Dor de tine

 

M-am prins in propria-mi capcana

                  iscata intre doua lumi.

Tu esti departe, eu sunt departe

in goana cailor, un inger mut s-a inaltat.

 

Am crezut ca dincolo de nori

               mai e ceva.

Nestiind ca de fapt tu ai luat totul

pana si ingerul zdrobit de copitele cailor.

 

Si lacrima care a curs atunci

          pe obrazul de marmura

al umbrei din oglinda trecutului

s-a spart intr-o mie de cioburi.

          S-a recompus in imaginea ta.

Irninis Miricioiu

Meditaţie

 

Nu sunt un înger ce îşi întinde aripile în jurul tãu

            ca sã te spele de pãcate.

Nu sunt o lacrimã ce se prelinge pe-un obraz

            fierbinte de atâta aşteptare.

Nu sunt o mânã-ncremenitã-ntr-un gest

            frânt de nepãsarea ta.

Nu sunt drumul ce se-aşterne paşilor tãi

            mult prea grãbiţi în depãrtarea lor.

Nu sunt nisipul din clepsidrã ce uitã sã curgã

            atunci când doar vidul mai e între noi.

Nu sunt sãrutul de rãmas bun

            furat unei clipe iluzorii.

Nu sunt trecutul, nu sunt viitorul.

Sunt doar eu… şi toate la un loc.

Irninis Miricioiu

Îndoialã

 

Gânduri, gânduri, numai gânduri

peste gene îmi aşterne.

Şi citeşte printre rânduri

şi-n surâsul dintre perne.

 

Zale, zale, numai zale

peste suflet le aşazã,

pentru a-nchide orice cale

de-a fi zâmbet, de-a fi razã.

 

Dac-ar fi sã te cuprind

în cãuşul palmei mele

unde-ar trebui sã simt

dorul nebuniei mele?

Irninis Miricioiu

Te-am cãutat…

 

Te-am cãutat în gene, lanţuri si cuvinte,

şi te-am gãsit în lacrimi şi morminte.

Te-am cãutate în ape, visuri şi ninsori,

şi te-am gãsit în urme de noroi.

Te-am cãutat în zare şi-n balanţã,

şi te-am gãsit în clipe de speranţã.

Te-am cãutat în nume şi-n adâncuri,

şi te-am gãsit pierdut în tine însuţi.

Te-am cãutat în şoapte şi-n tristeţe

şi te-am gãsit în vechile poveţe.

Te-am cãutat în mustul cel dintãi

şi te-am gãsit în ritmul din bãtãi.

Te-am cãutat în zgomot şi ruine

şi te-am gãsit în dragostea din mine.

Te-am cãutat pe drumul nesfârşit.

Te-am cãutat… dar nu te-am mai gãsit.

Irninis Miricioiu

Un pom în toamnã

Am crescut ca un pom la perete.

Ramurile mele fragede s-au lipit de cãrãmida durã,

şi au crescut strâmbe, noduroase.

Rãdãcinile mele au întâlnit bariere de netrecut

dincolo de care doar un colţ de cer a mai rãmas.

 

Am crescut ca un pom la perete.

Şi-n jurul meu s-au împletit lanţuri de sânge

sãpate adânc, pânã în rãdãcini.

Degete de furnici mi-au sfredelit scoarţa.

Din seva mea au bãut zeii.

 

Pânã-ntr-o zi.

Şi apãsarea zidului s-a scurs în mine,

atunci când, printre ramurile mele îngãlbenite de toamnã,

undeva, agãţatã, bãtea inima ta.

Irninis Miricioiu

 

 

De-abia plecaseşi…Tudor Arghezi

 

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Zbor frânt

Sunt prea întortocheate drumurile

pân’ la tine…

pline de spini

si neînţelesuri.

 

Departe eşti,

şi  totuşi prea aproape.

Prea greu sãpat în carnea neîmplinirii mele.

 

De mult prea multã rugã,

aripa mã doare,

şi vaierul meu mut

devine cântec.

Irninis Miricioiu

Nu

Nu-mi plac dimineţile înnorate,

în care ma trezesc mai departe

de mine însãmi, de tine,

de noi.

 

Nu-mi plac dupã-amiezile nãucitoare

în care alerg dupã mirosul unui chibrit aprins,

dupã emoţia unei clipe trecute,

dupã o lacrimã.

 

Nu-mi plac nopţile însingurate,

în care timpul devine nesfârşit,

în care bãtaia mea de inimã

nu e completatã de a ta.

 

Nu-mi plac mãştile

pe care mi le smulgi, una câte una,

fãrã sã mai existe,

vreun drum înapoi.

 

Nu-mi place sã fiu eu însãmi,

atât de goalã, atât de închisã,

atât de lipsitã de tine.

Irninis Miricioiu

Dar fãrã dar (invocaţie)

 

 

N-am sã mai dãruiesc niciodatã brãţãri,

Ci liane dure, rezistente,

ce cresc înlãnţuindu-mi inima.

 

 N-am sã mai dãruiesc niciodatã poveşti,

ci epitafuri stropite de albastru,

citite-ntr-un oracol din trecut.

 

N-am sã mai dãruiesc niciodatã venin

prin cicatricile fiinţei mele,

ce vindecã rãnile altora.

 

N-am sã mai dãruiesc niciodatã triunghiul

unui timp împotmolit în propria-i secundã,

zbãtându-se din greu sã se transforme-n sferã.

 

N-am sã mai dãruiesc nimic nimãnui.

Pentru cã brãţara înseamnã despãrţire.

Poveştile înseamnã trecut.

Triunghiul veninos înseamnã moarte.

Şi totuşi,  te rog: lasã-mã pe tine sã mi te dãruiesc!

 

 

Irninis Miricioiu

Eternul exercitiu – Daniela Marin

      Ce ciudat! Intamplare? Eu nu cred in “intamplare”, cred in lucruri predestinate… intr-o zi m-am apucat sa fac curat printre hartiile pe care nu ma indur niciodata sa le arunc si se aduna cu stivele si acasa si la birou. Deci… ma apucasem sa fac curat. Si ce credeti ca am gasit?  O foaie pe care scrisesem poezii. Nuuu… nu pe-ale mele, ci pe-ale altcuiva. Citindu-le mi-am adus aminte despre ce era vorba…

      Pe vremea cand lucram la Jurnalul Cultural, am fost la o lansare de carte, volumul “Eternul exercitiu” al Danielei Marin. Si se pare ca, frunzarind cartea,  n-am gasit pe ce altceva mai bun de scris cateva pe aceste foi volante pe care le-am recuperat dupa vreo 5 ani! Imi amintesc ca atunci cei de la PR nu ne-au dat cartea asa ca a trebuit sa-mi fac “documentarea” la fata locului… pe langa cateva date despre autoare, cateva impresii notate “la cald” dupa ce-am rasfoit cartea, am gasit… cateva poezii. Care mi-au placut atat de mult incat le-am copiat pe foile respective… este ciudat ca le regasesc dupa atata timp…. de fapt este ciudat ca regasesc un parfum al lucrurilor care mi-au placut, tesandu-se astfel iluzia unui timp care se poate intoarce…

MOTTO:  “Sa ucizi o pasare in colivie este ca si cum i-ai deschide portita sa zboare dupa ce te-a vazut imbatranind”.

 

Mi-au trebuit multe clipe

de nefiinta langa tine

ca sa ajung acolo

ca sa te pot avea

fara sa fii.

 

*

Te-am adunat de prin hauri

Te-am adunat de prin rauri

Te-am adunat de prin porti nedeschise

Chiar mie mi te-am adunat.

 

*

 

Mi-a batut inima ta in palma

In ureche, murmurul interiorului tau

s-a strecurat tiptil,

pana cand una a devenit

cu sufletul meu.

Taceam amndoi fericiti si tristi,

caldura ne siroia pe trupuri.

 

 

*

 

Daca-mi dai zambetul tau inapoi,

daca-mi dai stralucirea aceea

a ochilor tai

in ochii mei, oglindindu-se,

am sa scriu multe poeme

pe care tu sa le-nramezi,

si sa le agati,

pe peretii sufletului tau.

 

 

*

 

Iubirea mea clipeste, stiai?

imi face semne discrete

si-apoi,

deodata,

da navala,

facandu-mi inima sa se dea de toti peretii sufletului!

 

 

*

 

Din maini a tasnit dragostea ta,

inghesuita intr-un colt in tine

din vorbe, un zid s-a nascut in fata mea

in timp ce trupul tau, arzand,

respira spre mine,

iubindu-ma.

 

 

*

 

Pentru fiecare

 

S-a adunat atata iubire in mine

incat a izbucnit un izvor

o apa dulce, proaspata si rece,

curgand mereu.

Cei insetati multumesc recunoscatori si beau.

Cei satui aduna pietricelele de chihlimbar.

Cei obositi isi racoresc mainile, fata si picioarele.

Cei fara de trebuinta isi continua drumul.