Home > Things to remember > Münchhausen prin procurã – Claire Castillon

Münchhausen prin procurã – Claire Castillon


        

          Pentru a vã face o idee despre cum scrie Claire Castillon, m-am gândit sã vã ofer o mostrã… poate cea mai cinicã, şocantã şi provocatoare  nuvelã dintre toate cele care alcãtuiesc volumul „Insecta”.

 

         De îndatã ce ajungem la spital, ea curãţã conştiincios mobilierul cu alcool şi plãteşte accesul la televizorul a cãrui telecomandã o ambaleazã într-o cascã de duş. O sãrutã pe doamna Domini, infirmiera şefã care se ocupã de etaj şi care ne cunoaşte bine, pe mama şi pe mine, de un an de când tot venim. Sosesc slãbitã, cu picioarele înmuiate, cu gura uscatã, şi deseori mama mã duce în braţe pânã la etaj, apoi mã culcã pe o targã şi, în sfârşit, rãsuflã uşuratã, voi fi îngrijitã şi ea o sã se linişteascã. Boala mea îi înnebuneşte pe medici, nu reuşesc sã înţeleagã cum de fac eu septicemii din moment ce nu sufãr de imunodeficienţã şi mâncarea mea este întotdeauna aleasã corect de mama care are mereu grijã de asta. Ea îi uimeşte pe medici cu cunoştinţele ei, i se spune chiar doamnã doctor, ea-şi cere scuze roşind, a fost preparatoare la farmacie, dar, de când mã tot îmbolnãvesc, a încetat sã mai meargã la serviciu pentru a avea grijã de mine, în ciuda protestelor prietenelor ei care erau mai degrabã împotrivã.

          Mã însoţeşte la sala de radiologie, se aşeazã în spatele geamului, nu pierde nimic din ce-şi spun medicii atunci când mã expun radiaţiilor, apoi vine pânã la uşa sãlii de tratamente unde i se dã un halat şi o mascã pentru ca ea sã mã poatã ajuta în timp ce mi se recolteazã sânge sau alte mici fragmente şi nimeni nu înţelege nimic. Ascultã tot, uneori aş prefera sã asculte mai puţin, ştiu eu ce face ea mai apoi cu ceea ce aflã. Clocoteşte în mintea ei şi ţâşneşte fãrã preaviz. Uite-aşa a avut o tentativã de suicid cu supozitoare. Şi-a bãgat cincizeci şi şapte. Culesese informaţia pe un culoar. Ce s-a mai bucurat vãzându-i pe medicii înarmaţi cu un arsenal de tuburi rãscolindu-i burta fãrã sã gãseascã ceva, în momentele ei bune încã îi mai imitã pe reanimatorii supãraţi cã nu înţelegeau şi care o certau ca sã afle provenienţa şi amplasamentul otrãvii. Ha, ha, ha! le-a rãspuns ea foarte mulţumitã de sine, nu acolo trebuie sã vã uitaţi! În burtã n-o sã gãsiţi nimic, mi-am bãgat totul în fund!

          Dar, pentru cã ne-am mutat în alt oraş, cei de la spital cred cã mama e normalã, ei nu ştiu nimic despre tentativa ei de sinucidere cu supozitoare. Eu îmi ţin gura, altfel s-ar face mare caz, totul aparţine trecutului, cel puţin aşa-mi place sã cred. Dar, de la înãlţimea celor şapte ani ai mei şi a celor douãsprezece septicemii, pot spune cã nu s-a sfârşit, nu sunt sigurã cã ceea ce-mi face ea este chiar normal. Dar n-am sã mã rãzvrãtesc, oricum nu ştiu ce înseamnã asta, trebuie sã uit înţelesul acestui cuvânt, dacã nu, la garou cu mine. Mi-l aşeazã deasupra genunchiului atunci când fac vreo prostie şi mã face potasã (din pricina potasiului). Zice cã, dacã aşteaptã trei ore pânã sã mi-l scoatã, pot sã mor pe loc de la o cãdere de potasiu care-mi va face sã crape inima. Atunci îi spun Iartã-mã, mama mea iubitã, ea mi-l scoate imediat, piciorul îmi zvâcneşte, dar ea-l mângâie încetişor spunând cã ştie cã este dureros sã rãmâi fãrã sânge. Ştiu, ştiu cã doare, spunea ea legãnându-mã.

          Din pricina septicemiilor mele lipsesc de la şcoalã, dar mama spune cã la vârsta mea nu e prea grav. Mã menţine la un anumit nivel, verificã dacã nu am uitat literele, formele şi cifrele din programã. Dacã am puterea, între douã cãderi, sã merg la şcoalã, am inima grea atunci când îmi revãd prietenele care se ţin oricum departe de mine deoarece au aflat cã boala mea e un fel de putrezire din interior. Îi povestesc mamei asta, o rog sã le explice cum stau exact lucrurile, dar ea spune cã nu poate face nimic în faţa rãutãţii lor, cã e vorba de prostie crasã. Microbii mei n-au decât o aliatã, mama mea. Aproape cã mã simt uşuratã atunci când mã îmbolnãvesc din nou şi când plec iar din curtea aia cu vaci pentru a ajunge din nou în patul meu, în fotoliul meu şi-n braţele ei. Tata cãlãtoreşte tot timpul, mai ales când am câte o recãdere. Spitalul îl înspãimântã, gãseşte o mie de alte treburi de fãcut afarã. Poate chiar copii, presupune mama cu voce tare atunci când întreb de ce nu se întoarce tata. Doarme ghemuitã în patul ei cel mare şi mã primeşte la ea dacã am vreun coşmar, mã strânge la piept, zice cã ne simţim mai bine amândouã. Într-o varã, o sã mã ducã în Caraibe, dar pânã atunci trebuie sã mã pun pe picioare. A trebuit sã mã retragã de la cursul de dans, aşa cã, în loc de asta, printre tratamente, atunci când mã simt în putere, sãrim coarda una în faţa celeilalte, şi prima care se opreşte pierde. Deseori eu câştig, dar dupã aia îmi ia ceva timp ca sã-mi revinã suflul, aşa cã ea mã ventileazã cu un aparat spunându-mi  Respirã, şi nu e deloc plãcut.

           Am noroc, cã la spital ea doarme cu mine, le convine şi asistentelor care-s ocupate pânã peste cap cã nu trebuie sã mã supravegheze prea îndeaproape pe timpul nopţii. Se ocupã mama de asta. Stã aşezatã la marginea patului, şi când mã trezesc, febrilã, delirând, nu o gãsesc niciodatã adormitã, e mereu la post, într-o poziţie perfectã de veghe intensã, uneori ghemuitã deasupra unui borcan în care-şi face nevoile, ca sã nu mã pãrãseascã, toaleta fiind prea departe. Apoi, toarnã puţinã apã în vas şi amestecã pasta. Dupã care ia o seringã, fixeazã un ac şi mã injecteazã iar, spunându-mi  Dragostea mea, cu aceastã sevã infamã care îmi pãtrunde în trup. E spre binele tãu, spune ea, dacã vede cã-mi îndrept privirea cãtre seringa ce-şi goleşte lichidul maroniu în venele mele neputincioase. Adormi repede, mama ta e lângã tine.

  1. Iri
    February 11, 2012 at 2:32 pm

    Interesant scris, Irninis.Destul de dur dar interesant. Imi aduce amintre de Vladimir Sorokin dar si de Hortensia Papadat Bengescu.

    • February 11, 2012 at 3:10 pm

      Mda, asa e. Si mie mi se pare socant, cuvintele ei parca te electrocuteaza, insa mi-a placut stilul ei. Intr-adevar, seamana cu cel al Hortensiei Papadat Bengescu, insa Claire Castillon reuseste sa transmita mult in putine cuvinte. Poate chiar prea putine. Sunt curioasa cum este “Dedesubt este infernul”, romanul ei aparut in aceeasi colectie. Imi voi face timp sa-l citesc si sa scriu si despre el cateva impresii…

      Ps. Daca as reusi sa si scriu cate ceva la fiecare carte citita…

      • Iri
        February 12, 2012 at 6:19 pm

        Important e sa citim in primul rand… Mai ales in vremurile noastre,in care cititul nu e o… prioritate, eufemistic fie zis. Dincolo de asta, imi place cum ilustrezi comentariiile, sunt imagini care subliniaza textele iar unele sunt chiar artistice.

      • February 12, 2012 at 7:23 pm

        Asta asa e. Insa mi-ar placea mult sa reusesc sa ma intorc la scris. Cat despre citit, la el n-as putea renunta niciodata!

        Cat despre fotografiile cu care ilustrez textele… Dintotdeauna am crezut ca o imagine potrivita face mai mult decat o mie de cuvinte!

  2. Iri
    February 13, 2012 at 4:55 pm

    Mi-ar place sa citesc ceva scris de tine. Stilul de critic literar se simte, am citit si pare o promisiune frumoasa pentru scriitor. Ai un scris limpede si lucid, inteligent si analitic, care exprima o sensibilitate antrenata si pasiune pentru ce scrii si ce citesti. Nu-mi dau seama cum ar arata el intr-o carte de critica literara, care -cand criticul e onest- trebuie sa aiba un ritm si o compozitie specifica.Dar, poate o sa vedem…peste un timp.
    Stiu, cititul e “boala” grea. Fara carti nici eu n-as putea trai. Scrisul, si mai grea…Imaginile imi plac mult, mi-aduc aminte de un cineast rus.
    Zilele astea voi cauta cartea lui Claire Castillon.

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: