Amurg de toamnă de Lucian Blaga

 

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.

Cãdere

 

Cãdere

 

 

Un suflet ghemuit pe-o treaptã

Urcã,

Alunecând pe stele cãzãtoare

Dacã o frunzã ar cãdea

Peste ghiocul ghicitoarei din colţ

Poate cã s-ar naşte din nou

O altã frunzã

O altã treaptã

Un alt om nenãscut…

 

 de Irninis Miricioiu