Home > Televiziune + si - > Poveste de vis

Poveste de vis


        

          E searã, e frig şi mai sunt câteva ore pânã când se schimbã anul. Lumea se pregãteşte de Revelion. Doamnele îşi scot din dulapuri rochiile decoltate, îşi încalţã sandalele cu toc cui şi pun în obraji ultima urmã de fard menitã sã le învãpãieze obrajii. Domnii îşi potrivesc papionul, îşi închid butonii argintaţi şi, îmbrãcaţi în haine de sãrbãtoare, merg împreunã cu doamnele sã petreacã în noaptea de Revelion.

         Undeva, pe o stradã întunecoasã, pe nişte cartoane prãpãdite, stau, zgribuliţi doi copii. Sunt slabi şi palizi şi nici nu-şi aduc sad girlaminte când au mâncat bine ultima datã. Le e frig şi au înţepenit de când stau pe strãzi… ar vrea sã se adãposteascã undeva la cãldurã, însã toţi i-au alungat atunci când au încercat sã se apropie. Aşa cã şi-au fãcut culcuş sub o vitrinã luminatã unde parcã şi manechinele de plastic au o viaţã mai bunã decât a lor. Se gândesc cã dincolo de lumea lor tristã şi cenuşie, existã o lume plinã de strãlucire din care ei nu fac parte… şi-şi doresc, cu sufletele lor pure şi nevinovate, ca într-o zi sã aibã şi ei mãcar un strop din fericirea de care se bucurã ceilalţi oameni în noaptea magicã a Revelionului.

           Zgribuliţi de frig, adorm îmbrãţişaţi. Şi lumea cenuşie se topeşte într-un vis plin de luminã şi culoare, pasiune şi strãlucire. Fata viseazã un grandios spectacol de cabaret unde artişti renumiţi cântã şi danseazã, femeile sunt elegante şi surâzãtoare şi timpul parcã şi-a oprit curgerea ireversibilã. Şi poartã şi ea rochia la care a tânjit mereu, pãrul ei lung şi încâlcit este pieptãnat cu grijã, pânã şi unghiile-îi sunt lungi şi lãcuite… şi râde… râde din tot sufletul, râde din toţi porii, pânã şi vãzduhul este strãbãtut de ecoul râsului ei… Deşi îi e frig şi s-a trezit înţepenitã, un zâmbet i-a rãmas agãţat în colţul gurii… e parfumul visului care o face sã spere…

            Bãiatului i-au plãcut dintotdeauna poveştile cu haiduci. I le spunea mama înainte de culcare. Şi înainte sã ajungã la orfelinat. Cel puţin de asta îşi mai aminteşte. Acum, numai de haiducie nu-i arde… se chinuie în fiecare zi sã gãseascã ceva de mâncare pentru el şi pentru sora lui întru nefericire, şi eventual, un adãpost deasupra capului… însã tare i-ar mai fi plãcut sã aibã cal şi costum dintr-acela cu fireturi, sã cutreiere pãdurile şi sã facã dreptate. Obosit şi înfometat adoarme pe cartoanele umede. 

             Era odatã o hangiţã frumoasã, frumoasã, care avea grijã de o cârciumioarã împreunã cu o mulţime de slugi… şi haiducul nostru, ajunge din întâmplare la hanul cu pricina. Vãzând-o, îi cade cu tronc hangiţa. Însã fata are deja un peţitor care se inelul din povestestrãduieşte sã-i fure inima… el, haiducul, ce sa facã? Cum  sã o câştige, mai ales când ea nu dã prea multe semne cã l-ar bãga în seamã? Se chinuie sã-i fie pe plac, sã-i facã toate poftele şi totuşi parcã nu e de ajuns… Şi totuşi… s-a îndrãgostit de ea. Simte cã viaţa nu i-ar fi completã dacã nu şi-ar împãrţi-o cu frumoasa fatã… Şi-atunci se hotarãşte: o va lua de nevastã! Şi pleacã haiducul nostru la peţit. Parcã vede aievea momentul când îi strecoarã inelul pe deget, inelul în care a ascuns toatã dragostea lui… şi zâmbetul ei fericit când îi mãrturiseşte cã şi ea îl poartã-n suflet. Fãrã sã ştie, zâmbeşte în somn. E fericit.

            O sirenã se aude undeva, pe stradã. Şi artificii. Multe artificii. A venit Anul Nou. Vremea se primeneşte acum printr-un nou început. Câteva acorduri muzicale strãbat aerul îngheţat. Fetiţa se trezeşte speriatã, neînţelegând ce se petrece în jurul ei. Îi este frig, îi este foame şi parcã pluteşte în visul nedesprins încã de gene.  Deschide pumnul mic, cu degetele îngheţate. În palma ei, scânteiazã inelul din vis.

           Dacã v-a plãcut povestea pe care tocmai aţi citit-o, vã invit sã o alegeţi dintre cele trei programe de Revelion realizate pentru TVR 1, şi veţi avea ocazia sã o vedeţi, transpusã în imagini, în noaptea dintre ani. Un program de Revelion pe care îl semnez alãturi de mama mea, Yolanda Miricioiu, dar şi alãturi de o echipã întreagã de profesionişti, menit sã demonstreze cã visele pot deveni realitate, dacã ai puterea sã crezi, sã speri şi sã iubeşti.

  1. roxana gadiuta
    December 29, 2012 at 5:26 pm

    Asta nu este o poveste, ci o drama. Astept programele de revelion de acum 25 de ani. Cat priveste echipa de profesionisti, cine va recomanda cu astfel de calificativ? Televiziunea Romana e minunata dar… restul stie Caragiale. Noroc ca exista arhiva televiziunii si actorii de dinainte; cu epigonii de azi Eminescu insusi nu ar reusi sa-si manifeste simtamintele.

    • December 30, 2012 at 10:35 am

      Cred ca si dramele fac parte din viata… mai putin povestile cu happy-end, pe care le intalnim tot mai rar. Da, este o drama, dar exprima ideea ca trebuie sa crezi cu toata fiinta ta in visul pe care il ai, pentru ca el sa poata deveni realitate. Si totodata, sta in puterea ta sa-ti schimbi conditia, luptand pentru asta… Cat despre Revelioanele de altadata… va urez sa aveti multa rabdare sa le asteptati in continuare. Nu de alta, dar nu cred sa le revedeti prea curand. Mai ales astazi, cand vedem cu totii ceea ce se promoveaza, in special la televiziunile comerciale, cand accentul se pune pe superficial si pe kitsch. Iar echipa de profesionisti pe care o ironizati dumneavoastra este recomandata de palmaresul fiecarui membru care a lucrat de-a lungul anilor la productii importante de televiziune. Si, sincer, nu cred ca Televiziunea Romana duce lipsa de profesionisti… are ea multe lipsuri, dar nu la acest capitol. Si nu, nu sustin ca Televiziunea Romana este perfecta, are si ea tarele ei, dar cel putin isi pastreaza coloana vertebrala atunci cand vine vorba de tabloidizarea generala de care sufera media la ora actuala. Valorile inca mai sunt valori… cel putin deocamdata.

      Ps. Stim ca nu putem multumi pe toata lumea. Tocmai de aceea s-a inventat telecomanda.

  2. aduxyz
    January 1, 2013 at 3:40 pm

    Dacă ce-am văzut la TVR de acest revelion nu e kitsch și tabloidizare, ci valori (Andreea Bănică lovind cu biciul de la sexshop colegele de pe scenă și apoi îndesându-și dosul în dansatorul din spate, prezentatorul care vorbea cu accentul acela de prost gust încercând jalnic parcă să-l imite pe “marele actor” Solcanu, cu toate pițipoancele dansând vulgar aproape goale pe scenă, cu travestitul acela parcă înainte de a se sinucide) atunci, vai, e jale mare!

    • January 1, 2013 at 8:37 pm

      Eu vorbeam in general despre situatia media. Si da, aveti dreptate, nu exista padure fara uscaturi.

      Emisiunea la care am lucrat noi se va difuza pe 2 ianuarie de la ora 21.00.

  1. December 28, 2012 at 7:44 am
  2. December 28, 2012 at 7:47 am
  3. February 15, 2013 at 10:49 am

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: