Archive

Archive for February, 2012

O întâmplare…

February 17, 2012 1 comment

     

         Am gãsit ieri pe Facebook o chestie care mi-a plãcut mult de tot… veeezi… mai sunt şi lucruri faine pe-acolo, asta apropo de articolul meu mai vechi. O întâmplare aparent banalã care ascunde nişte înţelesuri care ar trebui sã ne punã pe gânduri. Enjoy!

      A man sat at a metro station in Washington DC and started to play the violin; it was a cold January morning. He played six Bach pieces for about 45 minutes. During that time, since it was rush hour, it was calculated that thousands of people went through the station, most of them on their way to work.    

       Three minutes went by and a middle aged man noticed there was musician playing. He slowed his pace and stopped for a few seconds and then hurried up to meet his schedule. A minute later, the violinist received his first dollar tip: a woman threw the money in the till and without stopping continued to walk. A few minutes later, someone leaned against the wall to listen to him, but the man looked at his watch and started to walk again. Clearly he was late for work. The one who paid the most attention was a 3 year old boy. His mother tagged him along, hurried but the kid stopped to look at the violinist. Finally the mother pushed hard and the child continued to walk turning his head all the time. This action was repeated by several other children. All the parents, without exception, forced them to move on.    Read more…

Advertisements

Despre Valentine’s Day

February 13, 2012 2 comments

        Mã pregãtesc sufleteşte pentru ziua de mâine. O zi invadatã de inimioare cântãtoare mai ceva decât viscolul din ultimele zile. Pentru cã da, ştim bine cu toţii, mâine este vestitul Valentine’s Day. O zi când toate magazinele sunt pline de „articole pentru îndrãgostiţi” şi, din pãcate, toţi se înghesuie sã le cumpere. Bine, bine… nu chiar toţi… dar majoritatea… Le ştiţi prea bine… sunt chestiile alea roşii, chinezeşti, kitschoase, care mârâie un „I love you” zgârietor de timpane de fiecare datã când le atingi. Chiar şi când te împiedici de ele.

          O zi când „love is în the air” chiar dacã sunt -10 grade Celsius şi pânã şi florile se ofilesc instantaneu la schimbarea de temperaturã. O zi când toţi blãnoşii de pluş, indiferent de specie, cu nelipsita inimioarã în braţe, sunt rechiziţionaţi din magazine şi daţi cu parfum, apoi oferiţi pe post de dovadã. Ce conteazã cã celãlalt  face deja colecţie? O zi când toate diminutivele o iau razna şi toate „pisi”, „iubi”, „miţi”, toţi „iepuraşii” şi toţi „puiuţii” par sã fie convocaţi la raport tocmai ca sã fredoneze în cor acelaşi piţigãiat „Ai lãv iuuuuuuuu”. Read more…

Zece operaţii în zece ani – Claire Castillon

February 9, 2012 Leave a comment

    

       Încã un exemplu de scriiturã aparţinând lui Claire Castillon. Poate cea mai umanã nuvelã din tot volumul „Insecta”…

       Merg şi, în timp ce îmi vãd de drum, ea rãmâne. Mi-a spus cã o sã mã aştepte ca sã moarã, a spus-o aşa, cuvintele exact în ordinea asta, cu calm, cu siguranţã, şi ea-şi ţine mereu promisiunile. Vine din ea, pentru mine. Dacã aş fi luat maşina, dacã la ora asta aş fi sosit, ea ar fi plecat deja. Am înţeles bine. O sun de mai multe ori pe zi. Ridicã receptorul, nu e niciodatã prea obositã ca sã refuze sã vorbeascã cu mine, nu spune nimic despre ea, mã întreabã unde am ajuns. Spune doar Grãbeşte-te. Îi rãspund cã picioarele mele nu au terminat încã sã striveascã soarele.

         Uneori se trezeşte, mã sunã. Într-o noapte, telefonul a sunat, era ea la capãtul firului, ca sã mã anunţe cã o sã moarã. În curând, a spus ea, când anume, nu se poate spune cu precizie, dar în curând, e o promisiune. I-am spus cã o sã vin, a spus da de mai multe ori, ca şi cum ar fi fost un ecou. Dar pe jos, am adãugat eu, vreau sã vin pe jos. Ecou contra ecou, am tãcut amândouã. Locuiesc în sudul unor dealuri virgine şi golaşe, într-un deşert, ea locuieşte la Paris, face parte dintr-o familie parizianã de trei generaţii. În curând. Ţinea sã mã vadã, dar nu a spus nimic, nimic forţat, a repetat doar Faci cum vrei, cum preferi, cum crezi. Era o undã de regret în vocea ei, o neînţelegere, o îndoialã. Am sunat-o din nou ca sã-i spun cã mã va revedea. Oricum, o sã te aştept, mi-a mai spus ea. Read more…

Münchhausen prin procurã – Claire Castillon

February 7, 2012 5 comments

        

          Pentru a vã face o idee despre cum scrie Claire Castillon, m-am gândit sã vã ofer o mostrã… poate cea mai cinicã, şocantã şi provocatoare  nuvelã dintre toate cele care alcãtuiesc volumul „Insecta”.

 

         De îndatã ce ajungem la spital, ea curãţã conştiincios mobilierul cu alcool şi plãteşte accesul la televizorul a cãrui telecomandã o ambaleazã într-o cascã de duş. O sãrutã pe doamna Domini, infirmiera şefã care se ocupã de etaj şi care ne cunoaşte bine, pe mama şi pe mine, de un an de când tot venim. Sosesc slãbitã, cu picioarele înmuiate, cu gura uscatã, şi deseori mama mã duce în braţe pânã la etaj, apoi mã culcã pe o targã şi, în sfârşit, rãsuflã uşuratã, voi fi îngrijitã şi ea o sã se linişteascã. Boala mea îi înnebuneşte pe medici, nu reuşesc sã înţeleagã cum de fac eu septicemii din moment ce nu sufãr de imunodeficienţã şi mâncarea mea este întotdeauna aleasã corect de mama care are mereu grijã de asta. Ea îi uimeşte pe medici cu cunoştinţele ei, i se spune chiar doamnã doctor, ea-şi cere scuze roşind, a fost preparatoare la farmacie, dar, de când mã tot îmbolnãvesc, a încetat sã mai meargã la serviciu pentru a avea grijã de mine, în ciuda protestelor prietenelor ei care erau mai degrabã împotrivã. Read more…

Jurnal de lectura – Insecta – Claire Castillon

February 6, 2012 Leave a comment

        

         Nu mi-au plãcut niciodatã nuvelele. Mi s-au pãrut întotdeauna nişte romane neterminate… ştiu cã este absurd, cã poţi spune mult în puţine cuvinte, însã nu am reuşit niciodatã sã scap de sentimentul de neterminare pe care genul respectiv mi-l inspirã.  

        Cel puţin pânã acum. Pânã azi când am recitit integral volumul de nuvele, pe care Claire Castillon l-a reunit sub numele „Insecta”. Nu este prima oarã când îl citesc şi totuşi, impresia este la fel de puternicã. Impresia cã ai tras cu ochiul, prin perdea, la un universul intim al relaţiilor dintre mame şi fiice. Un univers în care vina, dragostea, ambiţia, boala, moartea reprezintã coordonatele pe care se înscriu personajele, orbite pe care graviteazã unele în raport cu altele, personaje mutilate de propria lor existenţã, de propriile lor angoase. Şi toate astea, zugrãvite în numai câteva pagini. În doar câteva cuvinte.

        Cuvinte care taie în carne vie cu precizia unui brici bine ascuţit. Cuvinte care decoperteazã pojghiţa sufletului pentru a scoate la luminã emoţii bine ascunse. Cuvinte care pun sare pe ranã. Cuvinte care te şocheazã prin brutalitatea lor. Şi prin realitate. Cuvinte care te dor şi te alinã. Cuvinte care îţi aduc aminte de propria mamã. Sau de propriul tãu copil. Read more…

%d bloggers like this: