Da, chiar… îţi aduci aminte când ai zâmbit ultima oarã? Nu, nu vorbesc de schiţa aia de zâmbet pe care eşti nevoit s-o afişezi în fiecare zi la birou, mai ales când întârzii. Sau când te cheamã şeful pe care, normal, îl deteşti, şi te întreabã de raportul ãla pe care trebuia sã-l predai acum douã zile. Nu, nu vorbesc de mutra binevoitoare pe care eşti nevoit s-o faci când soacrã-ta tãbarã peste tine, bineînţeles, neanunţatã, iar tu ai deschis uşa uitând cã eşti… în chiloţi. Nici când învãţãtoarea te ceartã cã juniorul din dotare iarãşi nu şi-a fãcut temele. A patra oarã sãptãmâna asta… Nici de zâmbetul triumfãtor ironic pe care îl arborezi când reuşeşti sã ocupi singurul scaun liber la metrou şi trebuie sã parezi într-un fel ochii duşmãnoşi care (temporar) te-ar ucide.
Şi gama zâmbetelor false este nesfârşitã. Le utilizãm în fiecare zi ca sã ne ascundem temerile şi angoasa, frustrãrile şi ceea ce gândim cu adevãrat. Sã ne ascundem de noi înşine. Le folosim ca pe un subterfugiu ieftin atunci când vrem sã scãpãm uşor. Când greşim sau…când minţim. Când facem lucrurile pe jumãtate. Când vrem sã creãm false aparenţe. Când ne prefacem cã X lucru ne place. Sau conteazã. Şi-l mai şi cumpãrãm la insistenţele consortului/ consoartei. Când ne strãduim sã îi demonstrãm celuilalt cã îi dãm dreptate. Dar în realitate, ştim noi mai bine. Şi un zâmbet discret înfloreşte în colţul gurii. Chiar dacã este unul mimat.
Vorbesc de zâmbetul alã trãit cu toatã fiinţa, când simţi cã zambeşti prin fiecare por al fiinţei tale. Cred cã motivul conteazã mult prea puţin. E vorba de o stare lãuntricã pe care o emani, nu o trãieşti. Şi-atunci, nu trebuie sã fii cercetãtor la NASA ca sã observi cã şi lumea la rândul ei… îţi zâmbeşte. Poate nu la fel de profund… însã zâmbetul ãla spontan, tâşnit parcã din adâncuri face viaţa mai frumoasã. Şi o poate schimba.
Aşa cã vã provoc sã dãruiţi zâmbete. Şi sã ajutaţi oameni. Nu vã costã nimic. Poate doar aşa cãpãtaţi exerciţiu. E chiar simplu: încãrcaţi o pozã cu voi zâmbind (din suflet, dacã se poate!) pe aplicaţia creatã de Colgate, iar ei vor dona un produs de îngrijire oralã cãtre Crucea Roşie din România. Şi poate aşa, vom reuşi cu toţii sã învãţãm sã zâmbim.
So… tu când ai zâmbit ultima datã? 🙂
Irninis spune-mi te rog ce ai păţit,
Căci văd că-n cap ţi s-au iţit,
Corniţe de cerb lopătar.
(e acel cerb care câteodată
se apucă cu hărnicie şi dă la lopată)
Privindu-ţi poza uimit aş putea spune,
Că nicicând nişte corniţe n-au arătat mai bine.
Ori poate am căzut în transă şi brusc am ameţit
Aflându-mă sub efectul sedativ al zâmbetului vrăjit.
Neeeee… Nuuuu….
Oricum cu sau fără corniţe,
Îşi şade bine zâmbetul cu gropiţe.
Dar e o întrebare care mă macină precum moara macină grâul: în poza de mai sus eşti Rudolf ori Dancer ori Prancer ori poate Vixen ori Donner ori Blitzen?