pe pofticios să guste dintr-unul. O ofertă la care mulţi nu ar avea cum să reziste. Prin publicitate se stabileşte astfel legătura dintre vânzător şi client, fiind un limbaj al produsului la nivelul pieţei. Însuşi cuvântul “reclamă” provine din verbul latinesc reclamo, reclamare – care înseamnă strigăt de protest. Ulterior, reclamare ajunge să însemne rechemare, repetare a chemării.

Odată cu inventarea tiparului de către Gutenberg la mijlocul secolului al XV-lea, au apărut şi noi forme de reclamă, ca o încercare timidă de diseminare a informaţiei. Poate nu ştiaţi, dar prima reclamă tipărită a fost la… o carte de rugăciuni, reprezentând o foaie volantă lipită de uşile bisericilor. Acest lucru se întâmpla în Anglia anului 1472. Ca mai apoi, în 1622, să apară primul ziar englezesc care vreo 3 ani mai târziu, deja conţinea şi prima reclamă.   Vă imaginaţi aşadar ce istorie îndelungată are publicitatea? Şi cam unde ar trebui să ne întoarcem dacă ea ar dispărea?

Suntem dependenţi de publicitate, fapt încurajat de consumerismul excesiv. Este de ajuns să deschidem televizorul şi vedem că ni se spune zilnic  ce trebuie să mâncăm pentru a fi sănătoşi, cu ce trebuie să ne spălăm, ce tehnologii să folosim, ce gadgeturi să ne cumpărăm, de ce medicamente avem nevoie, publicitatea devenind un ghid de folosinţă al propriilor noastre vieţi. Da, oamenii plătesc să nu vadă publicitatea (aşa cum este un abonament la HBO care exclude din start extenuantele calupuri publicitare) aşa cum alţii plătesc ca mesajul lor să ajungă la cât mai mulţi oameni, cu riscul de a cădea în derizoriu (pasta de dinţi care îţi repară smalţul fără să mai ai nevoie de vreo vizită la dentist).

Astfel, s-a constat în urma studiilor că un individ este expus zilnic la 2000 de reclame. Nici nu vă imaginaţi ce înseamnă din punct de vedere financiar o astfel de piaţă a publicităţii. Cu alte cuvinte, publicitatea este atât de adânc înrădăcinată în noi, încât nici nu am şti cum să trăim fără ea. Dincolo de imensa forţă economică pe care o deţine, este un modulator cultural, ea influenţând propriile valori ale individului, ajungând să creeze noi dogme. Pentru că aşa cum spunea R. Goverin, “Aerul e compus din oxygen, azot şi reclamă.”

Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog 2019

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/two-women-sitting-on-the-sidewalk-1660881/

1 thought on “Utopia unei lumi fără reclame”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.