Archive

Archive for January, 2010

Povestea vacantelor de sarbatori – in Info TVR

January 20, 2010 1 comment

În vizită la CNN

Pentru Irninis Miricioiu, producător la Departamentul Cultură, vacanţa de iarnă a venit… la început de decembrie. Şi chiar dacă nu a fost o vacanţă deplină, Irninis spune că a reuşit să împletească, destul de mulţumitor, relaxarea cu munca. „La începutul lui decembrie, am fost invitată de Comunitatea Românilor din Atlanta să particip la un eveniment pe care îl organizau ei, în încercarea de a păstra tradiţiile româneşti dincolo de graniţe. Şi, deşi nu am avut foarte mult timp la dispoziţie, am reuşit să vizitez oraşul şi, mai ales, să-mi fac mulţi prieteni printre oamenii care ne-au primit cu atâta dragoste. Pe lângã evenimentul propriu-zis, am avut parte de una dintre cele mai frumoase experienţe turistice. Mai întâi am vizitat sediul CNN, aflat în centrul Atlantei, în downtown, aşa cum spun americanii. Imaginaţi-vă o clădire de sticlă, un interior care putea părea la prima vedere un mall luxos şi, dincolo de pereţii transparenţi, redacţii, studiouri, oameni care prezentau live în timp ce noi, vizitatorii, îi priveam curioşi, dincolo de bariera geamului. Şi încă o dată am avut senzaţia că ei ştiu să se promoveze mai bine decât noi, ştiu să vândă inclusiv imaginea de dincolo de sticlă“, spune Irninis.

Sărbători în familie

Deşi nu este un mare fan al băuturilor carbogazoase, Irninis nu a rezistat tentaţiei de a vizita Muzeul Coca Cola. „Găseai acolo, pe lângă o colecţie impresionantă de produse promoţionale, unele păstrate încă de la începutul secolului, şi o demonstraţie autentică a îmbutelierii sticlelor de băutură. Şi dacă rezistai tentaţiei de a te fotografia cu binecunoscutul urs panda, cu siguranţă nu puteai trece nepăsător pe lângă standurile cu băuturi produse de concernul american pe toate meridianele lumii şi care te aşteptau să le încerci”, povesteşte Irninis. Şi chiar dacă timpul nu i-a permis să viziteze cel mai mare acvariu din lume, Georgia Aquarium, tur care ar fi necesitat cel puţin o zi, Irninis a profitat de ocazie pentru a face câteva cumpărături în Lennox Mall. „Pentru că se apropiau Sărbătorile, am preferat să le fac apropiaţilor câte un cadou inedit, adus de dincolo de Ocean. Cât despre perioada sărbătorilor, vacanţa propriu-zisă, mi-am petrecut-o în familie, încercând să-mi reîncarc bateriile după anul foarte plin care tocmai a trecut”, conchide Irninis.

Advertisements

Din intuneric

January 8, 2010 4 comments

Din intuneric

 

Intuneric,

Intuneric fluid cu reflexe sangerii

Mister ascuns in intuneric

Zgomot de pasi

Si umbra…

 

Nimic nu va mai fi cum a fost,

Asteptarea, golul, angoasa,

Tu si eu,

Lumea de afara,

Unde timpul parca se alearga singur din urma.

 

Mi-e dor de intuneric,

de dara de lumina strecurata printre draperii

de tacere

de tine,

de secundarul intepenit intr-o secunda.

 

intuneric,

intuneric greoi ce se impotmoleste curgand

tacere ascunsa-n intuneric

si.. vid.

 

Mi-e frica sa pasesc,

alunecand in intunericul din mine.

 

Irninis Miricioiu

 

Despre public si Hai sa ne intalnim sambata seara…

January 6, 2010 4 comments

Placerea este un lucru care nu tine neaparat de simturi… placerea tine de intelect, tine de sistemul de valori al fiecaruia… si atunci cand sistemul nostru de valori se potriveste cu ceea ce percepem prin intermediul simturilor, se starneste adevarata emotie… fie ca este vorba de o melodie care ne place, de un vers, de toate la un loc…

Am inceput sa vorbesc despre placere, tocmai pentru ca dincolo de bariera sticlei, publicul, cel caruia i se adreseaza orice prezentator de televiziune nu este doar o notiune abstracta… este format din oameni. Fiecare cu individualitatea proprie, fiecare cu preferinte, optiuni, viziuni, cu lucruri care ii plac sau pe care le detesta, cu emotii care il scot din monotonia prezentului si il proiecteaza in atemporalitate, cu schimbari bruste de atitudine… un public vazut ca un ocean aflat in permanenta miscare, cu flux si reflux, ce rezoneaza la cea mai mica adiere de vant…

Este foarte greu sa intuiesti care sunt asteptarile publicului, privit ca entitate eterogena… este foarte greu sa stabilesti un numitor comun al tuturor oamenilor care, intr-o seara obisnuita de sambata, deschid televizorul din dorinta de a se relaxa, de a lasa deoparte grijile din fiecare zi… este foarte greu sa alcatuiesti “retete”, tocmai pentru ca oamenii au gusturi diferite, asteptari diferite, trebuinte superioare care trebuie satisfacute… si nu exista decat un pas intre placere si ridicol, tocmai pentru ca  simtul critic al publicului este foarte dezvoltat. De fapt, el este singurul arbitru care nu ne lasa sa cadem in trivialitate… ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca tot ce a fost nou in materie de media s-a inventat deja!

Ne-a fost greu sa concepem un proiect care sa readuca Televiziunea Nationala din nou in atentia publicului, si care sa intruneasca macar o parte din preferintele fiecaruia… dar audientele emisiunii Hai sa ne intalnim sambata seara, atat cea difuzata pe 26 decembrie, cat si cea de pe 2 ianuarie, au demonstrat ca publicul are nevoie de altceva: divertisment de buna calitate, actori consacrati care il fac sa uite de probleme, muzica pentru toate generatiile, dans, lumina si culoare. Astfel, invitatia la cabaret pe care dumneavoastra, cei de acasa, ati acceptat-o pe 26 decembrie, a avut ca punct maxim de audienta 6.8 puncte, iar petrecerea de la carciumioara difuzata pe TVR 1 pe 2 ianuarie, a intrunit 7.1 puncte de audienta… ceea ce ne-a demonstrat noua, intregii echipe, ca publicul a apreciat efortul nostru… poate pentru unii care prefera senzationalul in detrimentul divertismentului, pare putin, insa pentru noi, toti cei care nu ne limitam la comercial, este o performanta.

Speram ca ne-am ridicat la nivelul asteptarilor dumneavoastra, ca am reusit sa va rapim, chiar si pentru aproape doua ore, din realitatea vietii de zi cu zi, ca am reusit sa va provocam acea placere, de care vorbeam la inceputul acestui post. Oricum, noi va multumim, tocmai pentru ca ne-ati urmarit cu atat interes.

Si speram ca veti accepta si invitatia de saptamana aceasta, la partea a doua a cabaretului nostru! Sambata, 9 ianuarie, TVR 1, 21.10! 🙂

Cu drag,

Irninis Miricioiu

%d bloggers like this: