Home > Jurnal de lectura, Litere si ... alfabete > Jurnal de lectura – Insecta – Claire Castillon

Jurnal de lectura – Insecta – Claire Castillon


        

         Nu mi-au plãcut niciodatã nuvelele. Mi s-au pãrut întotdeauna nişte romane neterminate… ştiu cã este absurd, cã poţi spune mult în puţine cuvinte, însã nu am reuşit niciodatã sã scap de sentimentul de neterminare pe care genul respectiv mi-l inspirã.  

        Cel puţin pânã acum. Pânã azi când am recitit integral volumul de nuvele, pe care Claire Castillon l-a reunit sub numele „Insecta”. Nu este prima oarã când îl citesc şi totuşi, impresia este la fel de puternicã. Impresia cã ai tras cu ochiul, prin perdea, la un universul intim al relaţiilor dintre mame şi fiice. Un univers în care vina, dragostea, ambiţia, boala, moartea reprezintã coordonatele pe care se înscriu personajele, orbite pe care graviteazã unele în raport cu altele, personaje mutilate de propria lor existenţã, de propriile lor angoase. Şi toate astea, zugrãvite în numai câteva pagini. În doar câteva cuvinte.

        Cuvinte care taie în carne vie cu precizia unui brici bine ascuţit. Cuvinte care decoperteazã pojghiţa sufletului pentru a scoate la luminã emoţii bine ascunse. Cuvinte care pun sare pe ranã. Cuvinte care te şocheazã prin brutalitatea lor. Şi prin realitate. Cuvinte care te dor şi te alinã. Cuvinte care îţi aduc aminte de propria mamã. Sau de propriul tãu copil.

         Lumea lui Claire Castillon este o lume în care nu mai ştii ce înseamnã cuvântul „normalitate”. Normalitatea ta, a omului simplu, ce se ghideazã dupã un set de reguli etice care, însumate, creeazã noţiunea de „conştiinţã”, sau normalitatea lor, a personajelor, mame sau fiice, care se poziţioneazã în centrul unui univers deraiat?

         Ceea ce surprinde este linia de implicaţie, matematicã aproape, ce se stabileşte între personaje. Este ca într-un desen complicat în care te chinui sã descoperi unde duce fiecare linie, cine pe cine implicã, şi în final, te abandonezi, obosit, contemplãrii. Bineînţeles, fãrã a gãsi firul Ariadnei prin labirintul lui Claire Castillon. Mame abuzate de propriile fiice, fiice otrãvite de propriile mame, mame abandonate în azile mizere, fiice utilizate drept paratrãsnet al frustrãrilor de propriile lor mame, mame bolnave de cancer şi fiice care le pedepsesc pentru asta, fiice retardate care ajung sã ucidã, fiice ucise de sfaturile de viaţã ale mamelor, mame care vor sã fie prietene cu fetele lor însã uitã cã existã limite. Impuse de moralã, societate, educaţie, bun-simţ. Este o lume a hybris-ului unde nimic nu e prea mult, prea cinic, prea absurd, prea dureros. Unde numai motivaţia este cea care conteazã. Însã dincolo de idee, dincolo de explicaţia pe care Castillon o gãseşte pentru fiecare comportament deviant, urlã din rãrunchi afectul, emoţia strivitã care stã la baza relaţiei mamã –fiicã. O relaţie amputatã de motivaţii obscure, legãturã de sânge care încearcã sã-şi pãstreze aparenţa de normalitate, însã care ajunge sã-l şocheze pe cel care, ani de-a rândul, s-a bucurat de alintul drãgãstos al mamei înainte de culcare.

          Sila faţã de bolnavii incurabili, incestul, infanticidul, crima devin scenarii povestite la persoana întâi, tot atâtea pretexte pentru a creiona, fãrã perdea şi fãrã teamã, figuri de femei  aflate într-o perpetua rivalitate, într-o luptã continuã pentru supremaţie, pentru dreptul la viaţã. Iubirea purã dintre mamã şi fiicã devine o noţiune abstractã, o lipsã uriaşã într-o lume împinsã de hazard la limita umanitãţii. Ici, colo, apare câte o fâlfâire de emoţie care te face sã speri cã lumea în care trãieşti TU, ca individ, nu este cea descrisã în doar câteva pagini. Ca mai existã speranţã. Şi dragoste.

         Însã înainte sã respiri uşurat, lumina se stinge, este din nou întuneric, dai pagina şi… sfârşit. Scriitoarea te abandoneazã pradã întrebãrilor, frustrãrilor, temerilor patologice care te curpind ca într-o menghinã. Eşti prins în capcana lumii pe care ea a construit-o şi nu ştii cât este realitate şi cât este ficţiune. Dincolo de procent, partea proastã este cã şi pura ficţiune, de cele mai multe ori, este ruptã… din realitate!

  

       

         

         

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: