Home > Despre..., My beliefs > Despre facebook şi alţi demoni…

Despre facebook şi alţi demoni…


      Nu cred cã existã om pe lumea asta care sã nu fi fost curios mãcar, sã-şi creeze un cont pe facebook. Da, ştim cu toţii cum funcţioneazã reţeaua, mai ales cã mulţi dintre noi ne-am „încadrat” deja în rigorile noului sistem. Am spus „sistem”? mda, aţi putea sã mã contraziceţi replicând cã nu te obligã nimeni sã-ţi faci cont pe o reţea de socializare, cã ţine de propria voinţã, libertate de alegere, plãcerea de a cãuta şi de a gãsi oameni care gândesc la fel ca tine…

      Şi poate cã dintr-un punct de vedere, aparent, aveţi dreptate. E plãcut sã împãrtãşeşti idei, sã le oferi şi altora ceva din felul tãu de a fi, de a gândi, de a simţi, din lucrurile care îţi plac. E plãcut sã ştii cã poate, cineva care vede postarea, apreciazã  gândurile şi sentimentele tale, cã se poate identifica individual cu tine în anumite preferinţe muzicale, literare, de opinie. Însã  întrebarea care se pune este „existã limite”?  În ce mãsurã vrei sã te „identifici” cu toţi prietenii tãi din lista care poate numãra 100, 200, 1000 sau 5000 de indivizi… în ce mãsurã aceastã partajare a propriului eu, a spaţiului privat, te expune pe tine ca individ, te face sã trãieşti într-o vitrinã, o vitrinã cu oameni, poze şi gânduri, dar totuşi  o vitrinã? Nu devii oare vulnerabil în clipa în care fiecare poate lua ceea ce-i convine din tine, fiecare se poate servi, ca la o cantinã, din ceea ce-i oferi  tu pe tavã într-un sistem care impune „traiul la comun”?

       Am cont pe facebook şi da, recunosc, într-o anumitã mãsurã, sunt dependentã de el. În fiecare dimineaţã, mã trezesc şi în timp ce îmi beau cafeaua, deschid mailurile şi inevitabil… facebookul. Şi nu este suficient sã îmi fac noi prieteni, sã le rãspund unora care îmi scriu, sã comentez şi eu lucrurile care îmi plac, şi sã postez şi eu, la rândul meu, fragmente de viaţã, fragmente de suflet, fie cã este vorba de fotografii, melodii sau citate. Nu… nu este suficient cã am ajuns sã trãiesc virtual, aşa cum existã jocurile în care îţi iei un animal de casã pe care te obligi sã-l îngrijeşti şi care în doua zile moare dacã ai uitat, de exemplu, sã-i dai apã. Nu! Îmi mai şi place… fãrã sã-mi dau seama cã pur şi simplu am uitat sã mai trãiesc, la propriu, în lumea realã. Nu mã mai vãd cu prietenii mei apropiaţi, pentru cã deh… putem vorbi pe facebook, nu mai facem schimb de opinii pentru simplul fapt cã este suficient în fiecare zi sã citeşti statusurile celor care te intereseazã, şi deja le ştii starea de spirit, nu mai socializãm afarã, în lumea realã, dincolo de ecranul monitorului, pentru cã e atât de simplu sã hoinãreşti pe facebook şi sã gãseşti oameni asemãnãtori  ţie… pentru ce?  Pentru „socializare”… dar ce înseamnã socializare astãzi când toate lucrurile s-au comprimat şi şi-au pierdut esenţa? Când oamenii se grãbesc sã sarã peste etape, sã facã mai întâi sex şi pe urmã sã afle cum îi cheamã, sã muşte mai repede şi mai cu poftã din fructul ispitei fãrã a vedea cã este plin de viermi? În goana asta nebunã prin locuri, timpuri, oameni, nu facem altceva decât sã bifãm experienţe, mai mult sau mai puţin fericite, dar cu siguranţã superficiale. Nu mai aşteptãm sã ne îndrãgostim. Ne îndrãgostim virtual. Nu mai trimitem flori. E de ajuns sã postãm o pozã pe „wall”. Nu mai comunicãm. Folosim chatul. Nu mai trãim. Ne mulţumim cu surogate.  În goana asta nebunã împotriva morţii, lucrurile simple ale vieţii şi-au pierdut valoarea, şi-au pierdut farmecul. Sau poate noi ne-am schimbat între timp sistemul de valori. Noi considerãm „normal” sã pierdem o zi întreagã pe facebook în loc sã citim o carte, sã ieşim la aer în plin soare, sã ne bucurãm cã suntem liberi.

      Nu, nu suntem liberi… avem doar iluzia libertãţii. Credem cã noi suntem proprii noştri stãpâni, când în realitate, sistemul este cel care ne guverneazã. Suntem doar rotiţe într-un angrenaj al cãrui mecanism ne striveşte propria viaţã. Şi nici mãcar nu ne dãm seama de asta. Trãim într-o lume virtualã luând de bun tot ceea ce ea ne oferã cu atâta generozitate. Luãm tinicheaua drept aur în încercarea noastrã, stupidã, de a avea impresia comunicãrii. Credem în himere, credem ca fiecare obiect din vitrinã este ceea ce pare, fãrã sã luãm în seamã cã acea imagine poate fi de fapt o hologramã. Un fals odios menit sã parã o capodoperã. Şi-atunci unde este echilibrul? Cum sã nu te laşi indus în eroare când fiecare vine şi îşi expune pe tarabã tot ceea ce crede el de cuviinţã, încercând sã se arate într-o luminã cât mai favorabilã pentru a cãpãta cât mai multe „like-uri”. Pentru a cerşi atenţie. Pentru a impresiona privirea unui eventual cumpãrãtor care îşi plimbã ochii prin vitrinã. Şi uite-aşa, totul se transformã într-un comerţ, chiar dacã fãrã bani, un comerţ de senzaţii, cuvinte, întâlniri. Un schimb care ucide poezia unui contact real, nemijlocit de aparenţe.

       Ca sã nu mai pun la socoteala cã el, facebookul, s-a insinuat în viaţa mea ca un hoţ şi mi-a furat-o. Dacã la început îl verificam o datã dimineaţa şi încã o datã seara, treptat, pe nesimţite aproape, mi-a furat tot timpul. Şi pe mine odatã cu el… acasa îl am deschis, la birou îl am deschis, cred cã şi la emisiune ar mai lipsi sã îmi instalez un laptop sub nas, deschis pe … facebook. Şi mã mai plâng cã n-am timp. N-am timp sã citesc, sã învãţ, sã ies cu prietenii, sã ma plimb, sã trãiesc. N-am timp. Cronofagia a devenit un stil de viaţã. Partea proastã este ca el, facebookul, stârneşte adicţii. Oare câte „like-uri” am mai primit la linkurile pe care le-am postat? Cine a mai comentat  vreo pozã de-a mea? Cine m-a mai bãgat în seamã? Fãrã limite. La infinit.

       Nu pot nega cã are şi pãrţi bune. Mi-am gasit prieteni din liceu care sunt doar la un click distanţã, am mai gãsit lucruri demne de citit, promovate în acest imens spaţiu în care valorile sunt puse la grãmadã cu kitsch-ul.  Doar cã sub aparenţele comunicãrii, non-comunicarea se insinueazã tot mai mult. Alãturi de fals, minciunã, cronofagie, adicţie. Depinde de fiecare cât lasã acest demon sã-i stãpâneascã  viaţa.

  1. February 5, 2011 at 3:46 pm

    “Timpul nu este un obiect sau un lucru, ci un concept. Se va stinge in intelect.”
    Dostoiewski- Demonii

    Si mai zicea cineva, nu mai stiu cine, ca
    “Singurii demoni cu care trebuie sa luptam sunt cei din noi.”

    In rest, ma bucur ca ai inviat blogul, cu toate ca si blogul poate fi considerat o oglinda cu himere. Ai vazut vreun film interesant in ultima perioada?🙂

    • February 5, 2011 at 7:27 pm

      Daca ne apucam sa vorbim despre timp, s-ar putea sa nu reusim niciodata sa ajungem la o concluzie… chiar aseara citeam ceva interesant in legatura cu timpul. gasesti articolul aici: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/ce-este-timpul/

      Cat despre titlul postului, ar trebui sa fac precizarea ca ideea mi-a venit de la cartea lui Marquez, “Despre dragoste si alti demoni”.

      Si eu i-am dus dorul blogului, doar ca nu prea am considerat in perioada asta ca am ceva de spus. Si pentru scris ai nevoie de stare, de liniste, de timp. De-abia acum le-am regasit cat de cat, sper sa reusesc sa ma apuc mai serios de “completat” blogul. Ai dreptate cand spui ca si el poate fi o oglinda cu himere, doar ca pe blog nu iti pui in fiecare zi status ca “tocmai mi-am facut unghiile” sau “ce frumos ninge afara!” Ar trebui sa mai scriu si despre ce filme mai vad, dar asta ar insemna sa nu mai fiu atat de lenesa!🙂

  2. February 5, 2011 at 3:52 pm

    Multi se intreaba de ce ai nevoie sa fii conectat cu prietenii pe care ii poti intalni in carne si oase. Raspunsul e simplu: pentru ca FB-ul este complementar unei intalniri in carne si oase. Evident, nu o inlocuieste. Dar evident, o sublimeaza. Pentru ca, pe FB, poti vedea IN TIMP REAL ce fac prietenii tai. E ca si cum ai avea o fereastra directa deschisa spre viata lor (sau ma rog, in partea pe care o lasa sa se vada din viata lor). Hop, apesi un buton al telecomenzii si vezi canalul lui Dan. Apoi, poti schimba, si vezi canalul Sorinei. Apoi, te uiti un pic pe canalul Mihaelei. Si tot asa. E mult mai simplu decat a-i suna zilnic pe fiecare dintre ei ca sa vezi ce au mai facut, in ce ape se scalda. Pe FB vezi asta, si mai mult decat atat, alegi singur cand sa vezi… Privesti totul de acasa de la tine, din fotoliu. N-ai nevoie sa stai cu ei ore intregi ca sa-ti arate fotografii de vacanta. Le vezi tu, de acasa. Asta inseamna ca atunci cand te intalnesti cu ei, folosesti timpul mai frumos, mai direct.
    O alta viziune despre FB, aici: http://www.mirandolina.ro/2010/11/18/facebook-e-instrumentul-nostru-si-nu-invers/
    Si aici: http://www.mirandolina.ro/2010/11/18/facebook-e-instrumentul-nostru-si-nu-invers/

    • February 5, 2011 at 7:17 pm

      Nu ma intelege gresit, nu sunt impotriva facebookului. Ideea pe care vroiam s-o exprim este ca intr-un fel sau altul ajungem sa inlocuim realitatea cu spatiul virtual. sa traim mai mult in el. ca sa nu mai pun la socoteala, ca da, poti comuta pe canalul Mihaelei sau al lui Sorin, daca te intereseaza, dar nu poti comuta zilnic de pe un “canal” pe altul” daca ai 2000 sau 5000 de prieteni. ia gandeste-te, ai mai avea timp de altceva? si din cei 2000 pe cati ii cunosti “in carne si oase” cum spunea basmul, cu cati dintre ei ai in realitate ceva in comun? si din perspectiva asta, realitatea este foarte usor de cosmetizat, pentru simplul fapt ca fiecare pune acolo ceea ce-i convine lui, ceea ce-l avantajeaza… ori asta inseamna inca din start o conventie, ar trebui sa pleci de la premisa ca da, conversandu-te cu cineva pe facebook -cati dintre noi n-au vorbit pe facebook macar o data cu un necunoscut, doar pentru ca le-a placut ceva la el? – iti asumi riscul ca persoana respectiva sa fie “fabricata”, sa-si creeze o aparenta pentru a-si indeplini niste scopuri…

      si ar mai fi un aspect care mi-a rasarit acum in minte gandindu-ma mai bine la facebook si la ideea de “vitrina”: vedem cu totii domni si domnisoare care pun poze mai mult sau mai putin decente, in ideea de a atrage cat mai multi – hai sa le spun – “admiratori” (de tipul pitipoanca.org). nu este deturnat astfel sensul initial al facebookului, trasformandu-se intr-o uriasa retea de matrimoniale?

      evident, ca orice lucru pe lumea asta, are si el partile lui bune si partile lui rele. ideea pe care o promovam era de limita.

    • AndreiT
      October 12, 2012 at 11:15 am

      asa e dar ai sa realizezi ca nu este decat o iluzie a facilitarii relatiilor tale sociale….actiunile de pe fb nu au pic de substanta…sunt sterile si cum bine spus in articol cronofage…..fb e doar o boala sociala moderna…efectele le constati prea tarziu…sau unii nu ajung sa le inteleaga niciodata…..distractie placuta pe fb!

  3. Ciprian Birtea
    February 6, 2011 at 9:27 am

    Irninis, chiar că ai dreptate. dacă oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge au constatat (în urma unui studiu ştiinţific, evident) că Facebook-ul este un răspânditor al virusului HIV mai mare decât injecţia cu siringi nedezinfectate. Mulţi oameni completează pe FB rubrica “looking for”. De fapt, FB-ul este folosit de mulţi doar ca să îşi găsească partener(-ă) sexual(-ă). Şi ocupă timpul omului. Gândeşte-te că, la câte poze ai tu (vreo 200-300 dacă nu ai mai adăugat între timp, eu nu-ţi pot vdea profilul), eşti o atracţie a Facebook-ului, şi nu eşti o anonimă, eşti o persoană cunoscută, o personalitate cu alte cuvinte, mulţi intră pe pozele tale, se uită la ele, comentează etc.; şi ai şi o mulţime de prieteni. Astea ar fi părţile negative ale FB.
    Cele pozitive : vrei să transmiţi ceva? Nimic mai simplu! Intri pe FB şi scrii pe wall. Sau trimiţi mesaj în masă unor prieteni şi le ceri să-l răspândească. Aşa cum a fost cu Revelionul 2011 de pe TVR 3. Ai intrat pe FB şi ai scris “loome, loome! am nevoie de oameni pentru emisiune.” Şi lumea s-a abonat. Lume printre care şi eu, şi ţin să-ţi mulţumesc pentru asta. A fost un revelion de neuitat. Dacă postezi ceva pe blog, postezi şi pe FB, şi lumea află. Că aşa, dacă de pildă n-aş avea abonament la postările tale, aş intra o dată la o săptămână-două ca să văd dacă ai mai scris ceva. Mergi la vreun eveniment (şi slavă Domnului, mergi la multe), faci poze şi le pui pe FB; astfel le vedem cu toţii. Deci FB are şi părţi pozitive.
    Dar am şi o întrebare : pe cine adaugi ca prieten? Eu, de pildă adaug pe TOATĂ LUMEA. Dar fostul nostru coleg Andrei (ştii despre cine vorbesc), m-a întrebat la un moment dat, realizând că eu nu-i cunosc pe toţi prietenii de pe Facebook : “Cipriane, ce superficial eşti! Uite, eu, dintre cei 180 de prieteni pe care-i am (atâţia avea atuncea), îi cunosc pe toţi personal. Tu pe câţi îi cunoşti? Pe Daniela Crudu, aia care joacă în filme porno, o cunoşti? Dar pe Amira Hayam, aia care dansează oriental, dând din funduleţ, o cunoşti? Că văd că eşti prieten cu ele!” Părerea asta ţi-o cer : un Facebook-ist ar trebui să dea accept oricui, sau numai dacă îl/o cunoaşte pe respectivul(-a)?

  4. credal
    February 8, 2011 at 11:20 am

    apropo de partea negativa a facebookului, nu stiu daca ai vazut clipul asta. mi-a placut foarte mult🙂

    • February 9, 2011 at 4:12 pm

      E super misto. Chiar nu-l stiam. Thanks.

    • Ciprian Birtea
      February 12, 2011 at 3:27 pm

      E foarte fain. Ai dreptate, Irninis!

  5. Ionuţ
    May 3, 2011 at 7:27 pm

    http://gugaioancristian.wordpress.com Buna,e noul meu blog ! Ce spuneti ? Da-ti un click ? Si daca va place poate mai intrati ! Multumesc🙂

  6. October 13, 2011 at 11:53 pm

    Facebook-ul este un imens muzeu. Fără bilet de intrare, cu figuri (ne)cunoscute. Unele dintre ele sunt expuse în galeria ”prietenilor”, altele apar pe ”hol”, în așteptare, pentru a fi mutate de aici, acolo, în galeria proprie, a amicilor, a fizionomiilor familiare.

    Facebook este un univers virtual, unde ne hrănim curiozitatea, admirăm noile imagini cu cei pe care (credem că) îi cunoaștem. Ne amuzăm, ne mirăm, sau, pur și simplu, privim fără nicio așteptare noile fotografii postate de ”amici” în cămăruțele lor. Avem privilegiul de a privi fără vreun cost suplimentar celui de timp sau abonament de internet. O facem discret, fără pază sau cunoștința celui privit de noi.

    Totuși, la ce bun? Câți din cei pe care-i avem în galeria noastră ne sunt cu adevărat ceea ce spune programul acesta că sunt (prieteni)? Câți din cei care poartă titulatura amintită vor sări în ajutorul nostru dacă vom pune în comun un mesaj care, în principiu, ar trebui să-i pună în acțiune…? Pentru că, nu-i așa, un prieten nu este indiferent la strigătul celuilalt, nu?

    Am testat utilitatea practică a facebook-ului: ”AM RĂMAS ÎN DRUM! FĂRĂ MOTORINĂ! MĂ AJUTĂ CINEVA…?” A fost mesajul postat de mine pe facebook. A fost un fals. Un fals intenționat pentru a vedea reacțiile prietenilor mei online de pe face. Mă îngrijesc mereu să nu rămân în ”pana prostului”. Ajutorul primit? Hmm, aici este problema…!

    Nu-mi rămâne să conchid decât că facebook e un mediu artificial de ”socializare” în care ne băgăm în seamă, unde ieșim ”la interval” pentru a fi priviți și admirați, acceptați și comentați fără alte implicații… Este locul unde ne place să credem că avem prieteni, care rămân, în definitiv, imagini, chipuri, fizionomii imortalizate ce trăiesc în altă parte și nu ne sunt aproape când avem nevoie…

  7. October 3, 2012 at 6:56 am

    Facebook-ul este un imens talcioc. Aici toata lumea-si etaleaza vechiturile, unele ruginite, altele lustruite … sau lucruri noi fara valoare, kitch-uri, imitatii stangace sau marfa expirata.
    Unii-si vand visele si sperantele neimplinite, frustrarile, alti-si descarca chiar ura.
    Multi, nu cauta nimic, sau de fapt se cauta pe ei insusi. Exact ca la talcioc. Un loc unde te duci sa pierzi timpul. Sa scormonesti in vechiturile altora, sa le evaluezi disperarea, sa le descifrezi trecutul. Uneori cumperi pe doi lei o sacosa de nimicuri nefolositiare, considerandu-te privilegiat ca esti de cealalata parte a tarabei. Nu-ti trebuiesc, mai ales ca multe lucruri sunt imbibate de suferinta, insa te simti bine sa fii generos, intelegator, sa empatizezi cu nevoile altora.
    Altii se pricopsesc fie de mila …fie de singuratate cu cate un “animaluț de casa”, gratis – la inceput dragalas si docil … care se dovedeste mai apoi a fi o mare javra, uneori chiar jigodie sau fiara de care scapi uneori cu “costuri devastatoare” . Talciocul (Facebook-ul) este un loc al deprimarii, un soi de telenovela globala cu milioane de personaje … unele depresive, deprimate, inselate, tradate …cersetori …femei usuratice / prostituate …hoti, pungasi …
    si mai ales o intreaga retea de oportunisti gata de-o combinatie, de-o țeapa, de-un castig facil.

    Facebook-ul este un miraj pentru multi. Toti incearca sa se afirme, sa iasa in fata, sa manipuleze, sa se vanda, incercand cu disperare sa iasa din rand, din monotonie … din apartamantul lui sordid, plin de obiecte moarte, de flori de plastic, carti necitite, aer inchis si multa, multa singuratate.
    Ciudat este ca nu-l obliga nimeni sa traiasca asa, in spatele unui ecran de 15 inch cu fata luminata in alabastru, uitandu-se fix minute in sir, pana decide ce sa mai faca cu tastatura sau cu mausul. Stand in semi-intuneric cu scrumiera intesata de chistoace … tasteaza febril un raspuns la un “comment” dupa care zace iar inert in fata ecranului asteptand o reactie care nu mai vine.

    Facebook-ul e un loc pentru oameni slabi, fara personalitate. Oameni ce incearca sa se regasesca sau care experimenteaza modele si atituni …in cautarea lor de sine.
    Nu le ajuta la nimic. Desi uneori reusesc sa para ce nu-s de fapt, n-au curajul sa infrunte viata reala, raman pitulati .. dupa sticla laptopului …si continua sa se arate doar virtual sau in poze facute cu telefonul (din care constant lipseste o mana …cea cu care isi face singur poza)

    Este si-o diferenta intre talcioc si Facebook. In talcioc n-o sa vezi niciodata oameni instariti, plini de bani. Si nici oameni cu adevarat puternici.

    Pe Facebook insa este un loc “minunat” sa-ti etalezi X6-le, Porschele, perlele, gentile, rochiile …Alti-si etaleaza cunostintele – au in lista de prieteni nume sonore, desi n-ar schimbat in viata lor o vorba …in afara eventual de “invitatie la prietenie”.

    Facebook-ul in final e un mod bolnavicios de viata. Ceva contra naturii. Un soi de masturbare a ego-ului. Ne rupem de realitate, devenim aroganti si pretentiosi … seci … traindu-ne viata intr-un apartament rece ca un cavou luminat cu LED-uri, singura licarire de lumina provenind de la diplay-ul mobilului care cand si cand primeste un SMS, un mesaj instant sau cand te suna mama …sa te intrebe “cum te descurci” …

    VIATA E AFARA …. IESITI SI INVIATI

  1. February 17, 2012 at 11:23 am

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: