Home > My beliefs > Arta de a greşi

Arta de a greşi


       Nici nu mai ştiu când am învãţat, în copilãrie cred, cã a greşi este omeneşte… cã poţi face prostii când eşti mic tocmai din neştiinţã. Cã nonşalanţa cu care te duci şi îţi strecori mâna printre limbile albastre ale focului, nu te scuteşte de arsuri. Cã nu e de ajuns sã ţi se spunã cã „te arzi” pentru cã n-o înţelegi pânã când n-o simţi pe pielea ta. Şi nici când vine mama şi-ţi panseazã degetul umflat zicându-ţi „ţi-am spus eu”, nu te scuteşte de experienţe viitoare…

         Da, mama mea, ca orice mamã pe lumea asta,   mi-a pansat la un moment dat, degetul dureros, ştergându-mi cu sãruturi lacrimile izvorâte din greşealã. Şi a încercat şi-atunci, şi de nenumãrate ori dupã aia, sã-mi explice cã n-o sã mã poatã apãra de toate greşelile, cã unele sunt ireparabile. Aşa cum a încercat sã salveze de la moarte un biet pisic furat de prin vecini, pe care, eu, din prea multã dragoste, l-am înfãşat strâns, strâns crezând cã aşa o sã-i fie mai bine… şi plângând apoi cu trupuşorul lui înţepenit în braţe, am crezut atunci cã am înţeles ce înseamnã „greşealã”. O greşealã pe care nimeni pe lumea asta, n-o mai poate îndrepta.

       Însã niciodatã nu reuşeşti sã înţelegi pe deplin… Mai ales în clipa în care o faci, când eşti pe deplin convins cã procedezi bine. Când crezi ca decizia pe care ai luat-o e cea corectã. Sau când nici mãcar nu îţi dai seama când ai alunecat pe Valea Plângerii. Când un cuvânt rostit din prea multã durere sau dragoste a sfãrâmat idealuri, emoţii, sentimente. Vieţi întregi. Propria ta viaţã.

      „Data viitoare n-am sã mai greşesc” îţi spui când umbra lacrimilor încã îţi mai încercãneazã privirea. Şi lecţia pare învãţatã. Şi totuşi greşeşti, greşeşti, greşeşti fãrã oprire, în faţa oamenilor pe care îi iubeşti,  în faţa lui Dumnezeu, în faţa ta… şi, uneori, din prea mult orgoliu sau din neputinţã refuzi sã recunoşti cã ai greşit. Pentru cã „prea târziu” sunã gol şi surd, se rostogoleşte cu greutatea pietrelor de moarã peste propria-ţi greşealã. Şi într-adevãr, nu mai poţi face nimic. Nu te mai poţi întoarce în clipa în care, conştient sau inconştient, ai ales… pentru cã da, aşa cum spunea Gyuri Pascu, „ adevăratul timp este un punct care se numeşte “acum”, înţepat de o infinitate de drepte care se numesc alegeri în viaţă”.

      Dincolo de greşealã rãmâne angoasa. Neputinţa. Frustrarea. Timpul irosit printre degete. Ocaziile ratate. Frânturi de surâsuri risipite. Ochii trişti pe care i-ai înşelat. Durerea acutã ca o operaţie pe viu. Iubiri zdrenţuite. Sunetul surd al tãcerii din tine. Paşii reci ce se sting încet. Sânge şi lacrimi. Lacrimi şi sânge. Şi dincolo de toate, un chip rãvãşit din oglindã, strãin, împietrit în propria-i durere, care te întreabã mut: „De ce?”

       Şi timpul, acel „prezent” menit sã-ţi arate cã încã trãieşti, încã respiri, ajunge parcã sã-ţi sfâşie sufletul cu alunecarea lui lipicioasã. Şi-n tolba lui, mai grea ca sacul lui Moş Crãciun, regãseşti  urmele tuturor greşelilor trecute. Greşeli din care credeai ca ţi-ai învãţat lecţia şi care se dovedesc acum doar tipare ale propriei  neînţelegeri. Pentru ca da, rareori învãţãm din greşeli. Cât despre greşelile altora, nici mãcar n-avem timp sã le-ascultãm. Ne place sã auzim la tot pasul cã e bine sã înveţi din greşeli, eventual din ale celor care au mai trecut pe aceeaşi stradã,  însã în realitate, ne credem prea buni pentru asta. Prea unici. Prea neînţeleşi.

      Am greşit de atâtea ori, încât am pierdut numãrãtoarea greşelilor mele. Şi greşesc în fiecare zi, greşesc prin fiecare gest pe care îl las sã-mi scape din prea mult entuziasm sau prea multã necugetare. Din neatenţie, orgoliu, teamã, vinã, ruşine, admiraţie, curiozitate, pasiune, dragoste.

      Greşesc din dorinţa de a nu greşi.

  1. io
    May 19, 2011 at 8:17 pm

    cand aceeasi greseala o faci de o suta de ori, mai poti poza in victima sau sa te ascunzi spunand…neintentionat ?
    da…daca tupeul este fara limite !
    posteaza asta ca de la un “prieten”

  2. Ramon Tony Uta
    May 23, 2011 at 7:11 pm

    A gresi este ceva firesc si natural, este uman si doar cei ce ‘stau’ si nu fac nimic in aceasta viata nu gresesc… Nimeni nu este perfect, nici macar Dumnezeu, iar pilda cea mai relevanta este cea a femeii adultere ce urmau sa o ucida cu pietre,iar Isus fiind intrebat se stie prea bine ce le-a raspuns…aruncand el insusi piatra ce luase in mana, lasand a se intelege ca nimeni nu e liber de pacat. Nu judeca si mergi mai departe. A recunoaste o greseala, a avea capacitatea de a ierta si a lua ‘viata’ de la inceput fara ura, fara ranchiuna si resentimente este adevarata cale catre urmatoarea etapa a vietii… Si timpul le va aseza pe toate la locul lor.

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: